I. INTRODUCERE
1. Dezvoltarea comunicațiilor sociale la care asistăm astăzi presupune mai mult decât o simplă revoluție tehnologică, o reevaluare completă a percepției oamenilor despre lumea înconjurătoare, verificând și exprimând astfel această înțelegere. Accesul permanent la imagini și idei, precum și transmiterea lor rapidă, de la un continent la altul, au consecințe, atât pozitive, cât și negative asupra dezvoltării psihologice, morale și sociale a persoanelor, a structurii și funcționării societății, a schimburilor culturale, asupra percepției și transmiterii de valori, idei universale, ideologii și convingeri religioase. [1]
În cursul deceniului care s-a scurs, adevărul acestor afirmații a devenit și mai frapant. Astăzi nu trebuie prea multă imaginație pentru a ne înfățișa planeta ca pe o rețea mondială fremătând de transmisii electronice, o planetă care intercomunică la adăpostul liniștii pe care o conferă universul. Problema etică este de a ști dacă acest lucru contribuie la dezvoltarea autentică a persoanei umane și dacă ajută indivizii și popoarele să fie fideli destinului lor transcendent.
Și, bineînțeles, din multe puncte de vedere răspunsul este pozitiv. Noile mijloace de comunicare în masă sunt instrumente puternice pentru educație și îmbogățire culturală, pentru activitatea comercială și participarea politică, pentru dialogul și întelegerea interculturală; și, așa cum am arătat în documentul care îl însoțește pe cel de față [2], ele pot servi și cauza religiei. Totuși, există și „reversul medaliei”: mijloacele de comunicare socială, care pot contribui la binele persoanei și al comunităților, pot fi de asemenea folosite în scopul exploatării, manipulării, dominării și coruperii.
2. Internetul este cel mai nou, și sub multe aspecte unul dintre cele mai influente dintr-o serie de mijloace de comunicare: telegraful, telefonul, radioul, televiziunea care, pentru mulți oameni, au eliminat în mod progresiv spațiul și timpul ca obstacole în calea comunicării în ultimul secol și jumătate. Consecințele asupra indivizilor, națiunilor și a întregii lumi sunt imense.
În acest document dorim să propunem punctul de vedere catolic asupra Internetului, ca punct de plecare pentru participarea Bisericii la dialogul cu alte sectoare ale societății, în special cu alte grupări religioase, în ceea ce privește dezvoltarea și utilizarea acestui remarcabil instrument tehnologic. Internetul este o resursă de multiple facilități, cu promisiunea unei multiplicări a acestora. Dar se poate face și mult rău printr-o folosire improprie a acestuia. Cu rele și cu bune Internetul presupune discernământ, o alegere la care Biserica își aduce două contribuții de mare importanță: angajamentul în favoarea demnității umane și lunga sa tradiție de înțelepciune morală [3].
3. Ca și pentru celelalte mijloace de comunicare, persoanele și comunitățile umane sunt în centrul unei evaluări etice a Internetului. În ceea ce privește mesajul comunicat, procesul de comunicare, problematica structurii și a sistemului comunicării, „principiul etic fundamental este următorul: persoana umană și comunitatea umană sunt scopul și măsura utilizării mijloacelor de comunicare socială; comunicarea ar trebui să se producă prin persoane în vederea dezvoltării integrale a altor persoane” [4].
Binele comun – „adică ansamblul condițiilor de viață socială care permit grupurilor și indivizilor să-și atingă mai deplin și mai ușor perfecțiunea” [5] – ne furnizează cel de-al doilea principiu de bază pentru o evaluare etică a comunicațiilor sociale. Acesta trebuie înțeles integral, ca ansamblu al obiectivelor pe care membrii unei comunități se angajează să le pună în practică împreună, realizarea și promovarea acestora fiind rațiunea de existență a comunității. Binele persoanelor depinde de binele comun al comunității din care fac parte.
Virtutea care îi face pe oameni să protejeze și să promoveze binele comun este solidaritatea. Nu este un sentiment de „compasiune vagă sau de milă superficială” față de nefericirea aproapelui, ci „o hotărâre fermă și perseverentă de a lucra pentru binele comun, adică pentru binele tuturor și al fiecăruia în parte, pentru că într-adevăr toți suntem responsabili de toate” [6]. În special astăzi solidaritatea are o dimensiune internațională clară și puternică; este just să vorbim de binele comun la nivel internațional și este obligatoriu să se lucreze în acest scop.
