Text publicat pe BookHub (30 martie 2026).

În 2025, la editura Timpul din Iași, a apărut lucrarea Conservatorism, regionalism moldovenesc și alte mofturi de secol XIX  (542 pagini). Volumul aparține lui Simion-Alexandru Gavriș, cercetător științific II la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din cadrul Academiei Române, filiala Iași. Cartea cuprinde o prefață semnată de Mircea Platon, un cuvânt adresat cititorilor de către autor, opt capitole și o bibliografie selectivă.

Prefațatorul își construiește pledoaria în favoarea lucrării constatând mai întâi raritatea și circuitul restrâns al cărților acribioase despre ideile și personalitățile ce sunt circumscrise sau încadrabile conservatorismului românesc. Plecând de la această premisă, prefațatorul consideră lucrarea lui Simion-Alexandru Gavriș mai mult decât binevenită, întrucât aduce cu sine o abordare obiectivă, care lipsește în general când vine vorba despre subiecte precum cele abordate de autorul cărții. Argumentele prefațatorului sunt ilustrate scoțând în evidență tensiunea ideală dintre permanență și provizorat, dintre conservare și progresie, dintre experiență și experiment; opinând că timpurile moderne și recente au scos din ecuație sau au minimalizat primii termeni ai perechilor antinomice adineauri enumerate, prefațatorul este de părere că personajele și episoadele istorice creionate de autor sugerează că o atare bagatelizare este injustă, o decontextualizare care suferă de prea mult sentimentalism prezentist și care nu poate decât să facă un deserviciu individului și societății.

Activitatea științifică a lui Simion-Alexandru Gavriș este cunoscută specialiștilor din domeniu, fiind autorul a două monografii bine primite de către breasla istoricilor, una dedicată lui Manolache Costache Epureanu (Ipostazele unei biografii politice: Manolache Costache Epureanu, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2013) și una lui Grigore Mihail Sturdza (Viața și opiniile prințului Grigore Mihail Sturdza 1821-1901, două ediții, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2015 și 2024). Preocupările sale științifice numără studii și articole publicate în reviste de specialitate sau în volume colective, (mai mult…)

Chestiunea împroprietăririi țăranilor sau a desproprietăririi moșierilor a divizat societatea și statul român din trecut, mai mult și mai profund decât ar lăsa-o să se înțeleagă o cunoaștere schematică a istoriei. Și pentru că la mijloc este vorba despre un principiu esențial pentru lumea contemporană (proprietatea privată), în cele ce urmează voi îndrăzni să-mi expun punctul de vedere transpunându-mă strict în momentul și contextul istoric din anii 1862-1864, deci în timpul domniei lui Alexandru Ioan I (A. I. Cuza în viața privată).

Principial sunt sută la sută pentru inviolabilitatea proprietății private și pentru matrimoniul firesc dintre libertate și proprietate privată.

În ceea ce privește morala personală, cred în destinația universală a bunurilor, aceasta neînsemnând devălmășia bunurilor, ci perspectiva de a chivernisi proprietatea privată astfel încât și cei mai defavorizați să găsească de comun acord cu proprietarii un mod de a-și câștiga pâine. Altfel spus, cred că și proprietarii sunt responsabili pentru binele comun, fără ca prin aceasta să am în minte vreo colectivizare. Pentru ca inviolabilitatea proprietății private și destinația universală a bunurilor să nu se bată cap în cap, orice chestiune legată de proprietatea privată ar trebui discutată și legiferată punctual, fără generalizări sau redistribuiri de resurse din munca sau din moștenirea altora.

Trebuie amintit succint și momentul istoric din timpul domniei lui Alexandru Ioan I. România nu fusese acceptată nici măcar ca denumire oficială, iar statul român tocmai fusese admis temporar ca unul alcătuit din Moldova și Țara Românească. (mai mult…)

Este februarie și deja au început să circule texte mai lungi sau mai scurte, mai trudite sau mai pripite, mai așezate sau mai deplasate despre Alexandru Ioan I (Alexandru Ioan Cuza) și, mai ales, despre deznodământul domniei sale încheiate prin actul de abdicare din 11/23 februarie 1866. Deși istoriografia serioasă a ajuns la un anumit consens privitor la respectivul moment istoric, se găsesc încă destui care să-și aleagă selectiv argumentele pentru a forța revizionismul și istoria contra-factuală. Cei mai mulți care se dedau la revizionismul istoric nu sunt istorici de meserie, în cel mai bun caz doar posedând o diplomă de absolvent al unei facultăți de profil. Interpretările despre sfârșitul domniei lui Alexandru Ioan I sunt astfel folosite distorsionat, cel mai adesea în scop propagandistic și electoral.

