Autor: R.T.
A trecut încă un 24 ianuarie celebrat festiv și steril, astfel că se cere a ne aminti:
La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Vocaţia profetică, sacerdotală şi regală a familiei creştine, scrisă de pr. dr. Lucian Păuleţ.
Societatea modernă se află într-un proces de profunde schimbări sociale, economice, culturale, politice şi chiar religioase. Iar aceste „transformări ample, rapide şi profunde ale societăţii şi culturii au afectat familia în zilele noastre mai mult decât alte instituţii”. Pe de altă parte, este adevărat că şi transformările din interiorul familiei au repercusiuni asupra „marii familii umane”, societatea: „Binele persoanei şi al societăţi umane şi creştine este strâns legat de bunul mers al comunităţii conjugale şi familiale”. De aceea, societatea nu poate să nu manifeste un interes viu faţă de problemele actuale ale familiei.
La rândul său, Biserica este conştientă că sacramentul căsătoriei şi familia constituie una dintre valorile cele mai mari ale omenirii şi de aceea doreşte să-şi ofere slujirea sa, să-şi ofere serviciile acelora care se străduiesc să-şi trăiască cu demnitate vocaţia familială, în ciuda tuturor dificultăţilor; de asemenea, Biserica doreşte să ofere lumină şi sprijin celor care trăiesc în ignoranţă şi nesiguranţă cu privire la valoarea căsătoriei şi a familiei. Aceste dorinţe se concretizează în doctrina Magisteriului Bisericii şi, mai ales, în activitatea pastorală desfăşurată de Biserică. Slujirea familiilor constituie, astfel, una dintre dimensiunile esenţiale şi unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii pastorale a Bisericii. (mai mult…)
Articol publicat de Marginalia (6 ianuarie 2021)
Pe rețele de socializare circulă un citat atribuit lui Edmund Burke: „pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic”. Dacă citatul a fost sau nu exprimat în această formă, de Edmund Burke sau de altcineva, este mai puțin important. Ceea ce atrage și electrizează este încărcătura morală, mai ales în cazul celor receptivi sau predispuși la „sloganită” (excesul de sloganuri). Citatul cuprinde doi termeni ce merită o atenție sporită deoarece denotă concepte puternice pe care unii nu le-ar mai dori exprimate în cetate decât în șoaptă sau eventual într-o formă cât mai răstălmăcită. Este vorba despre termenii „rău(l)” și „bun(i)”, care exprimă în fond tensiunea dintre cele două forțe milenare.
Or trimiterea la conceptele de „bine” și „rău” implică nevoia definirii lor, de unde și necesitatea de a descrie preceptele ce le dau sens și care le transpun în viața de zi cu zi. Binele și răul au fost descrise în mod obișnuit făcându-se apel la dimensiunea morală a ființei umane, prin apelul la moralitatea revelată sau descoperită. Diferite civilizații și-au pus amprenta asupra bagajului moral de care dispune omenirea, astfel că marile biblioteci ale lumii conțin scrieri care nu doar ne indică evoluția pluri-civilizațională a ființei morale, dar care ne și zugrăvesc posibile căi ce trebuie urmate pentru ca noi, cei de astăzi, să nu ne rătăcim printre utopii, luându-ne nasul la purtare, pierzând busola morală și uitând că nu suntem altceva decât pitici pe umerii unor giganți. (mai mult…)
Articolul de față este un comentariu al cardinalului Elio Sgreccia cu privire la Rezoluţiei 1607/2008 – „Accesul la avort fără risc şi legal în Europa”, adoptată de Adunarea parlamentară a Consiliului Europei. Cardinalul Elio Sgreccia este președinte emerit al Academiei Pontificale pentru Viaţă.Articolul a apărut în L’Osservatore Romano (27 aprilie 2008) și a fost tradus de Mihai Pătraşcu pentru revista Lumea Catholică.
Adunarea parlamentară a Consiliului Europei a aprobat la 16 aprilie a.c. rezoluţia 1607 care invită cele 47 de state membre să-şi orienteze, acolo unde este necesar, propria legislaţie în aşa fel încât să garanteze efectiv femeilor „dreptul de acces la avort sigur şi legal”. […]
Rezoluţia aprobată începe reafirmând principiul că în nici o circumstanţă avortul nu trebuie să fie înţeles ca un mijloc de planificare familiară şi că, pe cât este posibil, el trebuie să fie evitat (cf. nr. 1). În acest scop, rezoluţia recomandă ca să fie pus în acţiune orice mijloc, cu condiţia să fie compatibil cu drepturile femeilor, pentru a reduce atât sarcinile nedorite cât şi avorturile înseşi. Aşadar, se pare că, cel puţin în linie de principiu, introducerea la document recunoaşte şi afirmă clar că avortul este o realitate negativă în ea însăşi, care trebuie evitată pe cât e posibil cu orice efort (mai mult…)
La Anacronic a apărut o carte radicală, un manifest conservator lipsit de orice concesie și complezență față de lumea modernă și față de avansurile sale tehnologice, care sunt numite la un moment dat – într-un mod cât se poate de grăitor -”eflorescența splendidă a descompunerii”.