4. Binele comun la nivel internațional, virtutea solidarității, revoluția în mediile de comunicare și tehnologia informației, precum și Internetul, sunt toate relevante pentru procesul globalizării.
Pentru o mai mare extindere, noile tehnologii conduc și susțin globalizarea, creând o situație în care „comerțul și comunicarea nu mai sunt îngrădite de granițe” [7]. Aceasta are consecințe de o imensă importanță. Globalizarea poate crește bunăstarea și poate grăbi dezvoltarea; ea oferă avantaje ca „eficiența și productivitatea crescută… o mai mare unitate între popoare… un serviciu mai bun adus familiei umane” [8]. Totuși, până acum beneficiile nu au fost împărțite echitabil. Anumite persoane, grupuri comerciale și țări au avut o creștere enormă a bunăstării, pe când alții au rămas în urmă.
Națiuni întregi au fost excluse aproape complet de la acest proces, fiindu-le refuzat un loc în noua lume pe cale de formare. „Globalizarea, care a schimbat într-un mod radical sisteme economice, prin creearea unor posibilități neașteptate de creștere, a făcut și ca mulți să se vadă marginalizați: șomajul în cele mai dezvoltate țări și extrema sărăcie în multe țări din emisfera sudică continuă să împiedice milioane de oameni de la progres și prosperitate” [9].
Chiar și pentru societățile care au intrat în procesul globalizării această alegere nu a fost neapărat liberă și documentată. Dimpotrivă, „numeroase persoane, în special din rândul celor defavorizate, resimt acest fenomen ca pe ceva impus, mai degrabă decât ca pe un proces la care ar putea să ia parte activ” [10].
În numeroase regiuni ale lumii, globalizarea este pe cale să producă schimbări rapide și bulversante. Nu este vorba doar de un proces economic, dar și de unul cultural care comportă atât aspecte pozitive, cât și negative. „Cei care sunt implicați văd adesea globalizarea ca pe un potop distructiv care amenință normele sociale care i-au apărat și punctele de referință culturale care i-au condus în viață… schimbările în tehnologie și relațiile profesionale sunt mult prea rapide pentru a putea exista o reacție de tip cultural” [11].
5. O consecință majoră a acestor schimbări din ultimii ani a fost transferul de putere de la statele naționale către corporațiile multinaționale. Este important ca aceste corporații să fie încurajate și ajutate să-și folosească puterea spre binele omenirii; acest lucru indică nevoia comunicării între ele și instituții interesate, precum Biserica.
Utilizarea noii tehnologii informaționale și a Internetului trebuie să fie documentată și condusă de o angajare fermă în practicarea solidarității în serviciul binelui comun al națiunilor. Această tehnologie poate fi un mijloc de rezolvare a problemelor oamenilor, promovând dezvoltarea integrală a persoanei, creând o lume guvernată de dreptate, pace și iubire. Acum, mai mult decât în urmă cu treizeci de ani, când Instrucțiunea pastorală asupra mijloacelor de comunicare socială Communio et Progressio remarca faptul că mass-media au posibilitatea de a-i face pe toți oamenii să participe pretutindeni „la proiectele și problemele rasei umane” [12].
Este o viziune uimitoare. Internetul o poate face reală – pentru indivizi, grupuri, națiuni și pentru specia umană – numai dacă este folosit în lumina principiilor etice clare și solide, în special a virtuții solidarității. Toți am putea fi astfel în avantaj pentru că „știm astăzi mai mult decât ieri: nu vom fi niciodată fericiți și în pace decât împreună și cu atât mai puțin unii împotriva altora” [13]. Aceasta va fi expresia acelei comuniuni spirituale care presupune „capacitatea de a vedea ceea ce este bun în celălalt, pentru a-l primi și prețui ca pe un dar de la Dumnezeu” și capacitatea de a „face loc pentru fratele tău, ‘purtând-ne unii altora poverile’ (Gal. 6,2) și rezistând tentațiilor egoiste care ne împiedică” [14].