Pe 12 februarie a.c. voi merge până în urbea natală pentru a discuta cu elevi, profesori și oameni interesați de istorie despre Cuza și parcursul României spre independență, dar și despre „monstruoasa coaliție”, această fantomă care bântuie imaginația istorică. (mai mult…)

Se intră în al patrulea an consecutiv de când colaborarea dintre public și privat rodește la Botoșani. În 2023 a fost demarat un proiect cultural (pilot) de promovare a istoriei, cercetării istorice și gândirii critice în județul Botoșani, intitulat 𝐷𝑒 𝑙𝑎 𝑖𝑠𝑡𝑜𝑟𝑖𝑎 𝑢𝑛𝑖𝑣𝑒𝑟𝑠𝑎𝑙𝑎̆ 𝑙𝑎 𝑖𝑠𝑡𝑜𝑟𝑖𝑎 𝑙𝑜𝑐𝑎𝑙𝑎̆. 𝐶𝑜𝑛𝑓𝑒𝑟𝑖𝑛𝑡̦𝑒𝑙𝑒 𝐼𝑛𝑠𝑡𝑖𝑡𝑢𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 „𝐴.𝐷. 𝑋𝑒𝑛𝑜𝑝𝑜𝑙” 𝑙𝑎 𝐵𝑜𝑡𝑜𝑠̦𝑎𝑛𝑖.

Demarat de Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, cu susținerea financiară a companiei Elsaco Electronic și cu sprijinul logistic al câtorva instituții locale precum Direcția Județeană pentru Cultură, Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” sau Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani, cercetători istorici din Iași au desfășurat la Botoșani o serie de activități specifice domeniului: comunicări științifice sau dezbateri pe baza experienței de cercetare din arhive și biblioteci.

Vineri, 23 ianuarie a.c., urmează a avea loc un dialog cu elevii de la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani intitulat Eroi, legende și realități istorice. Comunicatul de presă al evenimentului AICI.

Un asemenea demers este cu atât mai necesar cu cât se observă că, mai cu seamă în ultimii ani, în spațiul public au fost deversate o serie întreagă de imagini și concepte distorsionate tendențios, menite să manipuleze percepția despre trecutul românesc și despre istoria universală. (Remus Tanasă)

 

O casă fără bibliotecă este ca un castel fără armărie. La fel, un om care nu citește este ca un cavaler cu sabia tocită sau ca un gentilom neîngrijit.

Istoria nu este doar despre exponate de muzeu; lecțiile trecutului ne dau măsura prezentului. Din acest motiv, istoria ocupă locul principal când vine vorba de propria mea toaletă intelectuală. După multe boluri cu tutun fumate din pipă și după multe pagini citite și recitite, am alcătuit o listă cu recomandări ale cărților publicate sau republicate în 2025.

Să nu hoinărim pe cărările înfundate de literatura-maculatură și să evităm capcana Tatianei. Citiți, citiți, citiți, iar dacă citiți puțin, măcar citiți bine!

(mai mult…)

Semnalez traducerea în limba română a cărții Primăvara revoluțiilor. Lupta pentru o lume nouă 1848-1849 (autor Christopher Clark, Editura Trei, 2025, 928 p.). Lucrarea te poartă printr-un veritabil maraton de locuri (din Portugalia și Sicilia până în Valahia), oameni (de la Garibaldi până la Bălcescu), perspective politice (de la liberalism și conservatorism până la socialism, radicalism și reacționarism/restauratism) și idei care au făcut istorie (de la constituționalism și separația puterilor până la sindicalism, stat național și lupta de clasă). Se va vedea cum în același spațiu și arc de timp au conviețuit și antagonizat oameni de stat cu revoluționari, liberali cu radicali, conservatori cu aristocrați. Toți au combătut cu toți în aceeași ani, unii chiar în același areal istoric, însă cu siguranță în cadrul aceleași revoluții europene. Inclusiv în spațiul românesc a fost la fel, inclusiv în rândul pașoptiștilor, dar mai ales ulterior, în perioada exilului.

Nu este o carte ușor de urmărit, mai ales că sunt puțini specialiști autohtoni ai perioadei. Însă nișa nu este restrictivă pentru că chiar dacă nuanțele nu le vor fi clare tuturor celor care vor citi cartea, concluziile fiecărui capitol și, mai ales, cele finale deschid o paletă de încrengături cu episoade ulterioare ale istoriei României și Europei. Diplomația și harta Europei s-au modificat amețitor, „forțele profunde de conservare și cele de bulversare” au luat calea conviețuirii parțiale, oamenii de stat și-au apropiat figuri revoluționare, iar foști revoluționari au devenit politicieni care au jucat un rol însemnat în stat.

