*articol publicat pe Contributors (16 aprilie 2025)

Așa-zișii suveraniști și-au arogat de la sine titulatura fără a defini cu claritate și argumente cum și prin ce anume se diferențiază viziunea lor socio-politică de naționalismul interbelic sau de oricare altă formă de naționalism. Din punctul meu de vedere, suveranismul nu are nimic de a face cu suveranitatea, cel puțin nu cu suveranitatea consacrată istoric în ultimele două secole, cea care implică prezența rânduită a statelor în lume prin reprezentanții aleși sau desemnați. Suveranismul arată a repliere dezordonată și prestanță internațională scremută.

Revenind la universul suveranist, se observă cu destulă ușurință că ideile care-l pun în mișcare sunt circumscrise năzuinței de valorificare a suveranității statale. Totul este pus în scenă folosind masca(rada) „interesului național”, iar ulterior propagat prin sloganuri precum „să facem România mare din nou” sau „România Prima”. Nimic altceva decât imitații forțate ale unor sloganuri uzitate de curentul MAGA din SUA. Totuși, în materie de sloganuri, isprăvile mimetice ale suveraniștilor nu se încheie aici, aceștia preluând ușuratic și unele produse propagandistice ale Kremlinului, ambalate sub formă de gargară pacifistă: „nu celui de-al treilea Război Mondial” sau „vrem pace, nu război”. (mai mult…)

În articolul „Corectura ideilor false” arătam că foarte multe din ideile și noțiunile pe care le agită societatea noastră sunt false. Fiind idei și noțiuni de împrumut, care încă nu s-au asimilat, ele sunt în dezacord cu toată comportarea celor care le agită. Înțelesul legat de astfel de idei este strâmb și aplicarea practică anapoda. De aici răsar dezacordurile suprastructurii noastre sociale, care au dus la un fel de totală neluare în serios.

Suntem, în genere, și blazați și revoltați; și sceptici și neîncrezuți: de toate câte puțin și nimic hotărât din toate. Mentalitatea noastră întreagă a devenit inconsistentă, din pricina acumulării de astfel de idei. De aceea cerem, ca singur mijloc de îndreptare, corectura ideilor false, refacerea concepțiilor pe planul realității, pentru o creștere împreună a minții cu ideile sale. Critica singură, critica serioasă, nu bârfeala sau insulta sau cârciobăria, numai ea poate duce la o asemenea corectură, la o reconstituire de înțelesuri pe rosturi firești.

Făcând un pas mai departe pe această cale a criticii, căpătăm repede explicația pentru ce suntem înecați, de la o vreme, de asemenea idei false. (mai mult…)

Una notizia di alcuni giorni fa ha fatto il giro della stampa internazionale: mercoledi 26 febbraio Călin Georgescu è stato prelevato dagli organi competenti e portato alla Procura dell’Alta Corte di Cassazione e Giustizia, dove è stato aperto un procedimento penale per sei capi di imputazione. L’ex candidato alle presidenziali romene è colui che è entrato con maggior numero di voti nel secondo turno (24 novembre 2024), prima che la Corte Costituzionale della Romania annullasse le elezioni. Secondo la Corte Costituzionale, il processo elettorale è stato viziato per tutta la sua durata e in tutte le sue fasi da molteplici irregolarità e violazioni della legislazione elettorale, [fatti] che hanno alterato la natura libera ed equa del voto espresso dai cittadini e le pari opportunità dei concorrenti elettorali, che hanno compromesso la natura trasparente ed equa della campagna elettorale e non hanno rispettato le norme giuridiche sul suo finanziamento.

Prima di arrivare alle accuse contro Georgescu, vorrei presentare un esempio specifico della disinformazione ricorrente utilizzata dal suo staff elettorale e da alcuni suoi seguaci. (mai mult…)

Domnului Prof. univ. dr. Daniel David, Ministru al Educației și Cercetării      

Ne exprimăm dezacordul față de propunerile de modificare a planurilor cadru, care nu pornesc de la o proiecție nouă asupra conținuturilor, de la finalitățile procesului educativ și de la o dezbatere asupra structurii programelor, ci mai curând de la simpla reducere a numărului de ore pentru disciplina Istorie. Schimbările propuse pentru această disciplină vin într-un context intern și internațional în care extremismele, discursul de tip totalitar și derapajele ideologice și politice ar trebui să impună nu reducerea numărului orelor de Istorie, ci, dimpotrivă, creșterea lor, cu o adaptare adecvată a programelor și conținuturilor, pentru a consolida formarea civică a tinerilor.