6. Dezvoltarea Internetului ridică numeroase alte probleme etice legate de chestiuni precum protecția vieții private, securitatea și confidențialitatea informațiilor, drepturile de autor și proprietatea intelectuală, pornografia, siturile care incită la ură, difuzarea de zvonuri și acuzații „deghizate” ca știri, și multe altele. Vom vorbi pe scurt în rândurile de mai jos despre unele dintre aceste aspecte, având în vedere că ele presupun analize și dezbateri permanente din partea tuturor celor interesați. Totuși, nu vom privi Internetul ca pe o sursă de probleme, ci ca pe o sursă de binefacere pentru întreaga specie umană – dar beneficiile nu pot fi împlinite decât dacă problemele existente sunt rezolvate.
7. Internetul are un număr de proprietăți extraordinare. Este instantaneu, imediat, mondial, descentralizat, interactiv, poate să fie dezvoltat la infinit în conținut și deschidere și are un mare grad de flexibilitate și adaptabilitate. Este egalitar, în măsura în care oricine dispune de un echipament necesar și de un minim de capacități tehnice poate avea o prezență activă în spațiul cibernetic, prezentându-și mesajul în lume și dorind să fie ascultat. Permite indivizilor să-și păstreze anonimatul, să joace diverse roluri, să-și dezvolte imaginația; permite un simț al comunității și al împărtășirii cu ceilalți. Potrivit gusturilor utilizatorilor, Internetul poate conduce la o participare activă sau la o absorbție pasivă într-o „lume auto-referențială de stimuli narcisiști, similară efectelor narcoticelor” [15]. Internetul poate fi folosit pentru a diminua însingurarea oamenilor sau pentru a o adânci.
8. Configurația tehnologică ce susține Internetul este și ea legată de anumite aspecte etice: oamenii au avut tendința să-l utilizele în modul în care a fost proiectat și să mențină acest mod de utilizare. De fapt, acest „nou” sistem datează din timpul războiului rece din anii ’60, când a fost proiectat pentru a dejuca un eventual atac nuclear prin crearea unei rețele de computere care să conțină date esențiale. Descentralizarea a fost cheia acestei scheme, pentru că se considera că pierderea unui calculator sau a câtorva nu ar fi însemnat pierderea informațiilor.
O viziune idealistă a schimbului liber de informații și idei a jucat un rol considerabil în dezvoltarea Internetului. Totuși, configurarea lui descentralizată și proiectul, de asemenea descentralizat, al World Wide Web-ului de la sfârșitul anilor ’80 s-a dovedit a fi rodul unei mentalități anarhiste, opuse tuturor reglementărilor oficiale ale securității publice. A apărut un individualism exacerbat în legătură cu Internetul: iată, se spunea, noul regat, minunatul tărâm al spațiului cibernetic, în care orice fel de expresie este autorizată și în care singura lege este cea a libertății individuale totale, de a face ceea ce vrei. Bineînțeles, acest lucru înseamnă că singura comunitate ale cărei drepturi și interese erau recunoscute în spațiul cibernetic era cea a anarhiștilor radicali. Această modalitate de a gândi rămâne încă valabilă în multe cercuri, susținută de argumente anarhiste familiare folosite pentru a apăra pornografia și violența în mass-media în general [16].
Deși individualiștii radicali și întreprinzătorii sunt două grupuri foarte diferite, există o convergență de interese între cei care doresc ca Internetul să fie un loc pentru aproape orice fel de expresie, indiferent cât de oribilă sau distructivă ar fi, și aceia care doresc ca Internetul să fie un vector de activitate comercială liberă, bazată pe un model neo-liberal „care consideră profitul și legile pieții ca pe niște parametri absoluți în detrimentul demnității și respectului datorat indivizilor și oamenilor” [17].
