Articol publicat de La Punkt (9 ianuarie 2023).
Aproape odată cu primii oameni, s-a manifestat și tendința de a dori mai multă cunoaștere, putere, avere. Și dacă fructul era interzis, însă nesupravegheat, cine să-i oprească pe Adam și Eva? Iar urmașii lor, de ce să dea cezarului ce era al cezarului și lui Dumnezeu ce era al lui Dumnezeu când ar fi putut trage spuza pe turta lor? Mai șovăielnic, mai împins de la spate sau încurajat de spiritul de turmă, la umbra pomului, ființa umană și-a pus pe nesimțite masca omului revoltat, straiele lui homo rebellis. Spre lauda sa, omenirea a fost și este preponderent alcătuită din homo conservans; acesta este însă mai scrupulos, mai așezat, mai echivocant decât homo rebellis, astfel că cel din urmă a reușit să incendieze epoci, să arunce în aer instituții și să dărâme statui în mai orice perioadă istorică. Cu alte cuvinte, când homo rebellis a reușit să organizeze cu succes zavere sau revoluții, atunci omenirea a suferit… și a suferit crunt.
O posibilă explicație pentru aceasta o aflăm de la Albert Camus; astfel, homo rebellis este „omul plasat înainte sau după sacru, și dedicat revendicării unei ordini omenești în care toate răspunsurile sunt omenești, adică formulate rațional. Din acel moment, continuă Camus, (mai mult…)