Reacționarul trăiește o nouă tinerețe, ba chiar este bine-mersi în zilele noastre. În secolele trecute, membrii protipendadei conectate la rețelele (familiale) de putere, la funcții/demnități publice sau la alte forme de transmitere a privilegiilor, în momentul în care miroseau o eventuală schimbare care le-ar fi știrbit influența, poziția sau starea, treceau pe poziții defensive și trăgeau cu dinții de menținerea propriului statut. Iar când starea de fapt totuși se schimba și fruntașii de până mai ieri scăpătau, se transformau în promotori ai vremurilor apuse, devenind… reacționari.

Astăzi, reacționarul nu mai face decât arareori parte din cercurile de interese înalte, amenințate de schimbările politice sau sociale. Mai degrabă provine din categoria celor ce nu urmăresc foloase materiale imediate, fără însă a-i omite pe cei mai hâtri dintre ei, care sunt mânați de voința de putere. Totuși, cum se manifestă un reacționar contemporan? (mai mult…)

Dacă la această oră târzie a vieții mele privesc în urmă la deceniile pe care le-am parcurs, văd mai întâi câte motive am să mulțumesc. Îi mulțumesc în primul rând lui Dumnezeu însuși, Dătătorul oricărui dar bun, care mi-a dăruit viața și m-a călăuzit prin diferite momente de confuzie, ridicându-mă de fiecare dată când am început să alunec și redându-mi mereu lumina chipului Său. Privind retrospectiv, văd și înțeleg că până și porțiunile întunecate și obositoare ale acestui drum au fost pentru mântuirea mea și că tocmai în ele El m-a călăuzit bine.

Le mulțumesc părinților mei, care mi-au dat viață într-o perioadă dificilă și care, cu prețul unor mari sacrificii, cu iubirea lor mi-au pregătit o locuință minunată, care, ca o lumină clară, îmi luminează toate zilele până astăzi. Credința lucidă a tatălui meu ne-a învățat pe noi, copiii, să credem și, ca un indicator, a rămas mereu neclintită în mijlocul tuturor realizărilor mele științifice; devoțiunea profundă și marea bunătate a mamei mele reprezintă o moștenire pentru care nu voi putea niciodată să mulțumesc îndeajuns. Sora mea m-a asistat timp de zeci de ani cu altruism și cu grijă afectuoasă; fratele meu, cu luciditatea raționamentelor sale, cu fermitatea sa viguroasă și cu seninătatea inimii, mi-a netezit mereu calea – fără această constantă precedență și însoțire a lui, nu aș fi putut găsi calea cea bună. (mai mult…)

Să nu hoinărim pe cărările înfundate de literatura-maculatură și să evităm capcana Tatianei. Citiți, citiți, citiți, iar dacă citiți puțin, măcar citiți bine!

1. Erik von Kuehnelt-Leddihn, Monarhie și război, Ed. Contramundum, 2022, 296 p.

2. Gustave Thibon, Setea de absolut. Convorbiri cu Christian Chabanis, Ed. Spandugino, 2022, 160 p.

3. Rémi Brague, Modern cu moderație. Timpurile moderne sau inventarea unei înșelăciuni, Ed. Spandugino, 2022, 368 p.

4. Sonya Orfalian, Mărturii ale copiilor armeni. 1915-1922, Ed. Polirom, 2022, 224 p.

5. Ludwig von Mises, Socialismul. O analiză economică și sociologică, Ed. Institutul Ludwig von Mises România, 2022, 656 p.

I think most of us agree that ideas have consequences and false ideas are less troubling than treacherous ones. While the former are easier to repel with stiff foresight and page after page of classic readings, the latter appeal to our worst side, to the diabolic imagination „which delights in the perverse and subhuman”, as Russell Kirk would describe it.

Let’s stay on guard because nowadays the proliferation of shady ideas and deceptive apostles has reached a level never before known in history. Yes, it is true that modern means of communication make it easier for everyone, friend or foe, to disperse any kind of message. It is also true that modern men, especially in Europe or America, tend to yearn for straightforward ideas, for effortless narratives, for wheedling palliatives. We cannot oppose the trend, but we can become part of the trend. How? For sure not mingling prophetic declamations with alarmist stories about a secret apocalypse that is delivered to us by some sort of unrevealed fellowship. (mai mult…)

Între 3 și 5 noiembrie a.c., a avut la București conferința internațională „Conservatism – The Right Alternative. Towards Security, Prosperity and Peace of European Nations”, organizată de European Conservatives and Reformists (grup din Parlamentul UEuropean). Cu această ocazie, am prezentat o comunicare în limba engleză intitulată „The Case for coherence: Conservatism between consensus and confusion”. 