Citind cartea vom descoperi cum politica, cultura, diplomația, economia și sociabilitatea s-au modificat rapid și generalizat în toată Europa, începând treptat să semene cu ceea ce ne este cunoscut astăzi: constituționalism, parlamentarism, libertatea presei și a pieței, libertate de gândire și de asociere, formarea națiunii și a societății civile. (Remus Tanasă)

 

*articol publicat pe Contributors (20 septembrie 2025)

Propaganda „suveranistă” clamează că misiunea taberei lor ar fi de a reda demnitatea și suveranitatea poporului român. De amorul dezbaterii, să admitem că misiunea „suveranistă” nu este ruptă  realitate și că ar fi altceva decât gargară politcianistă.  Chiar și în aceste condiții, sunt de părere că obiectivul „suveraniștilor” este de a ajunge mari dregători, indiferent de mijloace sau de întovărășiri.

De ce am tras această concluzie? Pentru că, fundamental, nu este vorba decât despre înlocuirea unor rețele de putere și influență cu echipa propusă de „suveraniști”: să fie oamenii lor cei care împart resursele, să fie oamenii lor cei care repartizează și beneficiază prioritar de privilegii (funcții și demnități; contracte cu statul; cumul de activități și poziții aducătoare de profit material). Prin „oamenii lor” nu înțeleg doar cei dedicați cauzei „suveraniste”, ci și cei ce se află deja în funcții-cheie, dar care, până acum, nu au fost pătrunși de „lumina suveranistă”, astfel că trebuie fidelizați în cazul în care „suveraniștii” ar reuși să încline balanța electorală și instituțională în propria favoare.

Însă voința de putere a „suveraniștilor” și raportul cu politica internațională nu reprezintă ceva nou pentru spațiul românesc. Pentru a o exemplifica voi aduce în discuție situația politică din perioada unui idol răstălmăcit de „suveraniști”: Mihai Viteazul. Iată cum se prezenta situația din Valahia acelor vremuri. (mai mult…)

A V-a ediție a Concertelor pe Siret a început în luna august și se va încheia în septembrie. Mai exact, în data de 12 septembrie, la Conacul Moruzi din Vârfu Câmpului (Botoșani), va avea loc un recital susținut de violoncelistul Răzvan Suma și de pianistul Cătălin Rădulescu. După recital, voi avea onoarea și plăcerea de a susține o scurtă conferință istorică intitulată „Eneștii, arendași și moșieri ai Botoșanilor”.

Recent s-a încheiat a șasea ediție a Conferinței Anuale a Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” din Iaşi. La evenimentul organizat de Institutul din cadrul filialei Iași a Academiei Române au participat peste 50 de istorici din România și din străinătate și câțiva doctoranzi. Timp de trei zile, între 5 și 7 iunie a.c., comunicările științifice au fost împărțite în 11 secțiuni.

Au existat și două prelegeri speciale: cea inaugurală a distinsei Stella Ghervas, de la Universitatea din California (Los Angeles), intitulată Liniștirea apelor. Pace și conflicte la Marea Neagră; și cea de încheiere, a distinsului profesor universitar Alexandru-Florin Platon, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, intitulată Corp, fiziognomonie, identitate: fragmente de antropologie cultural-istorică.

Cu această ocazie, Stella Ghervas a primit titlul de Membru de Onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol”.

Totodată, ediția din acest an a înregistrat două secțiuni inedite: cea dedicată Botoșanilor și intitulată Din istoria Botoșanilor: locuitori, economie, instituții și cea pe care am reușit să o pun în picioare personal, dedicată studiilor italo-române, intitulată Relații româno-italiene: de la Risorgimento la Primul Război Mondial.  (Remus Tanasă)

Programul conferinței și rezumatele comunicărilor AICI…

Chi è davvero Nicușor Dan e come ha vinto le elezioni in Romania?

Nicușor Dan ha assunto ufficialmente la carica di presidente della Romania dopo aver prestato giuramento davanti al Parlamento romeno in seduta comune. Nonostante fosse un indipendente, è riuscito a ottenere 6.168.642 su 11.641.866 preferenze espresse, con un tasso di partecipazione del 64,72%. Anche se Dan è un candidato proveniente dalla società civile, nel secondo turno del ballottaggio è stato sostenuto in modo ufficiale dal Partito Nazionale Liberale (PNL), dall’Unione Democratica Magiara di Romania (UDMR) e dall’Unione Salvate la Romania (USR). Contro di lui si è schierata ovviamente l’Alleanza per l’Unione dei Romeni (AUR), il partito di George Simion, il suo concorrente e il più importante partito d’opposizione, così come anche due partiti-satelliti, S.O.S e il Partito dei Giovani (POT).

Il Partito Socialdemocratico (PSD), il più grande partito del Paese, non ha sostenuto ufficialmente nessuno dei due candidati finali. Ma, con pochissime eccezioni, i sindaci socialdemocratici hanno sostenuto George Simion. Lo si può dedurre chiaramente sovrapponendo le aree dominate politicamente dal PSD e le aree dove Simion ha ottenuto più voti rispetto a Dan. Con rare eccezioni e nonostante un grado di urbanizzazione più elevato, come i distretti di Galați o Dolj, le due mappe elettorali si sovrappongono. (mai mult…)