
Seismul revanșard și, totodată, violent din SUA și unele țări ale Europei occidentale ne pune aparent pe drumurile deloc facile ale introspecției: cum și de ce s-a ajuns la asemenea fapte și declamații reprobabile? Am spus „aparent” pentru că privind retrospectiv cele întâmplate, ajungem la concluzia că doar bunele intenții nu sunt de ajuns pentru a afronta și gestiona crizele societale. Dacă este să fim onești, bunele intenții au constituit mereu portița prin care demagogii și falșii profeți au atras simpatii, voturi și putere, fie că profesau puritatea rasei, fie că slăveau proletariatul cu mâna pe Capital sau fie că, în zilele noastre, se dădeau cu fundul de pământ și se băteau cu cărămida în piept pentru minorități mai mult sau mai puțin închipuite.
Bunele intenții fără experiența și înțelepciunea celor dinainte, adică fără povețele deslușite de înaintași prin încercare, eroare și validare, nu sunt altceva decât un cal troian prin care se strecoară falangele de activiști, sofiști și simplificatori ai realității ce trâmbițează o viață mai bună pentru toți. Și cine nu dorește binele celorlalți dacă asta duce și la binele propriu, mai ales dacă tot scenariul este unul impersonal, în care „o să fie mai bine” implică intervenția unei entități abstracte? Este nevoie doar de încredere deplină în noii apostoli și de acceptarea netâlcuită a limbajului de lemn folosit de aceștia. (mai mult…)

Elita României:
Ziua de 12 octombrie a fost decretată de către Parlamentul României ca Ziua alfabetului, limbii şi culturii armene. Încă un prilej de a ne mândri cu străvechea limbă armeană, de a o păstra şi de a o transmite generaţiilor viitoare.
Documentul final al Marii Adunări Naţionale din Moldova (27 august 1989)