Dorim un dialog constructiv cu Ministerul Educației și Cercetării, astfel că propunem măsuri care urmăresc așezarea mai potrivită a planurilor cadru înaintate spre dezbatere publică, pornind de la următoarele argumente:

1) Istoria reprezintă atât una din garanțiile formării individuale a viitorilor cetățeni ai acestei țări (mai mult…)

Există episoade, epoci și evenimente istorice despre care știm că le știm. Totodată, există alte episoade, epoci și evenimente despre care știm că nu le știm. Și mai există episoade, epoci și evenimente despre care nu știm că le știm.

Mai exact, nu știm povestea atât cât este sau poate fi cunoscută, precum în cazul Botoșanilor (oraș și județ). Știm chestiuni disparate ce nu sunt aranjate într-un tot care să ofere o perspectivă unitară asupra trecutului. Iar aceste chestiuni disparate sunt cunoscute de o mână de istorici, care nu pun informația în circulație decât în cercuri restrânse (altor istorici sau specialiști), iar publicul larg, fără a fi vreun act premeditat, este lăsat pe dinafară.

„Botochan in districtu ejusdem nominis oppidum, post Iassum amplissimum” scria Constantin Vârnav în lucrarea sa de doctorat, Rudimentum Physiographie Moldaviae, susținută în 1836 la Universitatea din Budapesta. Pe înțelesul tuturor, Botoșani, în districtul cu același nume, vine al doilea după Iași. (mai mult…)

Religia și politica sunt sfere distincte, dar nu separate, pentru că omul religios și cetățeanul sunt contopiți în aceeași persoană.

1. Misiunea Bisericii în lume

Mântuirea înfăptuită de Cristos și, în consecință, misiunea Bisericii se adresează omului în întregime: de aceea, atunci când Biserica propune doctrina sa socială, nu numai că nu se abate de la misiunea sa, ci o îndeplinește cu fidelitate. Mai mult, evanghelizarea nu ar fi autentică dacă nu ar ține cont de relația dintre Evanghelie și comportamentul personal, atât la nivel individual, cât și la nivel social. În plus, Biserica trăiește în lume și este logic și chiar potrivit ca ea să se raporteze la lumea aceasta într-un mod armonios, respectând structura și scopul propriu diferitelor organizații umane.

Astfel, Biserica are misiunea, care este, în același timp, și un drept, de a se ocupa de problemele sociale; iar atunci când face acest lucru, „nu poate fi acuzată că și-a depășit domeniul specific de competență, cu atât mai puțin mandatul primit de la Domnul” [1]. (mai mult…)

Muzica lui George Enescu face parte din patrimoniul imaterial al umanității. El a compus, a cântat la vioară sau la pian, a dirijat și a răspândit dragostea prin și pentru muzică deschizându-și inima oamenirii întregi. Publicul său nu a fost doar cel din Paris, Viena, Iași, București sau Dorohoi, ci a fost și este alcătuit din toți cei care au șansa să-i asculte muzica. Și-a început periplul descoperindu-și talentul pe meleagurile moldave, însă și l-a meșteșugit și l-a consacrat în Occidentul european, adică acolo unde condițiile erau mult mai prielnice pentru arta muzicală. Tot Occidentul a fost șansa lui pentru a căpăta anvergură mondială și pentru a promova România în lume.

Însă, Enescu nu și-a uitat sau ascuns vreodată rădăcinile sale de român, de moldovean din nordul țării, de la Liveni, Cracalia și Mihăileni. După cum mărturisea, „n-am părăsit dealurile, văile și pădurile Moldovei. (mai mult…)

Am impresia adesea că hotarele lumii memoriei noastre ating, cu zonele lor cele mai misterioase și îndepărtate, acolo unde instinctele își au poate izvoarele, acolo unde toate tind a se confunda, limitele altor lumi, ale altor memorii, prin care pătrund în noi stranii și neașteptate ființe, niciodată întâlnite în realitate, idei sau sentimente stabilite în firea noastră chiar dintr-un început, ca și anumite obligațiuni pe care le acceptăm fără împotrivire, ca îndeplinirea unor (mai mult…)

Întotdeauna mi-au displăcut oportuniștii, mai ales cei care fac surf pe idei doar pentru a le terfeli. Vegetație spontană pe naiba, buruieni!

Cei care compromit ideea de națiune sunt mai stăruitori căci atât dreapta cât și stânga marșează cu națiunea de peste două secole. Apropo, pășuniștii și ceilalți naționaliști narodnici știu că ideea de națiune este una eminamente modernă, lansată pe scena lumii de înaintașii stângiștilor contemporani, adică de iacobini? Hayek a scris destul de elocvent despre asta.

Și cei care întinează liberalismul sunt stăruitori, măcar de vreo sută de ani încoace mai orice devălmaș caută să călărească intimitatea și căminul în numele liberalismului. Apropo, tefeliștii știu că în străfundul „vino-ncoaului” libertar pe care îl afișează stă o mare doză de colectivism? Recenta traducere a lui I. Berlin despre romantism ar cam trebui să-i pună pe gânduri.

(mai mult…)