În continuare redau câteva fragmente:

In the past years I’ve took my stand against the malversations of our time, especially regarding the marketplace of ideas. I think most of us agree that ideas have consequences and false ideas are less troubling than treacherous ones. While the former are easier to repel with stiff foresight and page after page of classic readings, the latter appeal to our worst side, to the diabolic imagination „which delights in the perverse and subhuman”, as Russell Kirk would describe it. (mai mult…)

*fragment din „Dezvoltarea rapidă” – Scrisoarea apostolică a suveranului pontif Ioan Paul al II-lea către responsabilii din comunicațiile sociale (24 ianuarie 2005), capitolul III – Schimbare de mentalitate și reînnoire pastorală.

În mijloacele de comunicare Biserica află un sprijin prețios pentru răspândirea evangheliei și a valorilor religioase, pentru promovarea dialogului și a cooperării ecumenice și interreligioase, precum și pentru a apăra acele principii solide care sunt indispensabile pentru zidirea unei societăți care să respecte demnitatea persoanei umane și să fie atentă la binele comun. Ea le utilizează bucuroasă pentru a furniza informații despre ea însăși și pentru a lărgi granițele evanghelizării, catehezei și formării, și consideră utilizarea lor ca un răspuns la porunca Domnului: „Mergeți în toată lumea și predicați evanghelia la toată făptura” (Mc 16,15).

Această misiune, desigur, nu este ușoară în această epocă a noastră, în care se răspândește convingerea că timpul certitudinilor a trecut în mod iremediabil: pentru mulți, omul ar trebui să învețe să trăiască într-un orizont al lipsei totale a sensului, al temporarului și al efemerului. În acest context, mijloacele de comunicare pot fi utilizate „atât pentru a proclama evanghelia, cât și pentru a o îndepărta de inima omului”. (mai mult…)

Apărută recent la editura Humanitas, cartea are la bază lucrarea de mea de doctorat din 2016 cu titlul Influența ideilor mazziniene în spațiul românesc, susținută la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași, sub îndrumarea regretatului profesor Corneliu-Gabriel Bădărău.

Realizată în urma documentării în arhivele din România și Italia, cartea este prefațată de istoricul italian Francesco Guida.

„Această carte vine să umple un gol în cercetarea istoriografică românească (mai mult…)

Întrebarea de la care ar fi indicat să pornescă discuția legată de avort ar trebui să fie dacă întreruperea de sarcină este sau nu morală. Sunt conștient că, în general, cu privire la moralitate vor exista întotdeauna mai multe tabere, însă, discuția despre conceptele morale ar constitui o punte de dialog mai sigură decât învrăjbirea prăpăstioasă despre ce ar trebui și ce nu ar trebui interzis. Mai mult, întrebarea adecvată ne-ar scuti să despicăm firului sofistic în patru prin escamotări despre cine a fost primul, găina sau oul?

Să amintim că preocupările legate de moralitate nu sunt caracteristice altor ființe în afară de om. Animalele nu-și pun problema moralității, instinctul le este de ajuns. De-a lungul vieții, doar ființa umană este precedată și însoțită de dileme raționale despre ceea ce este cuviincios, despre comportamentul potrivit sau despre maniera corespunzătoare.

