Wilhelm Dancă – notă la a doua ediție

Am scris această carte ca răspuns la cererile prietenilor, care doreau să-și consolideze credința sau să recupereze elanul pe care l-au avut în trăirea religioasă din copilărie și din tinerețe. Nu mi-am imaginat că va avea un ecou atât de mare, că va trece nu doar dincolo de granițele cercului meu de prieteni, ci și de cele profesionale, confesionale și generaționale. Lucrul aceasta mi-a umplut inima de bucurie și de recunoștință.

Mi s-a întâmplat odată să fiu oprit pe stradă de un bărbat între două vârste. M-a întrebat: „Dumneavoastră sunteți cel ce a scris cartea Și cred și gândesc?” I-am răspuns, în mod vădit surprins și emoționat, foarte scurt: „Da”. Fără să spună nimic, interlocutorul mi-a zâmbit, și-a ridicat pălăria și a plecat mai departe, cu pălăria ridicată. Gestul acesta și altele asemenea, precum și cererile care au sosit la mine de la diferiți librari și cititori din țară m-au încurajat să pregătesc o nouă ediție.

Versiunea de față are la bază textul din volumul Și cred și gândesc. Viitorul unui dialog controversat, cu o prefață de Vittorio Possenti, apărut la Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București, în 2013.

Textul din această ediție se îmbogățește cu două capitole. (mai mult…)

Domnul către Președintele Înaltei Curți de Casație

10/22 Mai 1877

Justiția țării, prin Prim-Președintele Înaltei Curți de Casație, Al. Crețulescu, felicită pe Domn de ziua Independenței României. Domnul mulțumește, accentuând că „vocea dreptului” este alăturarea de puterea brațelor și de căldura inimei românești în aceste clipe.

Domnule Prim Președinte,

În a unsprezecea aniversare a zilei scumpe inimii Mele, în care încrederea națiunii Mă aduse pe Tronul glorioșilor ei Domni, sunt fericit a asculta patrioticele și înțeleptele cuvinte, rostite în numele maagistraturii de primul magistrat al României. (mai mult…)

După cum informează Vatican News,  papa Francisc l-a numit pe preotul român Benoni Ambăruș episcop auxiliar al diecezei Romei, încredințându-i totodată sediul titular de Tronto.

BLAZONUL. Este în formă de pergolă inversată, având trei zone; în prima, pe un fundal de culoare roşie, o stea cu cinci vârfuri deasupra lunii la primul pătrar, ambele elemente de culoare aurie; în a doua zonă, pe fundal argintiu, un crin de grădină deasupra unui vinclu de lemn, ambele în culorile lor naturale; în a treia zonă, pe fundal verde, o cărare şerpuită aurie. Scutul este lipit de crucea procesională din aur cu braţele care se lărgesc spre exterior străjuită de pălăria de prelat cu câte şase canafuri de fiecare parte a scutului.

Motto: „A pus tot ce avea” (Mc 12,44) (mai mult…)

În data de 11 aprilie a.c. am acordat un interviu în două părți pentru publicația The Conservative (I, II). Am vorbit despre istorie, Moldova istorică, idei politice, Russell Kirk și multe altele. În continuare regăsiți interviul complet.

1) Remus Tanasă, pentru început, vă rog să ne spuneţi despre formarea dvs. De ce istorie la Iaşi şi de ce ştiinţe politice la Universitatea Perugia?

R.T.: Am ales istoria deoarece asemenea preocupare intelectuală ascute simțământul specific omului de a scoate la lumină legătura dintre cei morți, cei în viață și cei nenăscuți, nu doar prin efortul de a desluși trecutul, ci și prin confruntarea zilnică cu sine și cu prezentul. Universitatea „A.I. Cuza” din Iași era opțiunea cea mai firească pentru un moldovean fără prea multe posibilități; apoi, în anul III la Iași, am plecat cu o bursă Erasmus la Perugia (Universita degli Studi), cursurile de istorie ținându-se acolo în cadrul Facultății de Științe Politice. Așa am aflat de bursele oferite de statul italian, iar la întoarcerea din Erasmus am decis să accesez una, pe care am obținut-o și menținut-o pe perioada celor cinci ani petrecuți la studii în Italia. Am mai continuat apoi la Iași cu un doctorat în istorie, încheiat în 2016.

2) Locuiţi în Moldova, la Iaşi, capitala Unirii Principatelor, nu capitala Micii Uniri, deşi sunteţi din Botoşani, lȃngă Bucovina, o mult-încercată provincie romȃnească în istorie! Cum este să auzi ,,din spate’’ glasul şoptit al Bucovinei şi să ai în faţa ochilor Moldova de dincoace de Prut şi de dincolo de Prut?