9. Explozia tehnologiei informației a dus la creșterea capacității de comunicare a unor indivizi și grupuri favorizate multă vreme. Internetul poate servi oamenii în utilizarea responsabilă a libertății și democrației, în înțelegerea posibilităților de alegere disponibile în diversele sfere ale vieții, în creșterea orizonturilor educaționale și culturale, în depășirea diviziunilor și în promovarea dezvoltării umane în diverse moduri. „Fluxul liber de imagini și cuvinte la scară mondială nu transformă doar relațiile politice și economice între oameni dar și înțelegerea lumii. Acesta oferă multiple posibilități, altfel de negândit” [18]. Când se bazează pe valori împărtășite, înrădăcinate în natura persoanei, dialogul intercultural facilitat de Internet și alte mijloace de comunicare socială poate fi un „instrument privilegiat al construirii civilizației iubirii” [19].
Și asta nu este totul. „În mod paradoxal, aceleași forțe care pot facilita o mai bună comunicare pot, de asemenea, să ducă la o creștere a egocentrismului și înstrăinării” [20]. Internetul poate uni persoane, dar poate să le și despartă, la nivel de persoane, dar și de grupuri ce se suspectează reciproc, separate de ideologii, politică, bogății, rase, etnii, generații sau chiar religii. A fost deja utilizat într-un mod agresiv, aproape ca o adevărată armă de război, și se vorbește de pericolul unui „terorism cibernetic”. Ar fi o tristă ironie ca acest instrument de comunicare, având o atât de mare capacitate de a reuni persoane să se întoarcă la începuturile sale din timpul războiului rece și să devină scena unui conflict internațional.
10. O serie de neliniști privitoare la Internet sunt implicite în ceea ce am afirmat până acum.
Una dintre cele mai importante se referă la ceea ce astăzi se numește „prăpastia digitală” – o formă de discriminare care îi desparte pe bogați de săraci pe baza accesului sau a lipsei accesului la noua tehnologie informațională. În acest sens, este vorba de o nouă versiune a prăpastiei dintre cei „bogați în informații” și cei „săraci în informații”.
Expresia „prăpastie digitală” subliniază faptul că indivizii, grupurile și națiunile trebuie să aibă acces la noua tehnologie pentru a putea împărtăși beneficiile promise ale globalizării, așa încât dezvoltarea nu poate să mai rămână în urmă. Este imperativ ca „prăpastia dintre beneficiarii noilor mijloace de comunicare și expresie și cei care nu au acces la acestea… să nu devină o altă sursă insurmontabilă de nedreptate și discriminare” [21]. Trebuie găsite soluții pentru a face Internetul accesibil pentru grupurile dezavantajate, fie direct, fie măcar printr-o cost moderat al mediilor tradiționale. Spațiul cibernetic ar trebui să fie o sursă completă de informații și de servicii accesibile tuturor în mod gratuit și într-o mare diversitate de limbi. Instituțiile publice au o responsabilitate particulară în crearea și întreținerea siturilor de acest tip.
Pe măsură ce economia globală prinde contur, Biserica dorește să se asigure că „beneficiarul acestui proces va fi întreaga umanitate și nu numai o elită prosperă care controlează știința, tehnologia, comunicația și resursele planetei; Biserica dorește o mondializare pusă în slujba persoanei, a tuturor persoanelor” [22].
Astfel, trebuie să reținem că această împărțire a lumii nu are drept cauze și consecințe numai pe cele de tip economic, dar și tehnice, sociale și culturale. Un alt exemplu este cel al „prăpastiei” operate în dezavantajul femeilor și acesta trebuie înlăturat.
11. Suntem în mod special preocupați de dimensiunea culturală a evenimentelor actuale. În mod special, ca instrument puternic al procesului de globalizare, noua tehnologie informațională și Internetul transmit și contribuie la insuflarea unui sistem de valori culturale – mentalități în relațiile sociale, familie, religie, condiție umană – a căror noutate și fascinație pot pune la încercare și chiar distruge culturile tradiționale.
Dialogul și îmbogățirea interculturală sunt bineînțeles de dorit. De fapt, „dialogul între culturi este în mod special necesar astăzi din cauza impactului noilor tehnologii comunicaționale asupra vieților oamenilor și popoarelor” [23]. Dar acest proces trebuie să se realizeze în două sensuri. Culturile au mult de învățat unele de la altele și a impune pur și simplu o viziune mondială sau valorile unei culturi asupra alteia nu înseamnă dialog, ci imperialism cultural.
