Ziua de 12 octombrie a fost decretată de către Parlamentul României ca Ziua alfabetului, limbii şi culturii armene. Încă un prilej de a ne mândri cu străvechea limbă armeană, de a o păstra şi de a o transmite generaţiilor viitoare.
Alfabetul armean a fost creat de genialul fiu al poporului armean, arhimandritul Mesrop Maştoţ, în anul 405, alfabet cu care scriem şi citim până în zilele noastre.
Mesrop Maştoţ s-a născut în anul 361. El primeşte o educaţie strălucită în şcolile greceşti şi asiriene şi, venind la Vagharshapat (acum Ecimiaţin), intră ca scrib la palatul regal. Fostul militar, un autodidact, devine un personaj erudit pentru vremea sa. El a fost hirotonit şi devine cleric-călugăr. Urmând calea predicii, Mesrop Maştoţ îşi dă seama că numai prin grai viu nu este posibil ca mesajul predicilor să fie înţeles de către popor; se pune problema traducerii Bibliei, Evangheliei şi literaturii creştine în limba armeană. Acest lucru ar fi fost posibil numai dacă s-ar fi creat un alfabet armean. Crearea alfabetului armean nu era necesară numai pentru predicarea creştinismului, ci şi pentru a scrie şi a consemna bogata moştenire folclorică a poporului armean. Cu binecuvântarea S.S. Catolicosul Tuturor Armenilor din acea vreme, Sahac Partev, Mesrop Maştoţ împreună cu ucenicii săi au fost trimişi în oraşele Amid, Edessa, Samosat din Asiria, unde studiază cărţile scrise în diferite limbi, se consultă cu personalităţi erudite de origine greacă, asiriană din acea vreme şi, în anul 405, crează alfabetul armean. Cele 36 de litere în totalitate exprimă toată fonetica limbii armene. Alfabetul este atât de bine conceput, încât funcţionează fără nicio modificare şi astăzi.
Mesrop Maştoţ a fost un mare patriot, iar viaţa lui, o adevărată cutezanţă. După o lungă muncă de alfabetizare, el a murit în anul 440 şi a fost înhumat în satul Oşakan. Asupra mormântului său, la început, a fost construită o capelă, apoi o biserică, care a devenit loc de pelerinaj pentru poporul armean.
În viaţa unui om este deosebită importanţa şi semnificaţia limbii. Acest fapt este cunoscut de toată lumea care activează în diferite domenii. Limba este nu numai un mijloc de comunicare, ci şi unul de gândire. Fiecare naţiune are propria sa limbă, religie, bucătărie, prin care îşi reprezintă cultura, istoria şi unicitatea în lume. Există valori naţionale, la care se poate face referire numai cu o foarte mare reverenţă, cu sentimentele cele mai curate, cu o iubire neţărmurită şi cu dăruire. În rândul acestor valori se evidenţiază iubirea pentru limba maternă. Orice persoană are faţă de limba sa maternă o pricepere şi o percepere anume, are capacitatea de conştientizare a obligativităţii sale faţă de ea. Fireşte, limba, în primul rând, este un mijloc de comunicare, însă, în cazul limbii materne, esenţa ei este complexă, iar folosirea ei este mult mai vastă.
Din vremuri foarte îndepărtate, limba armeană a fost un mijloc puternic de formare a poporului armean, a gândirii şi psihologiei sale, unind vorbitorii de limba armeană, astfel modelându-se patrioţi conştienţi, care desprinzându-se din familia lexicală indo-europeană, au parcurs o cale de evoluţie glorioasă prin secole.
Vremurile au trecut şi limba armeană a dobândit capacitatea de a unifica şi de a păstra trăsăturile naţionale ale poporului armean. După puternicul şi marele stat unificat armean, au urmat perioade grele de divizare sub diferite puteri străine, însă armeanul şi-a păstrat identitatea naţională, iar teritoriile despărţite au fost legate între ele, în primul rând, prin limba armeană şi prin credinţă. Cu toate deosebirile care există între graiuri, ele sunt armeneşti, iar vorbitorii ei – armeni. În toată istoria ei, limba armeană, pe lângă rolul ei unificator şi creator, a avut misiunea de a conserva identitatea naţională.
Este o realitate, pierderea limbii materne, în primul rând, şubrezeşte baza conştiinţei naţionale, astfel că se ajunge la asimilare. Limba armeană este modul şi mijlocul cel mai puternic pentru crearea culturii specifice armene. În toate creaţiile, fie orale, fie scrise, limba armeană este în mod desăvârşit complexă, iar străinii, spre exemplu George G. Byron, a spus că armeana este singura limbă prin care se poate vorbi cu Dumnezeu.
Prin toate modurile sale de prezentare, limba armeană este o valoare culturală incomensurabilă, o comoară rezultată din creaţia generaţiilor în decursul secolelor, o citadelă pentru păstrarea identităţii naţionale.
La urma urmei, limba armeană este cea mai pronunţată nuanţă naturală a armeanului, şi în manifestările ei dăruişte sufletului vibraţii de prietenie şi de intimitate. Cu toţii cunoaştem ce sentiment de bucurie simţim când, pe meleaguri străine, auzim cuvinte armeneşti şi ce însufleţire simte orice armean când ajunge pe tărâmurile patriei sale, peste tot auzind limba sa maternă. Probabil această realitate au avut-o in vedere strămoşii noştri când au numit limba armeană “casa armeanului, patria sa”.
Limba maternă este o valoare naţională la nivel de stat, care cere atenţia tuturor instituţiilor de stat, sprijinul tuturor asociaţiilor, al intregii societăţi naţionale. Axa, coloana vertebrală a păstrării identităţii naţionale constă în cunoaşterea limbii materne, în dezvotarea şi păstrarea ei.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Armene din România