R.T.:  Bucovina este vatra Moldovei, aici regăsindu-se primele trei capitale ale țării Moldovei, Baia, Siret și Suceava. Dacă vrem, putem spune că bucovinenii sunt moldovenii cei mai moldoveni. Vicisitudinile istorice au făcut ca vechea Moldovă să fie ruptă în mai multe rânduri, întâi partea de nord ce avea să devină Bucovina în 1775, iar apoi partea Moldovei dintre Prut și Nistru, ce avea să devină Basarabia după 1812. Astfel că Unirea din 1859 a prins Moldova mult redimensionată. În Moldova occidentală, cea din România, fie doar și graiul aparte face ca identitatea regională să se împletească cu cea națională, fără a-i uita pe moldovenii de peste Prut, care vorbesc românește, măcar în parte, deci, din punctul meu de vedere, sunt români, precum bavarezii sunt germani sau piemontezii italieni. Pe scurt, pentru mine, după cum Bucureștiul respiră românește, la fel și Chișinăul sau Cernăuțiul. (mai mult…)

Bărbieritul clasic rămâne unul dintre ultimele gesturi metafizice ale masculinității. Da, mă refer la bărbieritul ăla pe care generațiile cam de după 1980 îl asociază cu memoria bunicului, adică bărbieritul cu pămătuf, lamă, spumă și aparat clasic de ras. Este un gest reprezentativ pentru bărbat, care, în intimitatea oglinzii și în proximitatea lamei de ras, te face să conștientizezi anumite aspecte ale distincției masculine, fiindu-ți sugerate responsabilitățile intrinseci ale condiției de bărbat. Prima chestiune care îmi vine în minte ar fi faptul de a folosi propriile mâini pentru a realiza ceva (bărbieritul)*; într-adevăr, nu se compară cu un meșteșug, dar poate fi un punct de pornire pentru bărbații de astăzi pierduți printre dispozitive electronice, „târâș” virtual, grabă și efeminare.

Bărbieritul clasic îți oferă un răgaz pentru a medita asupra esențelor, pentru a-ți revela ție însuți ușurința cu care adoptăm cârpeli existențiale și pentru a realiza că masculinitatea și feminitatea sunt complementare, însă diferite, fără vreo posibilitatea de a le eluda și a sări dintr-o barcă în alta. Cu cât societatea încearcă să fenteze, să relativizeze și să incrimineze masculinitatea, cu atât este mai necesar ca bărbații să se redescopere sau să-și îndeplinească responsabilitățile până la capăt. Bărbieritul clasic rămâne poate unul dintre ultimele gesturi ce amintesc că masculinitatea obligă, nicidecum nu ostracizează. (Remus Tanasă)

* ca să fiu subiectiv și sincer, ferchezuiala poate fi o artă!

A trecut încă un 24 ianuarie celebrat festiv și steril, astfel că se cere a ne aminti:
1) nu am celebrat „mica unire” (sintagmă reducționist de tâmpă), ci Unirea Principatelor;
2) nu Moldova s-a unit cu Valahia, ci s-au unit Moldova și Valahia;
3) de pe urma modelului centralizator de factură iacobină, regiunile istorice ale României s-au dezvoltat inegal, unele pe spezele altora. (Remus Tanasă)

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Vocaţia profetică, sacerdotală şi regală a familiei creştine, scrisă de pr. dr. Lucian Păuleţ.

Societatea modernă se află într-un proces de profunde schimbări sociale, economice, culturale, politice şi chiar religioase. Iar aceste „transformări ample, rapide şi profunde ale societăţii şi culturii au afectat familia în zilele noastre mai mult decât alte instituţii”. Pe de altă parte, este adevărat că şi transformările din interiorul familiei au repercusiuni asupra „marii familii umane”, societatea: „Binele persoanei şi al societăţi umane şi creştine este strâns legat de bunul mers al comunităţii conjugale şi familiale”. De aceea, societatea nu poate să nu manifeste un interes viu faţă de problemele actuale ale familiei.

La rândul său, Biserica este conştientă că sacramentul căsătoriei şi familia constituie una dintre valorile cele mai mari ale omenirii şi de aceea doreşte să-şi ofere slujirea sa, să-şi ofere serviciile acelora care se străduiesc să-şi trăiască cu demnitate vocaţia familială, în ciuda tuturor dificultăţilor; de asemenea, Biserica doreşte să ofere lumină şi sprijin celor care trăiesc în ignoranţă şi nesiguranţă cu privire la valoarea căsătoriei şi a familiei. Aceste dorinţe se concretizează în doctrina Magisteriului Bisericii şi, mai ales, în activitatea pastorală desfăşurată de Biserică. Slujirea familiilor constituie, astfel, una dintre dimensiunile esenţiale şi unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii pastorale a Bisericii. (mai mult…)

Articolul de față este un comentariu al cardinalului Elio Sgreccia cu privire la Rezoluţiei 1607/2008 – „Accesul la avort fără risc şi legal în Europa”, adoptată de Adunarea parlamentară a Consiliului Europei. Cardinalul Elio Sgreccia este președinte emerit al Academiei Pontificale pentru Viaţă.Articolul a apărut în L’Osservatore Romano (27 aprilie 2008) și a fost tradus de Mihai Pătraşcu pentru revista Lumea Catholică.