Dominația culturală este o problemă foarte serioasă atunci când o cultură dominantă este purtătoarea unor false valori, contrare adevăratului bine al persoanelor sau grupurilor. În momentul de față, Internetul, ca și celelalte mijloace de comunicare socială, transmite mesajul și valorile culturii occidentale secularizate unor persoane și unor societăți care, în numeroase cazuri nu sunt pregătite să le evalueze și să le facă față. De aici derivă multe probleme – de exemplu în ceea ce privește căsătoria și viața de familie, care cunosc o criza radicală răspândită” [24] în multe părți ale lumii.
Sensibilitatea culturală și respectul pentru valorile credinței altor persoane sunt imperative în aceste circumstanțe. Dialogul intercultural care „păstrează caracterul distinctiv al culturilor ca expresii istorice și creative ale unității fundamentale a familiei umane și susține înțelegerea și comuniunea între ele” [25] este necesară pentru a construi și menține solidaritatea internațională.
12. Problema libertății de expresie pe Internet este la fel de complexă și ridică o altă serie de neliniști.
Noi susținem cu hotărâre libertatea de expresie și schimbul liber de idei. Libertatea de cercetare și cunoaștere a adevărului este un drept uman fundamental [26] și libertatea de expresie este piatra unghiulară a democrației. „Ordinea morală și interesul comun fiind respectate omul poate căuta în mod liber adevărul, poate să-și facă cunoscute și să-și exprime opiniile… aceasta presupune să fie informat în mod imparțial asupra evenimentelor vieții publice” [27]. Și opinia publică „expresie esnțială a naturii umane organizate în societate” pretinde „libertatea de exprimare a ideilor și atitudinilor” [28].
În lumina cerințelor binelui comun, deplângem tentativele autorităților publice de a bloca accesul la informație – pe Internet sau în orice alt mijloc de comunicare – deoarece se simt amenințate sau deranjate, pentru a manipula publicul prin propagandă și dezinformare sau pentru a împiedica libertatea de expresie și opinie. Regimurile autoritare sunt de departe cele mai vinovate de aceste lucruri; dar aceste probleme există și în democrațiile liberale, unde accesul în mass media al expresiei politice depinde adesea de bogăție și unde oamenii politici și consilierii lor nu respecta adevărul și dreptatea denigrându-și adversarii, reducând problemele la dimensiunea unor jalnice meschinării.
13. În acest nou mediu, jurnalismul traversează o perioadă de profunde schimbări. Combinarea mondializarii cu noile tehnologii a determinat „creșterea capacității mijloacelor de comunicare socială, dar le-a făcut mai vulnerabile presiunilor ideologice și comerciale” [29], și acest lucru este valabil și pentru jurnalism.
Internetul este un instrument extrem de eficace pentru transmiterea rapidă a informațiilor către persoane. Dar concurența economică și prezența 24 din 24 a jurnalismului pe Internet au contribuit de asemenea la căutarea senzaționalului, la alimentarea cu zvonuri, la crearea unui amalgam de informații, publicitate și divertisment și la declinul aparent al reportajului și comentariului serios. Jurnalismul onest este esențial pentru binele comun al națiunilor și al comunității internaționale. Problemele de astăzi sunt vizibile în practicarea jurnalismului pe Internet, în exigența de a găsi soluții rapide din partea jurnaliștilor înșiși.
Enorma cantitate de informații de pe Internet, mare parte din ea necontrolată în ceea ce privește acuratețea și relevanța, ridică multora probleme. Dar suntem preocupați și de faptul că utilizatorii Internetului ar putea utiliza capacitatea tehnologiei pentru a fabrica la comandă informații numai pentru a ridica obstacole electronice în calea unor idei nefamiliare. Aceasta ar fi o dezvoltare nesănătoasă într-o lume pluralistă în care oamenii au nevoie de înțelegere reciprocă. Deși utilizatorii de Internet trebuie să fie selectivi și auto-disciplinați, acest lucru nu trebuie să ducă la extrema cealaltă, a izolării de ceilalți în spatele unui zid. Implicațiile acestui mijloc de comunicare pentru dezvoltarea și sănătarea psihologică trebuie să fie studiate, inclusiv posibilitatea ca pentru anumite persoane „cufundarea” prelungită în acest spațiu cibernetic să fie nocivă. Deși există avantaje reale ale faptului că tehnologia conferă personelor posibilitatea să „reunească structuri de informații și servicii destinate exclusiv lor” aceasta ridică o „întrebare inevitabilă: s-ar putea transforma într-o vastă și fragmentată rețea de persoane izolate care interacționează cu date și nu direct unele cu altele? (…) ce va însemna solidaritatea? – ce va însemna iubirea? – într-o astfel de lume?” [30].
