Categorie: Traduceri

Se întâmpla în 1989, la sfârșitul lunii mai. În noiembrie a aceluiași an fatidic, 9 noiembrie mai exact, urmă să fie doborât rău famatul Zid al rușinii din Berlin, prin intermediul căruia comunismul sovietic a ținut captiv, decenii bune, jumătate de continent european. Deja de mai multe luni, jumătatea occidentală a Europei celebra cu emfază o altă revoluție rău famată, cea franceză, încununare a unei manifestații pe care Russell Kirk (1918-1994) o definea „giant ideology”.

În acea lună de mai, Kirk se afla în Italia. La invitația departamentul de cultură a orașului Monza, precum și a Bibliotecii comunale a aceluiași oraș, a ținut o conferință în data de 26 mai, în cadrul unei serii de întâlniri intitulate Oltre la terra desolata (după The Waste Land), în onoarea mentorului și maestrului său, Thomas Stearns Eliot (1888-1965). Între 27 și 30 mai, la inițiativa Alianței Catolice (Alleanza Cattolica), a ținut la Milano, Torino și Lecce alte trei conferințe intitulate Rivoluzione francese e/o Rivoluzione americana. L-am întâlnit personal per Kirk la Monza și, în special, la Milano, la început circumspect, deci curios, oricum cucerit. (mai mult…)

Pentru a pleca de la un punct asupra căruia suntem toți de acord, vom începe cu o frază banală: viața este o luptă. Două sunt elementele luptei: adversarul care trebuie învins și regulile jocului. Fiecare poate să își aleagă adversarul dar regulile jocului sunt aceleași pentru toți. Până aici am expus acele similititudini dintre viață și luptă asupra cărora suntem mulți de acord.

Dar acum încep divergențele. În timp ce regulile jocului, în ring, sunt respectate datorită unui arbitru, iar un adversar doborât fără a respecta toate regulile nu este învins, în viață arbitrul nu se vede. Și pentru că nu se vede, oamenii au ajuns la trei opinii:

1) În viață nu există arbitru. În consecință important este să doborâm orice adversar, prin orice modalitate.

2) Fiecare își stabilește propriile reguli și în conștiința sa e propriul arbitru. Această elegantă concepție a datoriei reduce adepții săi cei mai onești la o luptă de adaptare a conștiinței la realitate și a realității la conștiință, refuzând orice raport de solidaritate morală cu restul lumii.

3) Arbitrul nu se vede, dar există: acesta ne va da verdictul la sfârșitul partidei.

Această a treia poziție, care trascende realitatea este specifică doctrinei creștine pentru care viața nu este o luptă inventată pentru satisfacerea arbitrului-spectator, ci este doar „repetiția” unei victorii pentru care nu am respectaserăm regulile jocului. Pentru creștini, Dumnezeu a pus victoria în mâinile omului cu o singură condiție. Încălcată această condiție, omul ar fi putut fi descalificat, în termeni sportivi, dacă nu ar fi fost posibilă mântuirea prin Cristos. Deci viața este recucerirea acelei victorii, această recucerire fiind supusă pentru ultima dată unicii condiții de a respecta regulile revelate.

Poziția creștină duce la o curioasă consecință: pentru fiecare om în parte, victoria nu constă în înfângerea vizibilă a unui adversar ci în respectarea regulilor. Nu câștigă cine este „mai în față” prin fraudă ci acela care a exclus frauda din propriile reguli.

Nu un Creștinism puternic ci un Creștinism biruitor trebuie să ne dorim.

Traducere de Remus Tanasă din „Cronache Sociali” (Cronici Sociale, antologie de articole din revista omonimă, vol. II, Roma, 1962, p. 1072), autor: redacția revistei.

Karl Marx, dupa cum se stie, pusese in centrul “stiintei” sale ideea de lupta de clasa; aceasta idee a reprezentat motorul filozofiei sale despre istorie, istoria fiind conceputa ca o insiruire dialectica de conflicte intre clasele dominante si cele subalterne. Astfel, revolutia franceza a fost declansata de dorinta burgheziei de a deposeda de puterea parazitara aristocratia, iar la randul sau, atunci cand capitalismul burghez si-ar fi incheiat posibilitatile de dezvoltare, masele proletare ar fi subminat puterea opresiva a burgheziei pentru a se ajunge intr-un final la domnia libertatii. Personal, suntem de parere ca istoria universala poate fi observata din mai multe perspective, existand de asemenea, mai multe nivele de a “citi” istoria. Nu negam faptul ca ipoteza lui Marx, chiar daca a fost repudiata de istorie poate fi partial valida, dintr-o anumita perspectiva, pe plan materialistic. Ceea ce constatam este ca exista doar un plan materialist dominat de raporturile economice pure.

