Asociația Editorilor din România anunță un calendar de dezbateri și evenimente pentru 2023, pentru a schimba situația dramatică în care se află cultura scrisă din România.

Cititul este o activitate terapeutică şi intelectuală prin care omul își cultivă reflexele necesare pentru a relaționa în mod util cu cei din jurul său, dar și pentru a se orienta în cultura lumii. Studii ample au arătat că satisfacția economică a indivizilor este mai ridicată în rândul celor care au crescut cu o bibliotecă în casă, dobândind astfel reflexul de a citi.

Conform statisticilor, România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește consumul de carte. Cu o cifră de afaceri de circa 60 de milioane de euro înregistrată de edituri din comercializarea de carte, România este depășită de toate țările din Uniunea Europeană, fiind la o distanță astronomică de Germania, cea mai mare piață de carte din Europa, care înregistrează vânzări anuale de circa 9 miliarde de euro.

Asociația Editorilor din România (AER) reia semnalele de alarmă transmise de-a lungul timpului și, mai mult, are în vedere ca în acest an să deruleze un program susținut de dezbateri, dialoguri, conferințe de presă și să lanseze Pactul pentru lectură, la care sunt chemați să adere personalități ale lumii culturale contemporane, decidenți politici și administrativi, scriitori și cititori, așadar toți cei interesați de îmbunătățirea acestei realități dureroase. (mai mult…)

Iluștri domni, stimate doamne!

Este pentru mine un moment emoționant să stau încă o dată la această catedră a universității și încă o dată să pot ține o lecție. Gândurile mi se întorc în același timp la acei ani în care, după o frumoasă perioadă la Institutul superior din Freising, mi-am început activitatea de profesor academic la Universitatea din Bonn. Era – în 1959 – încă timpul vechii universități a profesorilor ordinari. Pentru fiecare catedră nu existau nici asistenți, nici dactilografi, dar în schimb exista un contact foarte direct cu studenții și mai ales și între profesori. Se întâlneau înainte și după prelegeri în sălile profesorilor. Contactele cu istoricii, filozofii, filologii și, firește, și între cele două facultăți de teologie erau foarte apropiate. O dată în fiecare semestru exista o așa-numită „dies accademicus”, în care profesorii de la toate facultățile se prezentau în fața studenților întregii universități, făcând posibilă o adevărată experiență de „universitas”: adică experiența faptului că noi, în pofida tuturor specializărilor, care uneori ne fac incapabili să comunicăm între noi, formăm un tot și lucrăm în totalitatea unicei rațiuni cu feluritele sale dimensiuni, fiind astfel împreună și în responsabilitatea comună pentru uzul corect al rațiunii – acest fapt devenea experiență vie. Universitatea, fără îndoială, era mândră și de cele două facultăți de teologie ale sale. Era clar că și ele, interogându-se asupra dimensiunii raționale a credinței, desfășoară o activitate care în mod necesar face parte din „întregul” realității „universitas scientiarum” (universitatea științelor), chiar dacă nu toți puteau împărtăși credința, pentru a cărei corelație cu rațiunea comună se străduiesc teologii. Această coeziune interioară în cosmosul rațiunii nu a fost deranjată nici atunci când odată s-a aflat știrea că unul dintre colegi afirmase că în universitatea noastră exista o ciudățenie: două facultăți care se ocupau de un lucru care nu exista – de Dumnezeu. Chiar și în fața unui scepticism atât de radical rămâne necesar și rezonabil a se interoga asupra lui Dumnezeu prin intermediul rațiunii și aceasta trebuie să se facă în contextul tradiției credinței creștine: acest lucru, în ansamblul universității, era o convingere evidentă. (mai mult…)

Articol publicat de La Punkt (9 ianuarie 2023).

Aproape odată cu primii oameni, s-a manifestat și tendința de a dori mai multă cunoaștere, putere, avere. Și dacă fructul era interzis, însă nesupravegheat, cine să-i oprească pe Adam și Eva? Iar urmașii lor, de ce să dea cezarului ce era al cezarului și lui Dumnezeu ce era al lui Dumnezeu când ar fi putut trage spuza pe turta lor? Mai șovăielnic, mai împins de la spate sau încurajat de spiritul de turmă, la umbra pomului, ființa umană și-a pus pe nesimțite masca omului revoltat, straiele lui homo rebellis. Spre lauda sa, omenirea a fost și este preponderent alcătuită din homo conservans; acesta este însă mai scrupulos, mai așezat, mai echivocant decât homo rebellis, astfel că cel din urmă a reușit să incendieze epoci, să arunce în aer instituții și să dărâme statui în mai orice perioadă istorică. Cu alte cuvinte, când homo rebellis a reușit să organizeze cu succes zavere sau revoluții, atunci omenirea a suferit… și a suferit crunt.