14. Pe lângă aceste întrebări legate de libertatea de expresie, integritatea și veridicitatea informațiilor, ca și împărtășirea ideilor și informațiilor, mai există o serie de neliniști legate de mentalitatea excesiv liberală. Ideologia liberății radicale este greșită și dăunătoare, mai ales pentru libera expresie îndreptățită în serviciul adevărului. Greșeala constă în a exalta libertatea „până la a o absolutiza, devenind mai apoi sursa valorilor… în acest fel, exigența necesară a adevărului ar dispărea în favoarea unor criterii de sinceritate, autenticitate, de împăcare cu sine-însuși” [31]. Această modalitate de a gândi nu lasă loc comuniunii autentice, binelui comun și solidarității.
15. Așa cum am văzut, virtutea solidarității este măsura serviciului de Internet pentru binele comun. Binele comun servește drept context al întrebării etice: „Sunt mediile folosite pentru a face bine sau rău” [32]?
Mulți indivizi și grupuri impart responsabilitatea în acest domeniu – de exemplu, corporațiile transnaționale despre care am vorbit anterior. Toți utilizatorii Internetului sunt obligați să-l folosească într-o manieră informată și coerentă în scopuri morale: părinții ar trebui să-și ghideze și să controleze copiii în folosirea acestuia [33]. Școlile și celelalte instituții și programe educaționale pentru copii și adulți ar trebui să asigure formarea în vederea unei utilizări cu discernământ a Internetului ca parte a unei educații complexe despre media, care să includă nu numai abilitățile tehnice – „cunoștințe de informatică” și tot ceea ce acestea presupun – dar și capacitatea de a evalua în mod documentar și judicios conținutul său. Cei ale căror decizii și acțiuni contribuie la formarea structurii și conținutului Internetului, au o datorie deosebit de serioasă în practicarea solidarității în serviciul binelui comun.
16. Cenzura prealabilă din partea guvernelor ar trebui evitată; „cenzura … nu ar trebui folosită decât ca soluție extremă” [34]. Dar Internetul nu este scutit de legile care se aplică celorlalte mijloace de comunicare referitoare la discursuri care incită la ură, defăimare, fraudă, pornografie infantilă, pornografie in general sau oricare alte ofense. Comportamentul criminal din alte contexte este un comportament criminal și în spațiul cibernetic și autoritățile civile au datoria și dreptul de a întări aceste legi. Reglementări noi sunt necesare pentru a acționa împotriva infracțiunilor specifice Internetului precum propagarea virusurilor pe calculatoare, furtul de informații personale stocate pe hard-discuri și altele.
Reglementarea Internetului este de dorit și în principiu autoreglemetarea industriei este de preferat. „Soluția problemelor născute din această comercializare și privatizare nereglementate nu stă întotdeauna într-un control al statului asupra mijloacelor de comunicare, ci într-o mai amplă reglementare conformă normelor serviciului public ca și într-o responsabilitate publică crescută” [35]. Codurile deontologice ale industriei ar putea juca un rol util, cu condiția să aibă intenții serioase, și ca elaborarea și aplicarea lor să implice reprezentanți ai publicului care in aceeași măsură în care stimulează experiețele pozitive, să aplice sancțiuni potrivite în caz de violări, inclusiv cenzura publică [36]. Anumite împrejurări ar putea uneori să necesite intervenția statului: de exemplu, prin crearea de consilii ale mijloacelor de comunicare reprezentând întreaga paletă de opinii ale comunității [37].
