Categorie: VVE

Articol publicat de La Punkt (9 ianuarie 2023).

Aproape odată cu primii oameni, s-a manifestat și tendința de a dori mai multă cunoaștere, putere, avere. Și dacă fructul era interzis, însă nesupravegheat, cine să-i oprească pe Adam și Eva? Iar urmașii lor, de ce să dea cezarului ce era al cezarului și lui Dumnezeu ce era al lui Dumnezeu când ar fi putut trage spuza pe turta lor? Mai șovăielnic, mai împins de la spate sau încurajat de spiritul de turmă, la umbra pomului, ființa umană și-a pus pe nesimțite masca omului revoltat, straiele lui homo rebellis. Spre lauda sa, omenirea a fost și este preponderent alcătuită din homo conservans; acesta este însă mai scrupulos, mai așezat, mai echivocant decât homo rebellis, astfel că cel din urmă a reușit să incendieze epoci, să arunce în aer instituții și să dărâme statui în mai orice perioadă istorică. Cu alte cuvinte, când homo rebellis a reușit să organizeze cu succes zavere sau revoluții, atunci omenirea a suferit… și a suferit crunt.

O posibilă explicație pentru aceasta o aflăm de la Albert Camus; astfel, homo rebellis este „omul plasat înainte sau după sacru, și dedicat revendicării unei ordini omenești în care toate răspunsurile sunt omenești, adică formulate rațional. Din acel moment, continuă Camus, (mai mult…)

Articol publicat de Marginalia (6 ianuarie 2021)

Pe rețele de socializare circulă un citat atribuit lui Edmund Burke: „pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic”. Dacă citatul a fost sau nu exprimat în această formă, de Edmund Burke sau de altcineva, este mai puțin important. Ceea ce atrage și electrizează este încărcătura morală, mai ales în cazul celor receptivi sau predispuși la „sloganită” (excesul de sloganuri). Citatul cuprinde doi termeni ce merită o atenție sporită deoarece denotă concepte puternice pe care unii nu le-ar mai dori exprimate în cetate decât în șoaptă sau eventual într-o formă cât mai răstălmăcită. Este vorba despre termenii „rău(l)” și „bun(i)”, care exprimă în fond tensiunea dintre cele două forțe milenare.

Or trimiterea la conceptele de „bine” și „rău” implică nevoia definirii lor, de unde și necesitatea de a descrie preceptele ce le dau sens și care le transpun în viața de zi cu zi. Binele și răul au fost descrise în mod obișnuit făcându-se apel la dimensiunea morală a ființei umane, prin apelul la moralitatea revelată sau descoperită. Diferite civilizații și-au pus amprenta asupra bagajului moral de care dispune omenirea, astfel că marile biblioteci ale lumii conțin scrieri care nu doar ne indică evoluția pluri-civilizațională a ființei morale, dar care ne și zugrăvesc posibile căi ce trebuie urmate pentru ca noi, cei de astăzi, să nu ne rătăcim printre utopii, luându-ne nasul la purtare, pierzând busola morală și uitând că nu suntem altceva decât pitici pe umerii unor giganți. (mai mult…)

Articol publicat în Dilema Veche (ediția print, anul XIV, nr. 3-9 august 2017, p. 23 și online).

În epoca tehnologiei, miturile mundane circulă într-un ritm amețitor, cel puțin în acea parte a lumii mai omogenă civilizațional și tehnologic (Europa, SUA, Canada, și Australia). Unul dintre aceste mituri este cel al egalității în numele progresului, sau, cu alte cuvinte, mitul egalitarismului.

Consecința extremă a acestuia este că aproape a ajuns să se manifeste pseudo-religios, dispunând de propriul panteon cu zei și de propriile narațiuni fondatoare, mergându-se până acolo că, în numele egalitarismului, se șterg criterii, se calcă în picioare ierarhii și se denaturează mentalități. (mai mult…)