E vorba de cartea profesorului american Richard M. Weaver, Ideile au consecințe (Ideas Have Consequences), apărută la Chicago în 1948, într-o epocă în care rănile încă deschise ale războiului resuscitau vechiul scepticism față de natura umană, punând vremelnic în umbră etosul progresist. În această nouă ambianță, tânărul profesor de retorică și literatură engleză, scria o carte neobișnuită, propunându-și să traseze, nici mai mult nici mai puțin, decât declinul dramatic al omului occidental din ultima jumătate de mileniu. În viziunea sa, o alegere ideatică greșită produsă către finele Evului Mediu avea să conducă civilizația occidentală pe drumul unui materialism radical, îndepărtând-o de adevăratele surse ale creativității sale. (mai mult…)
I. INTRODUCERE
1. Dezvoltarea comunicațiilor sociale la care asistăm astăzi presupune mai mult decât o simplă revoluție tehnologică, o reevaluare completă a percepției oamenilor despre lumea înconjurătoare, verificând și exprimând astfel această înțelegere. Accesul permanent la imagini și idei, precum și transmiterea lor rapidă, de la un continent la altul, au consecințe, atât pozitive, cât și negative asupra dezvoltării psihologice, morale și sociale a persoanelor, a structurii și funcționării societății, a schimburilor culturale, asupra percepției și transmiterii de valori, idei universale, ideologii și convingeri religioase. [1]
În cursul deceniului care s-a scurs, adevărul acestor afirmații a devenit și mai frapant. Astăzi nu trebuie prea multă imaginație pentru a ne înfățișa planeta ca pe o rețea mondială fremătând de transmisii electronice, o planetă care intercomunică la adăpostul liniștii pe care o conferă universul. Problema etică este de a ști dacă acest lucru contribuie la dezvoltarea autentică a persoanei umane și dacă ajută indivizii și popoarele să fie fideli destinului lor transcendent. (mai mult…)
Prezentare și traducere de Claudiu Soare, sursa: „Cercetări filosofico-psihologice”, anul X, nr. 1, Bucureşti, 2018, p. 129-133.
Discursurile care urmează au fost inserate de către Pierre Nicole (moralist şi teolog jansenist) în tratatul său intitulat De l’éducation du prince (apărut în anul 1670, la Paris, sub pseudonimul „sieur de Chanteresne“), la opt ani de la moartea lui Pascal. Niciun document nu confirmă afirmaţiile lui Pierre Nicole din prefaţa la mai sus menţionatul tratat, conform cărora aceste discursuri au fost rostite de către Pascal în beneficiul unui „vlăstar de neam ales“ şi transcrise ulterior, cu o „savantă acurateţe“, de către un martor de „suficientă încredere“. Opinia unanimă, însă, de la Saint Simon însuşi (care ne dezvăluie până şi numele progeniturii de viţă pentru care au fost alcătuite discursurile: Charles Honoré de Chevreuse) şi până la Léon Brunschvicg, autorul ediţiei de referinţă al arhivelor manuscrise Pascal (OEuvres complètes de Blaise Pascal publiées suivant l’ordre chronologique, Librairie Hachette, 1904), este că aceste texte se situează în strânsă legătură cu fragmentele din Pensées care tratează tema justiţiei şi, prin urmare, că autenticitatea, conţinutul şi stilul lor nu pot face obiectul unei pastişe decât dacă pastişorul ar fi fost un filozof care ar fi gândit şi scris… aidoma lui Pascal. (mai mult…)
Se întâmpla în 1989, la sfârșitul lunii mai. În noiembrie a aceluiași an fatidic, 9 noiembrie mai exact, urmă să fie doborât rău famatul Zid al rușinii din Berlin, prin intermediul căruia comunismul sovietic a ținut captiv, decenii bune, jumătate de continent european. Deja de mai multe luni, jumătatea occidentală a Europei celebra cu emfază o altă revoluție rău famată, cea franceză, încununare a unei manifestații pe care Russell Kirk (1918-1994) o definea „giant ideology”.
În acea lună de mai, Kirk se afla în Italia. La invitația departamentul de cultură a orașului Monza, precum și a Bibliotecii comunale a aceluiași oraș, a ținut o conferință în data de 26 mai, în cadrul unei serii de întâlniri intitulate Oltre la terra desolata (după The Waste Land), în onoarea mentorului și maestrului său, Thomas Stearns Eliot (1888-1965). Între 27 și 30 mai, la inițiativa Alianței Catolice (Alleanza Cattolica), a ținut la Milano, Torino și Lecce alte trei conferințe intitulate Rivoluzione francese e/o Rivoluzione americana. L-am întâlnit personal per Kirk la Monza și, în special, la Milano, la început circumspect, deci curios, oricum cucerit. (mai mult…)