Adunarea parlamentară a Consiliului Europei a aprobat la 16 aprilie a.c. rezoluţia 1607 care invită cele 47 de state membre să-şi orienteze, acolo unde este necesar, propria legislaţie în aşa fel încât să garanteze efectiv femeilor „dreptul de acces la avort sigur şi legal”. […]

Rezoluţia aprobată începe reafirmând principiul că în nici o circumstanţă avortul nu trebuie să fie înţeles ca un mijloc de planificare familiară şi că, pe cât este posibil, el trebuie să fie evitat (cf. nr. 1). În acest scop, rezoluţia recomandă ca să fie pus în acţiune orice mijloc, cu condiţia să fie compatibil cu drepturile femeilor, pentru a reduce atât sarcinile nedorite cât şi avorturile înseşi. Aşadar, se pare că, cel puţin în linie de principiu, introducerea la document recunoaşte şi afirmă clar că avortul este o realitate negativă în ea însăşi, care trebuie evitată pe cât e posibil cu orice efort (mai mult…)

Iată recomandările mele de lectură în limba română pentru anul pe cale să se încheie:

1) Alexandru Zub, 𝑂𝑝𝑟𝑒𝑠𝑖𝑢𝑛𝑒 𝑠̦𝑖 𝑟𝑒𝑧𝑖𝑠𝑡𝑒𝑛𝑡̦𝑎̆ 𝑠𝑢𝑏 𝑟𝑒𝑔𝑖𝑚𝑢𝑙 𝑐𝑜𝑚𝑢𝑛𝑖𝑠𝑡. 𝐹𝑟𝑎𝑔𝑚𝑒𝑛𝑡𝑎𝑟𝑖𝑢𝑚 𝑖𝑠𝑡𝑜𝑟𝑖𝑐𝑜-𝑚𝑒𝑚𝑜𝑟𝑖𝑎𝑙, Ed. Fundația Academia Civică, 2020, 664 p.;
2) Jaques Maritain, 𝐷𝑟𝑒𝑝𝑡𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑜𝑚𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑠̦𝑖 𝑙𝑒𝑔𝑒𝑎 𝑛𝑎𝑡𝑢𝑟𝑎𝑙𝑎̆, Ed. Galaxia Gutenberg, 2020, 118 p.;
3) Nicolás Gómez Dávila, 𝑀𝑎𝑟𝑔𝑖𝑛𝑎𝑙𝑖𝑖 𝑙𝑎 𝑢𝑛 𝑡𝑒𝑥𝑡 𝑖𝑚𝑝𝑙𝑖𝑐𝑖𝑡, Ed. Limes, 2020, 196 p.;
4) Nuccio Ordine, 𝑈𝑡𝑖𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑖𝑛𝑢𝑡𝑖𝑙𝑢𝑙𝑢𝑖 – 𝑀𝑎𝑛𝑖𝑓𝑒𝑠𝑡, Ed. Spandugino, 2020, 208 p.;
5) Richard M. Weaver, 𝐼𝑑𝑒𝑖𝑙𝑒 𝑎𝑢 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑒𝑐𝑖𝑛𝑡̦𝑒, Ed. Anacronic, 2020, 256 p.

La Anacronic a apărut o carte radicală, un manifest conservator lipsit de orice concesie și complezență față de lumea modernă și față de avansurile sale tehnologice, care sunt numite la un moment dat – într-un mod cât se poate de grăitor -”eflorescența splendidă a descompunerii”.

E vorba de cartea profesorului american Richard M. Weaver, Ideile au consecințe (Ideas Have Consequences), apărută la Chicago în 1948, într-o epocă în care rănile încă deschise ale războiului resuscitau vechiul scepticism față de natura umană, punând vremelnic în umbră etosul progresist. În această nouă ambianță, tânărul profesor de retorică și literatură engleză, scria o carte neobișnuită, propunându-și să traseze, nici mai mult nici mai puțin, decât declinul dramatic al omului occidental din ultima jumătate de mileniu. În viziunea sa, o alegere ideatică greșită produsă către finele Evului Mediu avea să conducă civilizația occidentală pe drumul unui materialism radical, îndepărtând-o de adevăratele surse ale creativității sale. (mai mult…)