O posibilă explicație pentru aceasta o aflăm de la Albert Camus; astfel, homo rebellis este „omul plasat înainte sau după sacru, și dedicat revendicării unei ordini omenești în care toate răspunsurile sunt omenești, adică formulate rațional. Din acel moment, continuă Camus, (mai mult…)

Reacționarul trăiește o nouă tinerețe, ba chiar este bine-mersi în zilele noastre. În secolele trecute, membrii protipendadei conectate la rețelele (familiale) de putere, la funcții/demnități publice sau la alte forme de transmitere a privilegiilor, în momentul în care miroseau o eventuală schimbare care le-ar fi știrbit influența, poziția sau starea, treceau pe poziții defensive și trăgeau cu dinții de menținerea propriului statut. Iar când starea de fapt totuși se schimba și fruntașii de până mai ieri scăpătau, se transformau în promotori ai vremurilor apuse, devenind… reacționari.

Astăzi, reacționarul nu mai face decât arareori parte din cercurile de interese înalte, amenințate de schimbările politice sau sociale. Mai degrabă provine din categoria celor ce nu urmăresc foloase materiale imediate, fără însă a-i omite pe cei mai hâtri dintre ei, care sunt mânați de voința de putere. Totuși, cum se manifestă un reacționar contemporan? (mai mult…)

Dacă la această oră târzie a vieții mele privesc în urmă la deceniile pe care le-am parcurs, văd mai întâi câte motive am să mulțumesc. Îi mulțumesc în primul rând lui Dumnezeu însuși, Dătătorul oricărui dar bun, care mi-a dăruit viața și m-a călăuzit prin diferite momente de confuzie, ridicându-mă de fiecare dată când am început să alunec și redându-mi mereu lumina chipului Său. Privind retrospectiv, văd și înțeleg că până și porțiunile întunecate și obositoare ale acestui drum au fost pentru mântuirea mea și că tocmai în ele El m-a călăuzit bine.

Le mulțumesc părinților mei, care mi-au dat viață într-o perioadă dificilă și care, cu prețul unor mari sacrificii, cu iubirea lor mi-au pregătit o locuință minunată, care, ca o lumină clară, îmi luminează toate zilele până astăzi. Credința lucidă a tatălui meu ne-a învățat pe noi, copiii, să credem și, ca un indicator, a rămas mereu neclintită în mijlocul tuturor realizărilor mele științifice; devoțiunea profundă și marea bunătate a mamei mele reprezintă o moștenire pentru care nu voi putea niciodată să mulțumesc îndeajuns. Sora mea m-a asistat timp de zeci de ani cu altruism și cu grijă afectuoasă; fratele meu, cu luciditatea raționamentelor sale, cu fermitatea sa viguroasă și cu seninătatea inimii, mi-a netezit mereu calea – fără această constantă precedență și însoțire a lui, nu aș fi putut găsi calea cea bună. (mai mult…)

Să nu hoinărim pe cărările înfundate de literatura-maculatură și să evităm capcana Tatianei. Citiți, citiți, citiți, iar dacă citiți puțin, măcar citiți bine!

1. Erik von Kuehnelt-Leddihn, Monarhie și război, Ed. Contramundum, 2022, 296 p.

2. Gustave Thibon, Setea de absolut. Convorbiri cu Christian Chabanis, Ed. Spandugino, 2022, 160 p.

3. Rémi Brague, Modern cu moderație. Timpurile moderne sau inventarea unei înșelăciuni, Ed. Spandugino, 2022, 368 p.

4. Sonya Orfalian, Mărturii ale copiilor armeni. 1915-1922, Ed. Polirom, 2022, 224 p.

5. Ludwig von Mises, Socialismul. O analiză economică și sociologică, Ed. Institutul Ludwig von Mises România, 2022, 656 p.

I think most of us agree that ideas have consequences and false ideas are less troubling than treacherous ones. While the former are easier to repel with stiff foresight and page after page of classic readings, the latter appeal to our worst side, to the diabolic imagination „which delights in the perverse and subhuman”, as Russell Kirk would describe it.

