Articol publicat pe Știri Botoșani (22 mai 2025).

Pentru mulți dintre cunoscuții noștri, poate prea mulți, istoria nu ar fi decât un pomelnic de idei vii și moarte care ar reflecta evenimente memorabile sau abominabile petrecute mai degrabă într-un trecut depărtat decât în zilele de ieri sau alaltăieri. În plus, faptele ar fi consemnate prin cotloane de hârtie prăfuite, ce ar merita să fie descoperite de către tineri înainte să pășească în viața „adevărată”, cea lucrativă, a muncii remunerate. Astfel, cronicile trecutului par a mai avea căutare doar pentru o mână de istorici, și ei reduși la număr și, mai ales, cu puține resurse la îndemână. Nu de aceeași părere este Dănuț Huțu, unul dintre cei doi ideatori ai cărții Dialog cu Aristide Zub. Aspirații și împliniri (Botoșani, 2024, 136 p.). Convins de justețea demersului istoriografic și de valența integratoare a istoriei în ceea ce privește trecutul, prezentul și viitorul, a luat inițiativa editării unei cărți dedicate, după cum o sugerează și titlul, profesorului Aristide Zub, un om care întruchipează în mod exemplar zicala „omul sfințește locul”.

Profesor, pedagog, educator, director de școală, model de viață și de dedicare mereu disponibil pentru comunitate și un neobosit atlet al culturii, Aristide Zub s-a născut la 14 mai 1936 în satul Maghera, comuna Vârfu Câmpului.

O carte ce îl are protagonist pe Aristide Zub ar fi incompletă dacă, pe lângă aspecte din viața acestuia, nu ar surprinde și chestiuni referitoare la neamul Zubeștilor, la oamenii care au animat educația din comuna Vârfu Câmpului sau la școala din Maghera. (mai mult…)

*articol publicat pe Contributors (16 aprilie 2025)

Așa-zișii suveraniști și-au arogat de la sine titulatura fără a defini cu claritate și argumente cum și prin ce anume se diferențiază viziunea lor socio-politică de naționalismul interbelic sau de oricare altă formă de naționalism. Din punctul meu de vedere, suveranismul nu are nimic de a face cu suveranitatea, cel puțin nu cu suveranitatea consacrată istoric în ultimele două secole, cea care implică prezența rânduită a statelor în lume prin reprezentanții aleși sau desemnați. Suveranismul arată a repliere dezordonată și prestanță internațională scremută.

Revenind la universul suveranist, se observă cu destulă ușurință că ideile care-l pun în mișcare sunt circumscrise năzuinței de valorificare a suveranității statale. Totul este pus în scenă folosind masca(rada) „interesului național”, iar ulterior propagat prin sloganuri precum „să facem România mare din nou” sau „România Prima”. Nimic altceva decât imitații forțate ale unor sloganuri uzitate de curentul MAGA din SUA. Totuși, în materie de sloganuri, isprăvile mimetice ale suveraniștilor nu se încheie aici, aceștia preluând ușuratic și unele produse propagandistice ale Kremlinului, ambalate sub formă de gargară pacifistă: „nu celui de-al treilea Război Mondial” sau „vrem pace, nu război”. (mai mult…)

În articolul „Corectura ideilor false” arătam că foarte multe din ideile și noțiunile pe care le agită societatea noastră sunt false. Fiind idei și noțiuni de împrumut, care încă nu s-au asimilat, ele sunt în dezacord cu toată comportarea celor care le agită. Înțelesul legat de astfel de idei este strâmb și aplicarea practică anapoda. De aici răsar dezacordurile suprastructurii noastre sociale, care au dus la un fel de totală neluare în serios.

Suntem, în genere, și blazați și revoltați; și sceptici și neîncrezuți: de toate câte puțin și nimic hotărât din toate. Mentalitatea noastră întreagă a devenit inconsistentă, din pricina acumulării de astfel de idei. De aceea cerem, ca singur mijloc de îndreptare, corectura ideilor false, refacerea concepțiilor pe planul realității, pentru o creștere împreună a minții cu ideile sale. Critica singură, critica serioasă, nu bârfeala sau insulta sau cârciobăria, numai ea poate duce la o asemenea corectură, la o reconstituire de înțelesuri pe rosturi firești.

Făcând un pas mai departe pe această cale a criticii, căpătăm repede explicația pentru ce suntem înecați, de la o vreme, de asemenea idei false. (mai mult…)

Una notizia di alcuni giorni fa ha fatto il giro della stampa internazionale: mercoledi 26 febbraio Călin Georgescu è stato prelevato dagli organi competenti e portato alla Procura dell’Alta Corte di Cassazione e Giustizia, dove è stato aperto un procedimento penale per sei capi di imputazione. L’ex candidato alle presidenziali romene è colui che è entrato con maggior numero di voti nel secondo turno (24 novembre 2024), prima che la Corte Costituzionale della Romania annullasse le elezioni. Secondo la Corte Costituzionale, il processo elettorale è stato viziato per tutta la sua durata e in tutte le sue fasi da molteplici irregolarità e violazioni della legislazione elettorale, [fatti] che hanno alterato la natura libera ed equa del voto espresso dai cittadini e le pari opportunità dei concorrenti elettorali, che hanno compromesso la natura trasparente ed equa della campagna elettorale e non hanno rispettato le norme giuridiche sul suo finanziamento.

