Apărută recent la editura Humanitas, cartea are la bază lucrarea de mea de doctorat din 2016 cu titlul Influența ideilor mazziniene în spațiul românesc, susținută la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași, sub îndrumarea regretatului profesor Corneliu-Gabriel Bădărău.
Realizată în urma documentării în arhivele din România și Italia, cartea este prefațată de istoricul italian Francesco Guida.
„Această carte vine să umple un gol în cercetarea istoriografică românească (mai mult…)
În cadrul interviului acordat publicației Botoșăneanul, am fost întrebat dacă în zilele noastre asistăm la deprofesionalizarea istoricului sau la degradarea cercetării istorice, răspunsul meu fiind următorul:
Perspectiva comunicării rapide și a informației la o aruncătură de băț distanță a instaurat o confuzie cu privire la cine și ce este un istoric, pe de o parte având de a face cu demonizarea profesiei de istoric pentru complicitățile din trecut, pe de alta considerându-se eronat că a împleti frumos două-trei date istorice este de ajuns pentru a trece drept istoric.
Discursul istoric matur, fără exagerări pășuniste sau deconstructiviste, este ca un exercițiu de echilibristică, un instrument disciplinant și propedeutic pentru individ și pentru societate. (mai mult…)
Articol publicat de Marginalia (6 ianuarie 2021)
Pe rețele de socializare circulă un citat atribuit lui Edmund Burke: „pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic”. Dacă citatul a fost sau nu exprimat în această formă, de Edmund Burke sau de altcineva, este mai puțin important. Ceea ce atrage și electrizează este încărcătura morală, mai ales în cazul celor receptivi sau predispuși la „sloganită” (excesul de sloganuri). Citatul cuprinde doi termeni ce merită o atenție sporită deoarece denotă concepte puternice pe care unii nu le-ar mai dori exprimate în cetate decât în șoaptă sau eventual într-o formă cât mai răstălmăcită. Este vorba despre termenii „rău(l)” și „bun(i)”, care exprimă în fond tensiunea dintre cele două forțe milenare.
Or trimiterea la conceptele de „bine” și „rău” implică nevoia definirii lor, de unde și necesitatea de a descrie preceptele ce le dau sens și care le transpun în viața de zi cu zi. Binele și răul au fost descrise în mod obișnuit făcându-se apel la dimensiunea morală a ființei umane, prin apelul la moralitatea revelată sau descoperită. Diferite civilizații și-au pus amprenta asupra bagajului moral de care dispune omenirea, astfel că marile biblioteci ale lumii conțin scrieri care nu doar ne indică evoluția pluri-civilizațională a ființei morale, dar care ne și zugrăvesc posibile căi ce trebuie urmate pentru ca noi, cei de astăzi, să nu ne rătăcim printre utopii, luându-ne nasul la purtare, pierzând busola morală și uitând că nu suntem altceva decât pitici pe umerii unor giganți. (mai mult…)
Articol publicat de LaPunkt (12 octombrie 2020)
Seismul revanșard și, totodată, violent din SUA și unele țări ale Europei occidentale ne pune aparent pe drumurile deloc facile ale introspecției: cum și de ce s-a ajuns la asemenea fapte și declamații reprobabile? Am spus „aparent” pentru că privind retrospectiv cele întâmplate, ajungem la concluzia că doar bunele intenții nu sunt de ajuns pentru a afronta și gestiona crizele societale. Dacă este să fim onești, bunele intenții au constituit mereu portița prin care demagogii și falșii profeți au atras simpatii, voturi și putere, fie că profesau puritatea rasei, fie că slăveau proletariatul cu mâna pe Capital sau fie că, în zilele noastre, se dădeau cu fundul de pământ și se băteau cu cărămida în piept pentru minorități mai mult sau mai puțin închipuite.