Propunem deci, o lectura a istoriei nu ca istorie a “luptei de clasa”, ci ca o istorie a “luptei de casta”. Am asistat, mai ales in ultimele secole, la un progresiv si de neoprit acces la putere al plebeilor (sa fie clar ca nu se vorbeste de plebei in sens economic, ci in sens spiritual: de fapt, astazi se afla la putere plebei bogati) care, pas cu pas, au impus tuturor necesitatile lor, gustul lor, viziunea lor asupra lumii, ajungandu-se la a fi normal sa se creada “nebunie” tot ce nu intra in orizonturile lor limitate.

Din aceasta perspectiva, revolutia franceza reprezinta rasturnarea anti-traditionala a ceea ce conform doctrinei hindu este casta “vaisya” (negustorii) impotriva ordinei naturale a castei “brahmanilor” (sacerdotii) si a castei “ksatriya” (razboinicii). In acelasi fel, comunismul, inteles in mod comun, reprezinta o tentativa de inlocuire a puterii castei “vaisya” (negustorii) cu puterea castei “sudra” (servitorii).

…

La sfarsit o chemare si o invitatie adresata tuturor celor care simt nevoia intima sa dispretuiasca (“valorile” si obiceiurile societatii moderne): aristocrati din toata lumea, uniti-va!

 Autor: Alberto Lodi (“Lotta di classe o lotta di casta?”), Rinascita

Traducere si adaptare: Remus Tanasa

Traducerea a fost publicată de revista Eurasia – Rivista di studi geopolitici şi de Revista GeoPolitica (nr. 39/2011, anul XIX, pp. 43-45).

Arhivat de istorie, momentul unipolar si sistemul occidental ghidat de SUA, pare a fi intrat intr-o criza ireversibila. Colapsul economico-financiar si pierderea unui pilon de siguranta al edificiului geopolitic occidental precum Turcia confirma sfarsitul inaintarii energice americane. SUA se afla astazi in fata unei decizii epocale: renuntarea la proiectul suprematiei mondiale, si deci luarea deciziilor politice si economice mondiale impreuna cu alti actori globali, sau mentinerea proiectului hegemonic cu riscul supravietuirii ca natiune.

Alegerea va fi dictata de raporturile ce se vor instaura in viitorul apropiat si mediu intre grupurile de presiune ce conditioneaza politica externa americana si de evolutia procesul multipolar. (mai mult…)

Termenul „profit” are o multitudine de sensuri. Cel mai raspandit este cel legat de o activitate comerciala, dar printre altele termenul „profit” desemneaza orice forma de imbunatatire calitativa a unei situatii date. „A obtine profit” poate sa indice o situatie in care un anumit subiect obtine toate avantajele posibile. Profitul nu masoara doar diferenta dintre pretul de vanzare si pretul de producere, ci si tot ce face referire la o activitate economica in care se obtine ceva in plus fata de costul materiei prime si de salariul mainii de lucru – aceasta facandu-l pe Marx sa defineasca „profitul” drept „o anumita cantitate de munca neplatita”.
Spre diferenta de beneficiu, care corespunde castigului realizat in urma unui schimb comercial, profitul nu se supune nici unui principiu de auto-limitare, fiind guvernat doar de cautarea mereu de „mai mult”.
Cautarea profitului a fost in trecut un stimul natural al activitatii economice, dar aceasta cautare nu era neaparat principiul ce guverna comportamentul societatii. O imagine negativa era atribuita comportamentelor „din interes”, generozitatea, dezinteresul si gratuitatea fiind considerate comportamente-virtuti incontestabile. Un individ era mai apreciat daca actiona fara sa se astepte la vreun avantaj, decat daca era motivata de mirajul unui castig. Era laudat comportamentul soldatului gata sa isi sacrifice viata pentru patrie, era admirat riscul atunci cand acesta salva onoarea, pe scurt erau aprobate implicit comportamentele dezinteresate chiar daca (sau mai ales pentru ca) putini erau capabili de astfel de comportamente. (mai mult…)