17. Caracterul transnațional al Internetului, care depășește frontierele și rolul său în globalizare presupun cooperare internațională în vederea stabilirii unor standarde și mecanisme de promovare și protecție a binelui comun internațional [38]. În ceea ce privește tehnologia mijloacelor de comunicare și a multor altor probleme „este o nevoie urgentă de echitate la nivel internațional” [39]. O acțiune hotărâtă în sectorul privat și public este necesară pentru a reduce și în final elimina „prăpastia digitală”.
Numeroase întrebări complexe legate de Internet presupun un acord internațional: de exemplu, cum să garantezi protecția indivizilor și grupurilor care respectă legea, fără a-i împiedica pe funcționarii însărcinați cu menținerea legii și securității să îi poată supraveghea pe criminali și teroriști; cum să fie respectat dreptul de autor și drepturile proprietății intelectuale fără a limita accesul persoanelor la un material de domeniul public și cum să definești însuși conceptul de „domeniu public”; cum să stabilești și să menții vaste repertoare de informații pe Internet cu acces liber tuturor utilizatorilor într-o varietate de limbi; cum să protejezi drepturile femeilor în ceea ce privește accesul la Internet și alte aspecte legate de noua tehnologie informațională. În special, problema de a ști cum să reduci „prăpastia digitală” între cei bogați în informații și cei săraci în informații presupune o atenție serioasă și urgentă în ceea ce privește aspectele educative și culturale.
Există astăzi „un simț crescut al solidarității internaționale” care oferă în special Instituției Națiunilor Unite, „o ocazie unică de a contribui la globalizarea solidarității servind drept loc de întâlnire între state și societatea civilă și drept punct de convergența al diverselor interese și nevoi (…) Cooperarea între agențiile internaționale și organizațiile non-guvernamentale ar putea asigura ca interesele statelor – pe cât de legitime ar fi ele – și interesele diferitelor grupuri să nu fie invocate sau apărate în detrimentul intereselor sau a drepturilor altor popoare, în special ale celor mai putin prospere” [40]. Din această perspectivă sperăm că summitul mondial al societății informatice planificat să aibă loc în 2003, va aduce o contribuție pozitivă la dezbaterea asupra acestor probleme
18. Așa cum am menționat anterior, un document anexat celui de față, intitulat Biserica și Internetul tratează maniera specifica de utilizare a Internetului și rolul său în viața Bisericii. Aici dorim doar să subliniem că Biserica Catolică, alături de alte confesiuni religioase, ar trebui să aibă o prezență vizibilă și activă pe Internet și să participe la dialogul public asupra dezvoltării acestuia. „Biserica nu pretinde să-și impună deciziile și alegerile dar ea caută să ofere un ajutor veritabil indicând criteriile etice și moral aplicabile acestui domeniu, criterii ce se regăsesc în valorile umane și creștine” [41].
Internetul poate aduce o contribuție extrem de prețioasă vieții umane. Poate promova prosperitatea și pacea, dezvoltarea intelectuală și estetică, înțelegerea reciprocă între popoare și națiuni la scară mondială.
Poate de asemenea să ajute oamenii în demersul lor permanent de autocunoaștere. În fiecare epocă, inclusiv a noastră persoanele își pun aceleași întrebări fundamentale: „Cine sunt? De unde vin și incotro merg? De ce există răul? Ce urmează după această viață?” [42] Biserica nu poate să-și impună răspunsurile dar ea poate și trebuie să proclame lumii răspunsul pe care l-a primit; și astăzi ca întotdeauna ea oferă unicul răspuns satisfăcător celor mai profunde întrebări ale vieții – Isus Cristos care „revelează omul în mod plenar și descoperă sublimul vocației sale” [43]. Asemenea lumii contemporane înseși, lumea mijloacelor de comunicare, inclusiv a Internetului a fost introdusă de Cristos, într-un mod incipient dar adevărat în Împărăția lui Dumnezeu și pusă în serviciul Cuvântului mântuitor. Totuși, așteptarea noului pământ, departe de a diminua, trebuie mai degrabă să sporească preocuparea cultivării acestui pământ, și trupul noii familii umane care crește, oferă deja o prefigurare a secolului viitor” [44].
