Categorie: Traduceri

Se întâmpla în 1989, la sfârșitul lunii mai. În noiembrie a aceluiași an fatidic, 9 noiembrie mai exact, urmă să fie doborât rău famatul Zid al rușinii din Berlin, prin intermediul căruia comunismul sovietic a ținut captiv, decenii bune, jumătate de continent european. Deja de mai multe luni, jumătatea occidentală a Europei celebra cu emfază o altă revoluție rău famată, cea franceză, încununare a unei manifestații pe care Russell Kirk (1918-1994) o definea „giant ideology”.

În acea lună de mai, Kirk se afla în Italia. La invitația departamentul de cultură a orașului Monza, precum și a Bibliotecii comunale a aceluiași oraș, a ținut o conferință în data de 26 mai, în cadrul unei serii de întâlniri intitulate Oltre la terra desolata (după The Waste Land), în onoarea mentorului și maestrului său, Thomas Stearns Eliot (1888-1965). Între 27 și 30 mai, la inițiativa Alianței Catolice (Alleanza Cattolica), a ținut la Milano, Torino și Lecce alte trei conferințe intitulate Rivoluzione francese e/o Rivoluzione americana. L-am întâlnit personal per Kirk la Monza și, în special, la Milano, la început circumspect, deci curios, oricum cucerit. (mai mult…)

kirk_burke_nb-678x377Traducere publicată pe Marginalia (5 august 2019)

Din momentul în care am început să gândesc și, poate, din momentul în care am început să simt, am fost conservator. Circumstanțele de viață au puțin de a face cu convingerile sociale. Mi-am petrecut copilăria, se poate spune, în zona atelierelor de cale ferată. În colegiu, am supraviețuit cu unt de arahide și biscuiți, sărăcia mă îmbrățișa ca o mantie; nici acum nu mă aștept să mă îmbogățesc. Dacă un tânăr este înclinat să avanseze în viață, îl sfătuiesc să adere la un demers „liberal” oarecare, fiindcă elementul conservator care supraviețuiește în țara noastră nu are nici avere, nici influență, nici măcar mijloace adecvate de exprimare.

Prejudecățile liberale – fie ale liberalismului manchesterian de stil vechi, fie ale noului tip de liberalism colectivist – domină de multă vreme curentul nostru de opinii; presa serioasă, fundațiile private, universitățile și chiar patronii care au supraviețuit au fost afectați de acest curent. Liberalul, și de stil vechi, și de stil nou, jură pe evanghelia Progresului. El consideră societatea o mașinărie de creștere, iar fericirea, gratificarea apetiturilor noastre.

Conservatorul, dimpotrivă, vede societatea, ca ceea ce Burke numea vasta cuprindere misterioasă a rasei umane, ținută laolaltă de tradiții, obiceiuri și deprinderi străvechi, un spirit viu; el consideră că fericirea vine din împlinirea datoriei și din înțelegerea vanității dorințelor omenești. (mai mult…)

Photoxpress_5382913Pentru a pleca de la un punct asupra căruia suntem toți de acord, vom începe cu o frază banală: viața este o luptă. Două sunt elementele luptei: adversarul care trebuie învins și regulile jocului. Fiecare poate să își aleagă adversarul dar regulile jocului sunt aceleași pentru toți. Până aici am expus acele similititudini dintre viață și luptă asupra cărora suntem mulți de acord.

Dar acum încep divergențele. În timp ce regulile jocului, în ring, sunt respectate datorită unui arbitru, iar un adversar doborât fără a respecta toate regulile nu este învins, în viață arbitrul nu se vede. Și pentru că nu se vede, oamenii au ajuns la trei opinii:

1) În viață nu există arbitru. În consecință important este să doborâm orice adversar, prin orice modalitate.

2) Fiecare își stabilește propriile reguli și în conștiința sa e propriul arbitru. Această elegantă concepție a datoriei reduce adepții săi cei mai onești la o luptă de adaptare a conștiinței la realitate și a realității la conștiință, refuzând orice raport de solidaritate morală cu restul lumii.

3) Arbitrul nu se vede, dar există: acesta ne va da verdictul la sfârșitul partidei.

Această a treia poziție, care trascende realitatea este specifică doctrinei creștine pentru care viața nu este o luptă inventată pentru satisfacerea arbitrului-spectator, ci este doar „repetiția” unei victorii pentru care nu am respectaserăm regulile jocului. Pentru creștini, Dumnezeu a pus victoria în mâinile omului cu o singură condiție. Încălcată această condiție, omul ar fi putut fi descalificat, în termeni sportivi, dacă nu ar fi fost posibilă mântuirea prin Cristos. Deci viața este recucerirea acelei victorii, această recucerire fiind supusă pentru ultima dată unicii condiții de a respecta regulile revelate.

Poziția creștină duce la o curioasă consecință: pentru fiecare om în parte, victoria nu constă în înfângerea vizibilă a unui adversar ci în respectarea regulilor. Nu câștigă cine este „mai în față” prin fraudă ci acela care a exclus frauda din propriile reguli.

Nu un Creștinism puternic ci un Creștinism biruitor trebuie să ne dorim.

Traducere de Remus Tanasă din „Cronache Sociali” (Cronici Sociale, antologie de articole din revista omonimă, vol. II, Roma, 1962, p. 1072), autor: redacția revistei.

Traducerea a fost publicată de revista Eurasia – Rivista di studi geopolitici şi de Revista GeoPolitica (nr. 39/2011, anul XIX, pp. 43-45).

Arhivat de istorie, momentul unipolar si sistemul occidental ghidat de SUA, pare a fi intrat intr-o criza ireversibila. Colapsul economico-financiar si pierderea unui pilon de siguranta al edificiului geopolitic occidental precum Turcia confirma sfarsitul inaintarii energice americane. SUA se afla astazi in fata unei decizii epocale: renuntarea la proiectul suprematiei mondiale, si deci luarea deciziilor politice si economice mondiale impreuna cu alti actori globali, sau mentinerea proiectului hegemonic cu riscul supravietuirii ca natiune.

Alegerea va fi dictata de raporturile ce se vor instaura in viitorul apropiat si mediu intre grupurile de presiune ce conditioneaza politica externa americana si de evolutia procesul multipolar. (mai mult…)