Ideile au consecințe. Richard Weaver tradus în premieră în limba română

La Anacronic a apărut o carte radicală, un manifest conservator lipsit de orice concesie și complezență față de lumea modernă și față de avansurile sale tehnologice, care sunt numite la un moment dat – într-un mod cât se poate de grăitor -”eflorescența splendidă a descompunerii”.

E vorba de cartea profesorului american Richard M. Weaver, Ideile au consecințe (Ideas Have Consequences), apărută la Chicago în 1948, într-o epocă în care rănile încă deschise ale războiului resuscitau vechiul scepticism față de natura umană, punând vremelnic în umbră etosul progresist. În această nouă ambianță, tânărul profesor de retorică și literatură engleză, scria o carte neobișnuită, propunându-și să traseze, nici mai mult nici mai puțin, decât declinul dramatic al omului occidental din ultima jumătate de mileniu. În viziunea sa, o alegere ideatică greșită produsă către finele Evului Mediu avea să conducă civilizația occidentală pe drumul unui materialism radical, îndepărtând-o de adevăratele surse ale creativității sale.

Richard M. Weaver trece drept unul dintre reprezentanții de seamă ai conservatorismului american din secolul trecut, dar cine se așteaptă să găsească în această carte o critică modestă a industrialismului ori poate un elogiu al vieții simple la fermă va fi dezamăgit. Cu siguranță că educația sa ca și ”frugalitatea” felului său de a fi, evocată de marele său admirator Russel Kirk, îl apropiau de valorile agrariene ale Sudului, dar Ideile au consecințe au o ambiție infinit mai mare. Cartea cuprinde aproape 1000 de ani de istorie occidentală în mai puțin de 200 de pagini dense, care trasează drumul omului de la vârsta de aur a ”visului metafizic” din perioada Evului Mediu până la vârsta de fier a epocii moderne. Iată ce spune cu propriile sale cuvinte, într-una din numeroasele fraze cu vocație de aforism: ”Omul creat după chipul divin, protagonistul unei mari drame în care se juca chiar soarta sufletului său, a fost înlocuit de umilul om-animal avid de bunuri de consum”. Richard M. Weather ne vorbește despre despre prăbușirea civilizației occidentale din orizontul adevărului revelat în ceea ce el numește – cu un curaj rar întâlnit în epoca modernă – abisul ”idioției morale”.

Autorul american ne avertizează că a scris la rândul său o carte despre declinul Occidentului. O aluzie, desigur, la monumentala lucrare a lui Oswald Spengler scrisă cu 30 de ani mai devreme. Dar profesorul de la Chicago nu urmează calea gânditorului german, ci una total diferită, ancorată în istoria ideilor. Dacă Spengler căuta explicit o logică a istoriei (”o structură metafizică”) de natură să îngăduie previziuni și să explice diferitele etape ale devenirii unei culturi, Weaver crede că omul este liber de orice determinism și că absolut tot ceea ce i se întâmplă reprezintă consecințele directe ale alegerilor sale. Dacă Spengler decretează o necesitate istorică care se împlinește fatalmente cu participarea individului sau împotriva lui, Weaver gândește în termenii teologiei creștine, interpretând istoria ca formă a unei ”căderi” sau a unei greșeli originare. Am putea crede, de fapt, că profesorul american vorbește despre o a doua Cădere, una pe care o plasează de astă dată în Evul Mediu european în perioada marii dezbateri scolastice despre natura universaliilor.

Dar ce s-a întâmplat acum 7-800 de ani de natură să provoace o deturnare catastrofală a istoriei omului? Și, mai ales, care sunt simptomele decăderii sale?

Ne oprim deocamdată aici. Nu înainte totuși de a observa prăpastia care separă această ”istorie a omului” de cărțile la modă de la începutul acestui mileniu, ca de pildă succesul global al lui Yuval Noah Harari cu al său Sapiens: o scurtă istorie a umanității, din 2014. Viziunea biologistă asupra omului a triumfat total într-o istorie care ignoră orice orizont metafizic. În optica unui Harari, ”animalul neînsemnat” ivit prin hazardul materiei cu vreo 3 milioane de ani în urmă a devenit stăpânul planetei și tinde să se transforme într-un zeu. Iată cum progresismul Whig vituperat de Weaver a atins punctul său culminant și a trecut chiar dincolo de el într-o critică a specismului.

Să observăm ceva: cartea lui Harari nu poate da seama de gândirea lui Weaver în timp ce acesta din urmă, deși scria cu 70 de ani mai devreme, îl conține pe Harari integral și i se adresează la tot pasul. E pur și simplu o dovadă a sărăcirii intelectuale a lumii de azi și, implicit, o tristă confirmare a declinului. (autor: Horațiu Pepine, sursa: Anacronic)

Vezi și articolele lui Richard Weaver traduse în limba română:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *