Thomas Steven Molnar (1921-2010), a fost un gânditor catolic de origine maghiară.  A locuit cea mai mare parte a vieții în SUA, obținând titlul de doctor în filosofie la Universitatea Columbia în 1949. Pentru aproape 11 ani, între 1927 și 1938 a locuit în România, la Oradea. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost închis de naziști la Buchenwald și Dachau.

A făcut parte din cercurile conservatoare nord-americane din jurul lui Russell Kirk. Printre alții, a corespondat și cu Mircea Eliade. Mai multe informații despre Molnar aici: Modern Age, Summer 2013.

Lucrarea de față reprezintă prima traducere în limba română a lui Molnar (mai mult…)

Să ne imaginăm un scandal de corupție generalizată care ar implica mai toate partidele importante, mai ales pe cele două care instituiseră un fel de rotativă guvernamentală timp de aproape 50 de ani. Să ne imaginăm sentimentele alegătorilor.

Să ni-i imaginăm pe aceiași alegători cărora, de vreo o 150 de ani, li se spunea că ei și conaționalii lor nu sunt pregătiți moral și intelectual să îmbrățișeze modernitatea; li se mai spunea că doar elita politică ar fi fost destul de virtuoasă ca să traseze direcțiile ce trebuiau urmate de societatea civilă.

În fine, se ne mai imaginăm că statul inhiba inițiativa economică și, în general, orice inițiativă cetățenească care nu urma îndeaproape directivele sugerate de elita politică împământenită.

Să ne imaginăm toate acestea în 1994. Să le imaginăm în Italia… Și apoi apărea Berlusconi. Sau, mai exact, apărea pe scena politică propunându-se cu un mesaj inedit: este nevoie de o nouă clasă politică, este nevoie de un nou partid politic, este nevoie de un nou lider politic, este nevoie ca societatea socivilă să traseze direcțiile statului și nu viceversa, este nevoie de mai puțină taxare și de legi mai puțin stufoase. Mai adaugă că este nevoie de mai puțin stat și de mai multă inițiativă privată, de anti-antifascism mai puțin ideologizat și de mai mult anti-comunism.

Pe lângă scandalurile cu tentă sexuală, pe lângă cele legate de etica omului de stat, Berlusconi a mișcat un electorat amorf și încremenit. Discursul lui Berlusconi a combinat elemente de populism („sanctificarea morală a țării reale”, „tranșeele muncii”, „statul-amic”) cu elemente de liberalism clasic (mai puțin stat, mai puține legi, mai puține taxe și impozite). Astfel, mesajul său a fost prizat de mai multe direcții ale dreptei italiene, de la adepții statului minimal la anti-comuniști. Însă, mai important, Berlusconi a reușit să scoată la vot mulți alegători de dreapta care fuseseră inhibați de „compromisul istoric” al Democrației Creștine cu stânga comunistă. Voturile care au mers către alianța care guvernează astăzi Italia au fost posibile și datorită apariției sale meteorice, care le-a dezmorțit în urmă cu vreo trei decenii. (Remus Tanasă)

În ultimii ani, în spațiul public și piața ideilor au fost deversate o serie întreagă de imagini și concepte distorsionate despre trecutul românesc și despre istoria universală. Pricina trebuie căutată printre „specialiștii” din categoria lui „caută fără a cerceta pe Google”, adică printre acei inși care au pretenția de a fi considerați istorici fără a avea pregătirea sau stagiile de cercetare validate de agora științifică a istoricilor de profesie. Pornind de la aceste premise, istoricii și cercetătorii de la Institutul de Istorie „A.D. Xenpol” din Iași, alături de o serie de specialiști din Botoșani, au demarat un proiect de popularizare a istoriei pe meleagurile Botoșanilor, intitulat „De la istoria universală la istoria locală: Conferințele Institutului «A.D. Xenopol» la Botoșani”. Demersul istoricilor ieșeni e de a transmite că gândirea istorică critică este posibilă în mod nepătimaș, și, totodată, de a populariza istoria.

Astfel, pe 19 aprilie a.c., a avut loc un prim eveniment, în colaborare cu Uniunea Armenilor din România – sucursala Botoșani: „Comunitatea Armenilor din Botoșani și genocidul armean”. (mai mult…)

Anul acesta se împlinesc 10 ani de când a fost publicată la Iaşi prima traducere a Bibliei făcută în Biserica Romano-Catolică din România. Ţinând cont de centralitatea pe care o are Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi misiunea de evanghelizare a Bisericii (cf. DV 21-22), precum şi de nevoia de a valorifica orice bună ocazie pentru a-l face cunoscut oamenilor, împreună cu păstorii diecezei noastre, în frunte cu PS Iosif Păuleţ, am considerat oportun să marcăm acest aniversar printr-o serie de manifestări cu caracter ştiinţific şi cultural într-un cadru spiritual.

Astfel, sâmbătă, 29 aprilie 2023, începând cu ora 15.30, în Aula „Anton Durcovici” a Catedralei Romano-Catolice „Sfânta Fecioară Maria Regină” din Iaşi va avea loc (mai mult…)

Ce e un mitocan? El nu reprezintă o categorie socială, dar se găseşte abundent în toată societatea românească şi ia toate aspectele, exercită toate funcţiile, e omniscient şi veşnic prezent în treburile româneşti. Mitocanul nu e nici mahalagiul zgomotos, burtă-verde fericit de atrăi, nici chefliul superficial. Mitocanul e îngâmfatul zeflemist şi sceptic, care rezolvă orice situaţie, orice problemă oricât de gravă cu un spirit vulgar. Mitocanul are o putere corosivă asupra vieţii noastre intelectuale şi mai ales asupra vieţii noastre de stat.

Mitocanul s-a născut supărat şi contra. Contra oricărei iniţiative generoase, contra instituţiilor existente, contra optimismului, contra eroismului. E patriotard cu toate că e antipatriotic, e amoral dar sever, e obraznic şi laş. (mai mult…)

Asociația Editorilor din România anunță un calendar de dezbateri și evenimente pentru 2023, pentru a schimba situația dramatică în care se află cultura scrisă din România.

Cititul este o activitate terapeutică şi intelectuală prin care omul își cultivă reflexele necesare pentru a relaționa în mod util cu cei din jurul său, dar și pentru a se orienta în cultura lumii. Studii ample au arătat că satisfacția economică a indivizilor este mai ridicată în rândul celor care au crescut cu o bibliotecă în casă, dobândind astfel reflexul de a citi.

Conform statisticilor, România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește consumul de carte. Cu o cifră de afaceri de circa 60 de milioane de euro înregistrată de edituri din comercializarea de carte, România este depășită de toate țările din Uniunea Europeană, fiind la o distanță astronomică de Germania, cea mai mare piață de carte din Europa, care înregistrează vânzări anuale de circa 9 miliarde de euro.

Asociația Editorilor din România (AER) reia semnalele de alarmă transmise de-a lungul timpului și, mai mult, are în vedere ca în acest an să deruleze un program susținut de dezbateri, dialoguri, conferințe de presă și să lanseze Pactul pentru lectură, la care sunt chemați să adere personalități ale lumii culturale contemporane, decidenți politici și administrativi, scriitori și cititori, așadar toți cei interesați de îmbunătățirea acestei realități dureroase. (mai mult…)

Iluștri domni, stimate doamne!

Este pentru mine un moment emoționant să stau încă o dată la această catedră a universității și încă o dată să pot ține o lecție. Gândurile mi se întorc în același timp la acei ani în care, după o frumoasă perioadă la Institutul superior din Freising, mi-am început activitatea de profesor academic la Universitatea din Bonn. Era – în 1959 – încă timpul vechii universități a profesorilor ordinari. Pentru fiecare catedră nu existau nici asistenți, nici dactilografi, dar în schimb exista un contact foarte direct cu studenții și mai ales și între profesori. Se întâlneau înainte și după prelegeri în sălile profesorilor. Contactele cu istoricii, filozofii, filologii și, firește, și între cele două facultăți de teologie erau foarte apropiate. O dată în fiecare semestru exista o așa-numită „dies accademicus”, în care profesorii de la toate facultățile se prezentau în fața studenților întregii universități, făcând posibilă o adevărată experiență de „universitas”: adică experiența faptului că noi, în pofida tuturor specializărilor, care uneori ne fac incapabili să comunicăm între noi, formăm un tot și lucrăm în totalitatea unicei rațiuni cu feluritele sale dimensiuni, fiind astfel împreună și în responsabilitatea comună pentru uzul corect al rațiunii – acest fapt devenea experiență vie. Universitatea, fără îndoială, era mândră și de cele două facultăți de teologie ale sale. Era clar că și ele, interogându-se asupra dimensiunii raționale a credinței, desfășoară o activitate care în mod necesar face parte din „întregul” realității „universitas scientiarum” (universitatea științelor), chiar dacă nu toți puteau împărtăși credința, pentru a cărei corelație cu rațiunea comună se străduiesc teologii. Această coeziune interioară în cosmosul rațiunii nu a fost deranjată nici atunci când odată s-a aflat știrea că unul dintre colegi afirmase că în universitatea noastră exista o ciudățenie: două facultăți care se ocupau de un lucru care nu exista – de Dumnezeu. Chiar și în fața unui scepticism atât de radical rămâne necesar și rezonabil a se interoga asupra lui Dumnezeu prin intermediul rațiunii și aceasta trebuie să se facă în contextul tradiției credinței creștine: acest lucru, în ansamblul universității, era o convingere evidentă. (mai mult…)

Articol publicat de La Punkt (9 ianuarie 2023).

Aproape odată cu primii oameni, s-a manifestat și tendința de a dori mai multă cunoaștere, putere, avere. Și dacă fructul era interzis, însă nesupravegheat, cine să-i oprească pe Adam și Eva? Iar urmașii lor, de ce să dea cezarului ce era al cezarului și lui Dumnezeu ce era al lui Dumnezeu când ar fi putut trage spuza pe turta lor? Mai șovăielnic, mai împins de la spate sau încurajat de spiritul de turmă, la umbra pomului, ființa umană și-a pus pe nesimțite masca omului revoltat, straiele lui homo rebellis. Spre lauda sa, omenirea a fost și este preponderent alcătuită din homo conservans; acesta este însă mai scrupulos, mai așezat, mai echivocant decât homo rebellis, astfel că cel din urmă a reușit să incendieze epoci, să arunce în aer instituții și să dărâme statui în mai orice perioadă istorică. Cu alte cuvinte, când homo rebellis a reușit să organizeze cu succes zavere sau revoluții, atunci omenirea a suferit… și a suferit crunt.

O posibilă explicație pentru aceasta o aflăm de la Albert Camus; astfel, homo rebellis este „omul plasat înainte sau după sacru, și dedicat revendicării unei ordini omenești în care toate răspunsurile sunt omenești, adică formulate rațional. Din acel moment, continuă Camus, (mai mult…)