Prima di arrivare alle accuse contro Georgescu, vorrei presentare un esempio specifico della disinformazione ricorrente utilizzata dal suo staff elettorale e da alcuni suoi seguaci. (mai mult…)

Domnului Prof. univ. dr. Daniel David, Ministru al Educației și Cercetării      

Ne exprimăm dezacordul față de propunerile de modificare a planurilor cadru, care nu pornesc de la o proiecție nouă asupra conținuturilor, de la finalitățile procesului educativ și de la o dezbatere asupra structurii programelor, ci mai curând de la simpla reducere a numărului de ore pentru disciplina Istorie. Schimbările propuse pentru această disciplină vin într-un context intern și internațional în care extremismele, discursul de tip totalitar și derapajele ideologice și politice ar trebui să impună nu reducerea numărului orelor de Istorie, ci, dimpotrivă, creșterea lor, cu o adaptare adecvată a programelor și conținuturilor, pentru a consolida formarea civică a tinerilor.

Dorim un dialog constructiv cu Ministerul Educației și Cercetării, astfel că propunem măsuri care urmăresc așezarea mai potrivită a planurilor cadru înaintate spre dezbatere publică, pornind de la următoarele argumente:

1) Istoria reprezintă atât una din garanțiile formării individuale a viitorilor cetățeni ai acestei țări (mai mult…)

Există episoade, epoci și evenimente istorice despre care știm că le știm. Totodată, există alte episoade, epoci și evenimente despre care știm că nu le știm. Și mai există episoade, epoci și evenimente despre care nu știm că le știm.

Mai exact, nu știm povestea atât cât este sau poate fi cunoscută, precum în cazul Botoșanilor (oraș și județ). Știm chestiuni disparate ce nu sunt aranjate într-un tot care să ofere o perspectivă unitară asupra trecutului. Iar aceste chestiuni disparate sunt cunoscute de o mână de istorici, care nu pun informația în circulație decât în cercuri restrânse (altor istorici sau specialiști), iar publicul larg, fără a fi vreun act premeditat, este lăsat pe dinafară.

„Botochan in districtu ejusdem nominis oppidum, post Iassum amplissimum” scria Constantin Vârnav în lucrarea sa de doctorat, Rudimentum Physiographie Moldaviae, susținută în 1836 la Universitatea din Budapesta. Pe înțelesul tuturor, Botoșani, în districtul cu același nume, vine al doilea după Iași. (mai mult…)

La prima tappa della battaglia elettorale per la Repubblica di Moldavia si è conclusa senza una vera decisione. La parte orientale del vecchio principato della Moldavia, che oggi costituisce la Repubblica di Moldavia, è sempre stata una terra contesa fra la Russia (zarista, sovietica e putiniana) ed il richiamo della latinità. Moldavi, valacchi e transilvani fanno parte tutti quanti del mondo romeno per quello che riguarda la lingua, i costumi, la memoria storica e, per certi versi, pure la religione. Invece la parte occidentale del vecchio principato moldavo, insieme alla Valacchia, costituirono il cuore della Romania. La Russia aveva annesso la parte orientale del vecchio principato della Moldavia (che prese poi il nome di “Bessarabia”) nel 1812 e fin da subito provò a cambiare la percezione storica che i sudditi moldavi avrebbero potuto avere di loro stessi. Perciò insisteva a dire che il cosiddetto “moldavo” era una lingua diversa dal romeno, che il popolo moldavo non era per niente imparentato con i valacchi ed i transilvani, addirittura qualcuno si azzardò a “teorizzare” che i moldavi della Moldavia orientale fossero diversi dai moldavi della regione occidentale delvecchio principato, che dal 1859 contribuì a fondare lo Statoromeno.

L’episodio elettorale appena concluso non è altro che la continuazione delle due proposte di civiltà che si contendono il campo, quella romena di stampo (u)europeo e quella russa, avanzata da sempre in terminidi Lebensraum. Ci sono state varie sfumature, ma tutte possono essere contenute in una delle due aspirazioni.

Si deve subito precisare che l’obiettivo principale degli attori coinvolti è stato il referendum per decidere se la Moldavia avrebbe dovuto modificare la costituzione per sancire l’intenzione di aderire all’UnioneEuropea.

I filorussi hannofatto di tutto per bloccare il referendum. Una bocciatura per motivi di quorum, oppure una vittoria del “no”, sarebbe stata la dimostrazione che l’attuale presidente del Paese, che è anche la promotrice dell’integrazione europea, Maia Sandu, non è più la persona giusta per governare la Moldavia e che la proposta del referendum era una fonte di discordia tra i cittadini. Inoltre, ogni iniziativa politica concernente l’integrazione sarebbe stata facilmente denigrata dai filorussi, adducendo come argomentazione che la voce del popolo si era espressa contro.