Bunele intenții fără experiența și înțelepciunea celor dinainte, adică fără povețele deslușite de înaintași prin încercare, eroare și validare, nu sunt altceva decât un cal troian prin care se strecoară falangele de activiști, sofiști și simplificatori ai realității ce trâmbițează o viață mai bună pentru toți. Și cine nu dorește binele celorlalți dacă asta duce și la binele propriu, mai ales dacă tot scenariul este unul impersonal, în care „o să fie mai bine” implică intervenția unei entități abstracte? Este nevoie doar de încredere deplină în noii apostoli și de acceptarea netâlcuită a limbajului de lemn folosit de aceștia. (mai mult…)
Articol publicat pe LaPunkt (iunie 2018)
Atunci când simplificatorii realității au reușit să treacă drept profeți, omul modern a avut parte de mai multă suferință decât și-ar fi putut închipui vreodată. Cum a fost posibil ca niște promotori ai reducționismului antropologic să fie considerați profeți? Cum au fost posibile ghilotina și gulagul? Întrebări la care unii au răspuns convingător, printre care și nord-americanul Russell Kirk (1918-1994), dar care parcă, de la generație la generație, sunt obliterate de încrederea oarbă că muza istoriei, Clio, nu va mai reedita tragediile ce au zguduit veacul al XX-lea.
Ultimele două secole au fost caracterizate de apariția a unor scheme dogmatice ce s-au caracterizat prin apelul constant și percutant la emoții și pasiuni, la resentiment și răzbunare, la certitudinea salvării hic et nunc. Este vorba despre forme de mesianism politic, recunoscute astăzi prin termenul „ideologie”. (mai mult…)
Articol publicat în Dilema Veche (ediția print, anul XIV, nr. 3-9 august 2017, p. 23 și online).
În epoca tehnologiei, miturile mundane circulă într-un ritm amețitor, cel puțin în acea parte a lumii mai omogenă civilizațional și tehnologic (Europa, SUA, Canada, și Australia). Unul dintre aceste mituri este cel al egalității în numele progresului, sau, cu alte cuvinte, mitul egalitarismului.
Consecința extremă a acestuia este că aproape a ajuns să se manifeste pseudo-religios, dispunând de propriul panteon cu zei și de propriile narațiuni fondatoare, mergându-se până acolo că, în numele egalitarismului, se șterg criterii, se calcă în picioare ierarhii și se denaturează mentalități. (mai mult…)
Articol publicat de LaPunkt.ro (12 iunie 2014)
Calitatea parcursului formativ – moral şi intelectual – „întreprins” de către un tânăr este determinant în ceea ce priveşte locul şi rolul jucat de respectivul individ în sânul societăţii. Fiecare tânăr va contribui într-o anumită măsură la dezvoltarea societăţii din care face parte, fie că vorbim de comunitatea locală, de cea naţională sau de cea umană. Valorile care stau la baza educaţiei sunt reperele care dimensionează societatea de mâine, astfel că atunci când observăm lipsa promovării valorilor în detrimentul permanentizării unor pseudo-valori avem obligaţia morală de a semnala acest proces.
Proasta înţelgere a unor concepte noi şi lipsa unei veritabile dezbateri de idei au cauzat un îngrijorător fenomen de stigmatizare a viziunii societale de tip valoric. În altă ordine de cuvinte, toate valorile au aceeaşi greutate atât timp cât acestea nu ofensează vreun grup sau vreo categorie umană. Valorile care dăunează „împlinirii” personale – în termeni hedonistici –, sunt un afront adus individului-rege şi, în consecinţă, predispoziţia pentru valori este în mod tacit descurajată.
Dar nepromovând valorile nu cumva contribuim la apatia generaţiilor tinere prefigurând astfel un viitor incert pentru societatea de mâine? Oare nu este important ca tinerii să ştie că inteligenţa, perseverenţa, generozitatea, onestitatea sau cutezanţa sunt calităţi inestimate? Şi oare nu este important ca tinerii să mai ştie că aceste mărgăritare pot fi atinse doar în urma unui efort susţinut de acumulare progresivă a roadelor propriei „munci”? (mai mult…)