Let’s stay on guard because nowadays the proliferation of shady ideas and deceptive apostles has reached a level never before known in history. Yes, it is true that modern means of communication make it easier for everyone, friend or foe, to disperse any kind of message. It is also true that modern men, especially in Europe or America, tend to yearn for straightforward ideas, for effortless narratives, for wheedling palliatives. We cannot oppose the trend, but we can become part of the trend. How? For sure not mingling prophetic declamations with alarmist stories about a secret apocalypse that is delivered to us by some sort of unrevealed fellowship. (mai mult…)

Între 3 și 5 noiembrie a.c., a avut la București conferința internațională „Conservatism – The Right Alternative. Towards Security, Prosperity and Peace of European Nations”, organizată de European Conservatives and Reformists (grup din Parlamentul UEuropean). Cu această ocazie, am prezentat o comunicare în limba engleză intitulată „The Case for coherence: Conservatism between consensus and confusion”. 

În continuare redau câteva fragmente:

In the past years I’ve took my stand against the malversations of our time, especially regarding the marketplace of ideas. I think most of us agree that ideas have consequences and false ideas are less troubling than treacherous ones. While the former are easier to repel with stiff foresight and page after page of classic readings, the latter appeal to our worst side, to the diabolic imagination „which delights in the perverse and subhuman”, as Russell Kirk would describe it. (mai mult…)

*fragment din „Dezvoltarea rapidă” – Scrisoarea apostolică a suveranului pontif Ioan Paul al II-lea către responsabilii din comunicațiile sociale (24 ianuarie 2005), capitolul III – Schimbare de mentalitate și reînnoire pastorală.

În mijloacele de comunicare Biserica află un sprijin prețios pentru răspândirea evangheliei și a valorilor religioase, pentru promovarea dialogului și a cooperării ecumenice și interreligioase, precum și pentru a apăra acele principii solide care sunt indispensabile pentru zidirea unei societăți care să respecte demnitatea persoanei umane și să fie atentă la binele comun. Ea le utilizează bucuroasă pentru a furniza informații despre ea însăși și pentru a lărgi granițele evanghelizării, catehezei și formării, și consideră utilizarea lor ca un răspuns la porunca Domnului: „Mergeți în toată lumea și predicați evanghelia la toată făptura” (Mc 16,15).

Această misiune, desigur, nu este ușoară în această epocă a noastră, în care se răspândește convingerea că timpul certitudinilor a trecut în mod iremediabil: pentru mulți, omul ar trebui să învețe să trăiască într-un orizont al lipsei totale a sensului, al temporarului și al efemerului. În acest context, mijloacele de comunicare pot fi utilizate „atât pentru a proclama evanghelia, cât și pentru a o îndepărta de inima omului”. (mai mult…)

Întrebarea de la care ar fi indicat să pornescă discuția legată de avort ar trebui să fie dacă întreruperea de sarcină este sau nu morală. Sunt conștient că, în general, cu privire la moralitate vor exista întotdeauna mai multe tabere, însă, discuția despre conceptele morale ar constitui o punte de dialog mai sigură decât învrăjbirea prăpăstioasă despre ce ar trebui și ce nu ar trebui interzis. Mai mult, întrebarea adecvată ne-ar scuti să despicăm firului sofistic în patru prin escamotări despre cine a fost primul, găina sau oul?

Să amintim că preocupările legate de moralitate nu sunt caracteristice altor ființe în afară de om. Animalele nu-și pun problema moralității, instinctul le este de ajuns. De-a lungul vieții, doar ființa umană este precedată și însoțită de dileme raționale despre ceea ce este cuviincios, despre comportamentul potrivit sau despre maniera corespunzătoare.

În privința oportunității avortului, părinții de comun acord sau doar mama ar putea considera că da. Dacă decizia este pentru avort, „oportunitatea” se traduce prin confortul, cheful ori frica mamei sau a ambilor părinți. De ce? Pentru că decizia este luată fără a ține cont de valoarea intrinsecă a subiectului sarcinii, copilul nenăscut. Dacă se face avortul, atunci copilul nenăscut nu are nici o valoare, dacă mama alege să dea viață, atunci are. Însă avem de a face cu o contradicție, valoarea nenăscutului fiind considerată relativă, în funcție de decizia mamei/părinților. Problema se pune cu siguranță diferit în cazul nou-născutului, pentru că ar fi vorba despre pruncucidere. Curmarea vieții unei ființe umane este considerată crimă și fapta este incriminată de comunitate. De ce în cazul nou-născutului opinia asupra dreptului la viață apariține societății, iar în cazul copilului nenăscut mamei/părinților? Cu ce diferă dreptul la viață al unei ființe umane înainte sau după ce se desprinde din corpul mamei, înainte sau după naștere? (mai mult…)