Il referendum si è deciso al limite (50,38% dei “si”), ma non si può dire che il popolo abbia parlato chiaramente a favore dell’adesione alla UE. I più “europeisti” sono stati i moldavi della diaspora, che giustamente hanno votato in massa a favore dell’Unione Europea.

Per quello che riguarda la competizione presidenziale, Maia Sandu ha vinto il primo turno con il 42,49% delle preferenze. Insieme a lei arriva al secondo turno Alexandr Stoianoglo, ex procuratore generale e candidato filorusso del Partito dei Socialisti, con il 25,95% dei voti. La partita si giocherà nelturno del 3 novembre. La rielezione dell’attuale presidente non è scontata, dato che gli altri tre candidati sono dichiaratamente filorussi (Renato Usatî ha preso il 13,79%, Irina Vlah il 5,48%, Victoria Furtună il 4,45%).

A prescindere dall’ingerenza negli affari interni della Moldavia da parte della Russia tramite vari personaggi con noti punti di riferimento al Cremlino (per esempio la rete dell’oligarca moldavo Ilan Șor, latitante in Russiadopo la condannadellaCorte di Apello di Chișinău a 15 anni di reclusione per aver preso parte ad una frode bancaria da un miliardo di dollari), si devono aggiungere alcune osservazioni. Innanzitutto, i moldavi favorevoli all’integrazione sono molti di più rispetto al voto espresso. Alcuni hannovotato “no” per ammonire la politica dell’attuale governo. Per essi, quindi, il “no” è stato una sorta di punizione nei confronti del presidente Maia Sandu. Altri hanno votato “no” per la paura genuina di infastidire la Russia. Hanno votato anche “no” quelli che in modo insensato credono che la minaccia principale alla sovranità moldava venga dall’Unione Europea. Si deve anche rimproverare all’attuale governo di avere sperperato le risorse per combattere l’opzione sfavorevole all’integrazione invece di concentrarsi sulla strategia per la promozione del “si”. Il risultato è stato quindi una campagna contro i fautori del “no” invece di chiarire perché il “si” sarebbe stato preferibile.

Comunque, la situazione sarà più comprensibile solo dopo il secondo turno delle presidenziali. Se Maia Sandu sarà rieletta, si potrebbe trarre qualche vantaggio per la causa europeista, usando però con più cautela la carta del referendum. Se invece vincerà Alexandr Stoianoglo, allora il referendum sarà ricordato, almeno per qualche decennio, come un momento di contesa tra i moldavi. (Remus Tanasă, 29 octombrie 2024, pentru Alleanza Cattolica)

Religia și politica sunt sfere distincte, dar nu separate, pentru că omul religios și cetățeanul sunt contopiți în aceeași persoană.

1. Misiunea Bisericii în lume

Mântuirea înfăptuită de Cristos și, în consecință, misiunea Bisericii se adresează omului în întregime: de aceea, atunci când Biserica propune doctrina sa socială, nu numai că nu se abate de la misiunea sa, ci o îndeplinește cu fidelitate. Mai mult, evanghelizarea nu ar fi autentică dacă nu ar ține cont de relația dintre Evanghelie și comportamentul personal, atât la nivel individual, cât și la nivel social. În plus, Biserica trăiește în lume și este logic și chiar potrivit ca ea să se raporteze la lumea aceasta într-un mod armonios, respectând structura și scopul propriu diferitelor organizații umane.

Astfel, Biserica are misiunea, care este, în același timp, și un drept, de a se ocupa de problemele sociale; iar atunci când face acest lucru, „nu poate fi acuzată că și-a depășit domeniul specific de competență, cu atât mai puțin mandatul primit de la Domnul” [1]. (mai mult…)

Muzica lui George Enescu face parte din patrimoniul imaterial al umanității. El a compus, a cântat la vioară sau la pian, a dirijat și a răspândit dragostea prin și pentru muzică deschizându-și inima oamenirii întregi. Publicul său nu a fost doar cel din Paris, Viena, Iași, București sau Dorohoi, ci a fost și este alcătuit din toți cei care au șansa să-i asculte muzica. Și-a început periplul descoperindu-și talentul pe meleagurile moldave, însă și l-a meșteșugit și l-a consacrat în Occidentul european, adică acolo unde condițiile erau mult mai prielnice pentru arta muzicală. Tot Occidentul a fost șansa lui pentru a căpăta anvergură mondială și pentru a promova România în lume.

Însă, Enescu nu și-a uitat sau ascuns vreodată rădăcinile sale de român, de moldovean din nordul țării, de la Liveni, Cracalia și Mihăileni. După cum mărturisea, „n-am părăsit dealurile, văile și pădurile Moldovei. (mai mult…)