Vatican, 22 februarie 2002, Sărbătoarea Catedrei Sf. Apostol Petru.
președinte, John P. Foley
secretar, Pierfranco Pastore
Note:
1. Consiliul Pontifical pentru Comunicații Sociale, Scrisoarea pastorală Aetatis novae, asupra comunicațiilor sociale pentru cea de-a douăzecea aniversare a Communio et progressio, n. 4.
2. Consiliul Pontifical pentru Comunicații Sociale, Biserica și Internetul.
3. Consiliul Pontifical pentru Comunicații Sociale, Etica în comunicațiile sociale, n. 5.
4. Ibid., n. 21.
5. Conciliul Vatican II, Gaudium et spes, n. 26; cf. Catehismului Bisericii Catolice, n. 1906.
6. Ioan Paul al II-lea, Sollicitudo rei socialis, n. 38.
7. Ioan Paul al II-lea, Discursul la Academia Pontificală de Științe Sociale, n.2, 27 Aprilie 2001
8. Ioan Paul al II-lea, Exortația apostolică post-sinodală Ecclesia in America, n.20
9. Ioan Paul al II-lea, Discurs adresat corpului diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun, n. 3, 10 ianuarie 2000.
10. Ioan Paul al II-lea, Discursul la Academia Pontificală de Științe Sociale, n. 2
11. Ibid., n. 3.
12. Consiliul Pontifical pentru Comunicații Sociale, Instrucțiunea pastorală asupra mijloacelor de comunicare socială, Communio et progressio, n. 19.
13. Discurs adresat corpului diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun, n. 4.
14. Ioan Paul al II-lea, Novo millennio ineunte, n. 43.
15. Etica în comunicațiile sociale, n. 2.
16. Consiliul Pontifical pentru Comunicații Sociale, Pornografia și violența în mass-media: un răspuns pastoral, n. 20.
17. Ecclesia in America, n 56.
18. Ioan Paul al II-lea,Mesajul pentru cea de-a XXXIV-a Zi Mondială a Păcii 2001, n. 11.
19. Ibid., n. 16.
20. Ioan Paul al II-lea, Mesajul pentru cea de-a XXXIII-a Zi Mondială a Comunicațiilor Sociale, n. 4, 24 ianuarie 1999.
21. Ioan Paul al II-lea, Mesajul pentru cea de-a XXXI-a Zi Mondială a Comunicațiilor Sociale, 1997.
22. Ioan Paul al II-lea, Discursul la Academia Pontificală de Științe Sociale, n. 5.
23. Ibid., n. 11.
24. Ioan Paul al II-lea, Novo millennio ineunte, n. 47.
25. Ioan Paul al II-lea, Mesajul pentru cea de-a XXXIV-a Zi Mondială a Păcii 2001, n. 10.
26. Ioan Paul al II-lea, Centisimus annus, n. 47.
27. Conciliul Vatican II, Gaudium et spes, n. 59.
28. Communio et progressio, nn. 25-26.
29. Ioan Paul al II-lea, Discursul cu ocazia Jubileului Jurnaliștilor, n. 2, 4 iunie 2000.
30. Etica în comunicațiile sociale, n. 29.
31. Ioan Paul al II-lea, Veritatis splendor, n. 32.
32. Etica în comunicații sociale, n1.
33. Ioan Paul al II-lea, Exortația apostolică post-sinodală Familiaris consortio, n.76.
34. Communio et progressio, n.86.
35. Aetatix novae, n.5.
36. Communio et progressio, n.79.
37. Ibid, n 88.
38. Cf. Discursul la Academia Pontificală de Științe Sociale, n. 2.
39. Etica în comunicații sociale, n.22.
40. Ioan Paul al II-lea, Discurs la Secretariatul General al Națiunilor Unite și la Comitetul administrativ de coordonare al Natiunilor Unite, nn. 2 și 3. 7 aprilie 2000
41. Aetatis Novae, n.12.
42. Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea enciclică Fides et ratio, n.1.
43. Gaudium et spes, n.22
44. Ibid. n. 39.
(Sursa: Etica în Internet. Biserica şi Internetul, Consiliul Pontifical pentru Comunicaţii Sociale, ed. Presa Bună, 2002, via Magiesteriu.ro)