În privința oportunității avortului, părinții de comun acord sau doar mama ar putea considera că da. Dacă decizia este pentru avort, „oportunitatea” se traduce prin confortul, cheful ori frica mamei sau a ambilor părinți. De ce? Pentru că decizia este luată fără a ține cont de valoarea intrinsecă a subiectului sarcinii, copilul nenăscut. Dacă se face avortul, atunci copilul nenăscut nu are nici o valoare, dacă mama alege să dea viață, atunci are. Însă avem de a face cu o contradicție, valoarea nenăscutului fiind considerată relativă, în funcție de decizia mamei/părinților. Problema se pune cu siguranță diferit în cazul nou-născutului, pentru că ar fi vorba despre pruncucidere. Curmarea vieții unei ființe umane este considerată crimă și fapta este incriminată de comunitate. De ce în cazul nou-născutului opinia asupra dreptului la viață apariține societății, iar în cazul copilului nenăscut mamei/părinților? Cu ce diferă dreptul la viață al unei ființe umane înainte sau după ce se desprinde din corpul mamei, înainte sau după naștere? (mai mult…)

Text publicat de BookHub (7 iulie 2022).

În cadrul studiilor despre Orientul Mijlociu, începând cu primii ani ai mileniului al III-lea, istoria Imperiului Otoman se bucură de cea mai multă atenție, astfel că în momentul de față, istoria otomană constituie cea mai importantă preocupare științifică din cadrul acestui domeniu de cercetare. Merită pomenit că aceasta se datorează și muncii depuse de istoricul turc născut pe meleaguri românești și naturalizat în Statele Unite ale Americii, Kemal Haşim Karpat (1923-2019), unde a predat și a desfășurat o importantă activitate de cercetare.

Într-un asemenea context a apărut și lucrarea istoricului nord-american Douglas Arthur Howard (n. 1958), tradusă și publicată recent editura Polirom în cadrul colecției Historia. Profesor de istorie la Universitatea Calvin din Grand Rapids (Michigan, S.U.A.), cu un doctorat în studii uralice și altaice și specializat ulterior în istoria Turciei și a Imperiului Otoman, autorul a semnat numeroase articole pentru revistele de specialitate și a deținut funcția de redactor al „The Turkish Studies Association Bulletin” (actulamente „Journal of Ottoman and Turkish Studies Association”), publicând în 2001 lucrarea The History of Turkey, ajunsă în 2016 la a doua ediție. Astfel, în 2017, apare la Cambridge University Press A History of the Ottoman Empire, lucrarea publicată de curând în limba română de editura Polirom.

Cea mai importantă contribuție a lucrării lui Howard este prezentarea cronologică a evenimentelor, care începe cu nașterea unui mic emirat la granițele Imperiului Roman de Răsărit (Imperiul Bizantin), pe care treptat l-a scos de pe harta lumii, pentru ca în secolul XV și XVI să se transforme într-o mare putere mondială, iar în secolele următoare până la disoluție, să se confrunte cu marile puteri ale zonei și cu provocările aduse de modernitate. (mai mult…)

Articol publicat pe Adevărul (22 iunie 2022)

Sâmbătă, 18 iunie a.c., Dumbrăveniul a fost gazda unui eveniment cultural-artistic organizat de filiala locală a Uniunii Armenilor din România prin implicarea domnului Ioan Călinescu.

Atestat ca localitate încă din 1332 sub denumirea de Ebesfalva (Ibaşfalău în limba română), din 1733, datorită prezenţei benefice a armenilor, satul devine târg iar denumirea este schimbată, între 1733 şi 1918 purtând denumirea de Elisabethopolis/Elisabetopol/Erzsébetváros/Eppeschdorf/Elisabethstadt. Ulterior, numele oraşului a fost schimbat în Dumbrăveni. Urmele prezenţei armeneşti în oraş sunt arhiprezente, tocmai din acest motiv puţinii armeni rămaşi şi astăzi pe aceste meleaguri organizează an de an o serie de evenimente culturale, artistice sau culinare. Astfel, la sfârşitul săptămânii trecute, la iniţiativa Fundaţiei Armene Dumbrăveni şi a Institutului de Armonologie din Cluj, avut loc un eveniment compus din trei părţi: expoziţia „Arta vestimentară armeană – Ceremonie şi Tradiţie”; un simpozion istoric (dr. Oana Habor, pr. Tibor Babota, dr. Tudor Sălăgean, dr. Remus Tanasă) şi un concert la duduk susţinut de solistul Radu-Cosmin Băleanu, împreună cu grup de muzicieni din cadrul Filarmonicii de Stat din Timişoara („dudukul” este un instrument tradiţional armenesc). Evenimentul a fost deschis de Excelenţa Sa Sergey Minasyan, ambasadorul Armeniei în România. (mai mult…)