Categorie: Diverse

Domnului Prof. univ. dr. Daniel David, Ministru al Educației și Cercetării      

Ne exprimăm dezacordul față de propunerile de modificare a planurilor cadru, care nu pornesc de la o proiecție nouă asupra conținuturilor, de la finalitățile procesului educativ și de la o dezbatere asupra structurii programelor, ci mai curând de la simpla reducere a numărului de ore pentru disciplina Istorie. Schimbările propuse pentru această disciplină vin într-un context intern și internațional în care extremismele, discursul de tip totalitar și derapajele ideologice și politice ar trebui să impună nu reducerea numărului orelor de Istorie, ci, dimpotrivă, creșterea lor, cu o adaptare adecvată a programelor și conținuturilor, pentru a consolida formarea civică a tinerilor.

Dorim un dialog constructiv cu Ministerul Educației și Cercetării, astfel că propunem măsuri care urmăresc așezarea mai potrivită a planurilor cadru înaintate spre dezbatere publică, pornind de la următoarele argumente:

1) Istoria reprezintă atât una din garanțiile formării individuale a viitorilor cetățeni ai acestei țări (mai mult…)

Religia și politica sunt sfere distincte, dar nu separate, pentru că omul religios și cetățeanul sunt contopiți în aceeași persoană.

1. Misiunea Bisericii în lume

Mântuirea înfăptuită de Cristos și, în consecință, misiunea Bisericii se adresează omului în întregime: de aceea, atunci când Biserica propune doctrina sa socială, nu numai că nu se abate de la misiunea sa, ci o îndeplinește cu fidelitate. Mai mult, evanghelizarea nu ar fi autentică dacă nu ar ține cont de relația dintre Evanghelie și comportamentul personal, atât la nivel individual, cât și la nivel social. În plus, Biserica trăiește în lume și este logic și chiar potrivit ca ea să se raporteze la lumea aceasta într-un mod armonios, respectând structura și scopul propriu diferitelor organizații umane.

Astfel, Biserica are misiunea, care este, în același timp, și un drept, de a se ocupa de problemele sociale; iar atunci când face acest lucru, „nu poate fi acuzată că și-a depășit domeniul specific de competență, cu atât mai puțin mandatul primit de la Domnul” [1]. (mai mult…)

În 2023 a început o colaborare fructuoasă între Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași și grupul de firme Elsaco. S-au pus bazele unui proiect public-privat intitulat „De la istoria universală la istoria locală: Conferințele Institutului «A.D. Xenopol» la Botoșani”.

Prin bunăvoința domnului Valeriu Iftime, președintele Grupului Elsaco, seria de conferința va continua și în 2024 (mai mult…)

Să nu hoinărim pe cărările înfundate de literatura-maculatură. Citiți, iar dacă citiți puțin, măcar citiți bine!

1. Thomas E. Ricks, Churchill și Orwell. Lupta pentru libertate, Humanitas, 2023, 336 p.

2. Neil Postman, Tehnopolis. Capitularea culturii în fața tehnologiei, Contramundum, 2023, 240.

3. Vigen Guroian, Inima curată a poveștilor. Poveștile clasice și imaginația morală a copiilor, Frontiera, 2023, 176 p.

4. David Berlinski, Diavolul și amăgirile sale. Ateismul și pretențiile sale științifice, Ratio & Revelatio, 2023, 180 p.

5. Jacques Maritain, Legea naturală sau legea nescrisă, Editura Universul Juridic, 2023, 216 p.

 

Thomas Steven Molnar (1921-2010), a fost un gânditor catolic de origine maghiară.  A locuit cea mai mare parte a vieții în SUA, obținând titlul de doctor în filosofie la Universitatea Columbia în 1949. Pentru aproape 11 ani, între 1927 și 1938 a locuit în România, la Oradea. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost închis de naziști la Buchenwald și Dachau.

A făcut parte din cercurile conservatoare nord-americane din jurul lui Russell Kirk. Printre alții, a corespondat și cu Mircea Eliade. Mai multe informații despre Molnar aici: Modern Age, Summer 2013.

Lucrarea de față reprezintă prima traducere în limba română a lui Molnar (mai mult…)

Să ne imaginăm un scandal de corupție generalizată care ar implica mai toate partidele importante, mai ales pe cele două care instituiseră un fel de rotativă guvernamentală timp de aproape 50 de ani. Să ne imaginăm sentimentele alegătorilor.

Să ni-i imaginăm pe aceiași alegători cărora, de vreo o 150 de ani, li se spunea că ei și conaționalii lor nu sunt pregătiți moral și intelectual să îmbrățișeze modernitatea; li se mai spunea că doar elita politică ar fi fost destul de virtuoasă ca să traseze direcțiile ce trebuiau urmate de societatea civilă.

În fine, se ne mai imaginăm că statul inhiba inițiativa economică și, în general, orice inițiativă cetățenească care nu urma îndeaproape directivele sugerate de elita politică împământenită.

Să ne imaginăm toate acestea în 1994. Să le imaginăm în Italia… Și apoi apărea Berlusconi. Sau, mai exact, apărea pe scena politică propunându-se cu un mesaj inedit: este nevoie de o nouă clasă politică, este nevoie de un nou partid politic, este nevoie de un nou lider politic, este nevoie ca societatea socivilă să traseze direcțiile statului și nu viceversa, este nevoie de mai puțină taxare și de legi mai puțin stufoase. Mai adaugă că este nevoie de mai puțin stat și de mai multă inițiativă privată, de anti-antifascism mai puțin ideologizat și de mai mult anti-comunism.

Pe lângă scandalurile cu tentă sexuală, pe lângă cele legate de etica omului de stat, Berlusconi a mișcat un electorat amorf și încremenit. Discursul lui Berlusconi a combinat elemente de populism („sanctificarea morală a țării reale”, „tranșeele muncii”, „statul-amic”) cu elemente de liberalism clasic (mai puțin stat, mai puține legi, mai puține taxe și impozite). Astfel, mesajul său a fost prizat de mai multe direcții ale dreptei italiene, de la adepții statului minimal la anti-comuniști. Însă, mai important, Berlusconi a reușit să scoată la vot mulți alegători de dreapta care fuseseră inhibați de „compromisul istoric” al Democrației Creștine cu stânga comunistă. Voturile care au mers către alianța care guvernează astăzi Italia au fost posibile și datorită apariției sale meteorice, care le-a dezmorțit în urmă cu vreo trei decenii. (Remus Tanasă)