O conferință despre despre Cetatea Eternă și despre cum pașoptiștii, cu păr cărunt de-acum, și încă câțiva români înflăcărați, visau în anii 1861-1870 s-o cucerească stând pe baricade, la fel ca în tinerețea lor revoluționară.
Categorie: Diverse
În mentalul colectiv, „boieria” și „haiducia” desemnează două moduri de viață care, dacă nu sunt antagoniste, au tendința de a se afla într-o asemenea relație. „A fi boier” ar însemna a trăi pe picior mare, a fi mai egal decât alții în fața legii și a profita de pe urma sudorii frunții altora. „A fi haiduc” ar însemna a trăi pe picior de ducă, a nu prețui legea, cel puțin nu cea în vigoare, și a fi solidar cu cei care-și câștigă existența cu sudoarea frunții. Astfel îmi începeam un articol pe care l-am scris acum aproape zece ani. Dar oare așa să fie sau poate că mentalul colectiv a fost alterat și impregnat de hybrisul unui moment care se tot prelungește?
Despre aceasta și despre încă o seamă de daraveri am relatat sâmbătă, 22 august, la Conacul Moruzi din Vf. Câmpului (Botoșani). Evenimentul în sine este unul muzical , făcând parte din cadrul celei de-a VI-a ediții a 𝐶𝑜𝑛𝑐𝑒𝑟𝑡𝑒lor 𝑝𝑒 𝑆𝑖𝑟𝑒𝑡 (14-23 august 2026). Organizatorii au considerat că o pastilă istorică nu ar strica, așa că am povestit câteva ceva din cele de mai sus. Pe deasupra, am mai zis câte una alta despre „talpă”, „neam” și „ocină”, n-am putut să le evit.
Institutul de Istorie „A.D Xenopol”, Academia Română – filiala Iași, în parteneriat cu Muzeul Județean Botoșani și Consiliul Județean Botoșani, organizează conferința Din istoria Botoșanilor: oameni și instituții.
Chestiunea împroprietăririi țăranilor sau a desproprietăririi moșierilor a divizat societatea și statul român din trecut, mai mult și mai profund decât ar lăsa-o să se înțeleagă o cunoaștere schematică a istoriei. Și pentru că la mijloc este vorba despre un principiu esențial pentru lumea contemporană (proprietatea privată), în cele ce urmează voi îndrăzni să-mi expun punctul de vedere transpunându-mă strict în momentul și contextul istoric din anii 1862-1864, deci în timpul domniei lui Alexandru Ioan I (A. I. Cuza în viața privată).
Principial sunt sută la sută pentru inviolabilitatea proprietății private și pentru matrimoniul firesc dintre libertate și proprietate privată.
În ceea ce privește morala personală, cred în destinația universală a bunurilor, aceasta neînsemnând devălmășia bunurilor, ci perspectiva de a chivernisi proprietatea privată astfel încât și cei mai defavorizați să găsească de comun acord cu proprietarii un mod de a-și câștiga pâine. Altfel spus, cred că și proprietarii sunt responsabili pentru binele comun, fără ca prin aceasta să am în minte vreo colectivizare. Pentru ca inviolabilitatea proprietății private și destinația universală a bunurilor să nu se bată cap în cap, orice chestiune legată de proprietatea privată ar trebui discutată și legiferată punctual, fără generalizări sau redistribuiri de resurse din munca sau din moștenirea altora.
Trebuie amintit succint și momentul istoric din timpul domniei lui Alexandru Ioan I. România nu fusese acceptată nici măcar ca denumire oficială, iar statul român tocmai fusese admis temporar ca unul alcătuit din Moldova și Țara Românească. (mai mult…)
Este februarie și deja au început să circule texte mai lungi sau mai scurte, mai trudite sau mai pripite, mai așezate sau mai deplasate despre Alexandru Ioan I (Alexandru Ioan Cuza) și, mai ales, despre deznodământul domniei sale încheiate prin actul de abdicare din 11/23 februarie 1866. Deși istoriografia serioasă a ajuns la un anumit consens privitor la respectivul moment istoric, se găsesc încă destui care să-și aleagă selectiv argumentele pentru a forța revizionismul și istoria contra-factuală. Cei mai mulți care se dedau la revizionismul istoric nu sunt istorici de meserie, în cel mai bun caz doar posedând o diplomă de absolvent al unei facultăți de profil. Interpretările despre sfârșitul domniei lui Alexandru Ioan I sunt astfel folosite distorsionat, cel mai adesea în scop propagandistic și electoral.
Pe 12 februarie a.c. voi merge până în urbea natală pentru a discuta cu elevi, profesori și oameni interesați de istorie despre Cuza și parcursul României spre independență, dar și despre „monstruoasa coaliție”, această fantomă care bântuie imaginația istorică. (mai mult…)
Se intră în al patrulea an consecutiv de când colaborarea dintre public și privat rodește la Botoșani. În 2023 a fost demarat un proiect cultural (pilot) de promovare a istoriei, cercetării istorice și gândirii critice în județul Botoșani, intitulat 𝐷𝑒 𝑙𝑎 𝑖𝑠𝑡𝑜𝑟𝑖𝑎 𝑢𝑛𝑖𝑣𝑒𝑟𝑠𝑎𝑙𝑎̆ 𝑙𝑎 𝑖𝑠𝑡𝑜𝑟𝑖𝑎 𝑙𝑜𝑐𝑎𝑙𝑎̆. 𝐶𝑜𝑛𝑓𝑒𝑟𝑖𝑛𝑡̦𝑒𝑙𝑒 𝐼𝑛𝑠𝑡𝑖𝑡𝑢𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 „𝐴.𝐷. 𝑋𝑒𝑛𝑜𝑝𝑜𝑙” 𝑙𝑎 𝐵𝑜𝑡𝑜𝑠̦𝑎𝑛𝑖.
Demarat de Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, cu susținerea financiară a companiei Elsaco Electronic și cu sprijinul logistic al câtorva instituții locale precum Direcția Județeană pentru Cultură, Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” sau Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani, cercetători istorici din Iași au desfășurat la Botoșani o serie de activități specifice domeniului: comunicări științifice sau dezbateri pe baza experienței de cercetare din arhive și biblioteci.
Vineri, 23 ianuarie a.c., urmează a avea loc un dialog cu elevii de la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani intitulat Eroi, legende și realități istorice. Comunicatul de presă al evenimentului AICI.
Un asemenea demers este cu atât mai necesar cu cât se observă că, mai cu seamă în ultimii ani, în spațiul public au fost deversate o serie întreagă de imagini și concepte distorsionate tendențios, menite să manipuleze percepția despre trecutul românesc și despre istoria universală. (Remus Tanasă)
O casă fără bibliotecă este ca un castel fără armărie. La fel, un om care nu citește este ca un cavaler cu sabia tocită sau ca un gentilom neîngrijit.
Istoria nu este doar despre exponate de muzeu; lecțiile trecutului ne dau măsura prezentului. Din acest motiv, istoria ocupă locul principal când vine vorba de propria mea toaletă intelectuală. După multe boluri cu tutun fumate din pipă și după multe pagini citite și recitite, am alcătuit o listă cu recomandări ale cărților publicate sau republicate în 2025.
Să nu hoinărim pe cărările înfundate de literatura-maculatură și să evităm capcana Tatianei. Citiți, citiți, citiți, iar dacă citiți puțin, măcar citiți bine!