Categorie: Publicistică

Conservatorismul nord-american de până la căderea zidului Berlinului avea să capete consistență și direcție în anii ’50 ai secolului trecut, îndeosebi datorită activității a doi intelectuali, William F. Buckley și Russell Kirk. Dacă vocea mișcării conservatoarea a fost asigurată de revista National Reviewși de munca de coagulare din jurului acesteia, depusă de fondatorul/coordonatorul publicației, William F. Buckley, consistența i-a fost dată, fără dar și poate, de lucrarea lui Russell Kirk, The Conservative Mind: From Burke to Eliot. După cum afirma George H. Nash, autorul cărții The Conservative Intellectual Movement in America since 1945, odată cu apariția lucrării lui Russell Kirk, mișcarea conservatoare nord-americană a căpătat respectabilitate publică, tradiția intelectuală a conservatorismului nemaiputând fi obliterată.

Anul acesta, pe 19 octombrie, se împlinesc o sută de ani de la nașterea lui Russell Kirk. Cu acest prilej, Russell Kirk Româniași La Punkt, cu sprijinul Centrului Russell Kirk din Mecosta (SUA), lanseză concursul de eseuri dedicat centenarului nașterii gânditorului nord-american, intitulat Russell Kirk, conservatorismul și „lucrurile permanente”. Concursul este adresat liceenilor, studenților, tinerilor cercetători și, în general, celor pasionați de istoria ideilor. Premiile constau în recompense bănești și cărți scrise de Russell Kirk. Câștigătorii urmează a fi desemnați de un juriu format, în ordine alfabetică, de Teodor Baconschi, Alexandru-Simion Gavriș, Vlad Mureșan, Mihail Neamțu, Theodor Paleologu și Ioan Stanomir.

Concursul urmează a fi lansat în cadrul dezbaterii Russell Kirk și conservatorismul american: lecții și direcții, organizată de Alternativa Dreaptă și de Russell Kirk România în data de 18 octombrie, eveniment ce-i va avea ca invitați pe Ioan Stanomir și pe subsemnatul. (Remus Tanasă)

Articol publicat pe LaPunkt (20 iulie 2018)

Pe care autor v-ați dori să-l găzduiți în biblioteca personală pentru a vă reaminti, ori de câte ori este nevoie, că omul este o ființă a cărei natură poartă pecetea păcatului originar, deci o ființă ce are predispoziția de a se manifesta hedonist și căreia trebuie să i se aducă aminte constant că între bine și rău există o graniță subțire, trasată și salvgardată de experiența generațiilor din urmă.

Eu unul, îl găzduiesc, printre alții, pe Russell Kirk, și merg adesea la el ca să-mi amintească că „cea care ne oferă baza demnității umane și care ne învață că suntem mai mult decât niște maimuțe goale” este imaginația morală. (mai mult…)

Articol publicat pe Adevărul (24 iunie 2018).

Aș fi dori ca jocul de cuvinte din titlu să nu fie posibil, însă, din păcate, evoluția socio-politică din România îndrituiește folosirea celor doi termeni.

Partidul de la guvernare, și, odată cu el, întreaga țară, se află într-un impas. Mulți dintre oamenii partidului sau oamenii apropiați acestuia au avut sau au în continuare probleme cu legea. Se înțelege, cu încălcarea ei. Din acest motiv, de câțiva ani, PSD încearcă să spargă barierele existente, mai exact, să le elimine, modificând legi ca și cum ai schimba șosete. Doresc ca porțile spre căpătuială să nu mai fie întredeschise, ci de-a dreptul să le scoată din balamale și să le culce la pământ.

Opoziția, din convingere sau din inerție, a făcut cât a putut pentru a bloca asaltul asupra statului de drept. Agora virtuală a dat și încă dă și ea o mână de ajutor demersului opoziției, mobilizându-se fizic și organizând protestele binecunoscute. Atunci când unii dintre politicieni sunt de părere că „toți suntem egali, însă unii sunt mai egali decât alții”, natura simbiozei dintre opoziția parlamentară și protestatari este o chestiune secundară în ecuație. România se confruntă cu o dilemă serioasă: ori cu legea, ori împotriva ei; iar când vrei să schimbi legea ca să fii solidar în libertate cu cei din pușcării, este clar că te poziționezi împotriva legii. (mai mult…)

Articol publicat pe Adevărul (13 mai 2018)

Există câteva probleme legate de funcţionarea statului român post-decembrist asupra cărora, cu atât mai mult în anul Centenarului, ar trebui să reflectăm.

S-a găsit mereu câte o personalitate care să indice o hibă sau alta, însă, din păcate, efectul se lasă în continuare aşteptat: nu s-a reuşit încă declanşare unui val de civism menit să îndrepte sau chiar să împiedice cronicizarea practicilor nefuncţionale ori a celor samavolnice. Sperăm ca memoria Centenarului să fie catalizatorul unei emulaţii civice şi instituţionale, în vederea trasării unui proiect de ţară care să poate fi dat drept exemplu şi pentru generaţiile viitoare, chiar pentru cele ce ar prinde bicentenarul lui 1918.

Una dintre carenţele de dezvoltare a României post-decembriste este cea privitoare la infrastructura regională. Nu toate zonele ţării s-au bucurat de aceeaşi atenţie din partea autorităţilor centrale. Moldova este singura dintre cele trei mari regiuni istorice ce nu are vreun kilometru de autostradă. În cea mai mare parte, situaţia economică a regiunii suferă de pe urma deciziilor arbitrare ale guvernelor post-decembriste, ce au alocat Moldovei cei mai puţini bani pentru dezvoltare infrastructurală. (mai mult…)

Articol publicat pe La Punkt (aprilie 2018).

În mentalul colectiv, „boieria” și „haiducia” desemnează două moduri de viață, care, dacă nu sunt antagoniste, au tendința de a se afla într-o asemenea relație. A fi boier ar însemna a trăi pe picior mare, a fi mai egal decât alții în fața legii și a profita de pe urma sudorii frunții altora. A fi haiduc ar însemna a trăi pe picior de ducă, a nu prețui legea, cel puțin nu cea în vigoare, și de a fi solidar cu cei care-și câștigă existența cu sudoarea frunții.

Asemenea imagini sunt doar rezultatul demonizării unei categorii, boierul, și al romanțării celeilalte, haiducul, de către „imaginația idilică” tipică adepților viziunii lui Rousseau[1], la care face apel omul nemulțumit de propria viață (lipsa bunăstării, lipsa realizărilor, lipsa perspectivelor) și deranjat că inegalitatea încă persistă în societate. Bineînțeles că inegalitatea deranjează, însă precum natura umană este imperfectă oricât ne-am strădu să o poleim cu meliorism, la fel sunt și comunitățile și instituțiile.

Comunismul, ca orice ideologie, susținea că va transforma societatea într-un paradis terestru și că va instaura o egalitate perpetuă și pluridimensională, astfel că, în mod firesc, a înfierat mentalul colectiv împotriva boieriei, după cum l-a entuziasmat cu privire la spiritul justițiar al haiduciei. În schimb, regimul impus la București după 1948, i-a vânat pe „haiducii” anticomuniști din munți. Justiție cu dublă măsură! (mai mult…)

Articol publicat pe Adevărul (26 februarie 2018)

Bună întrebare, chiar de ce vrea Moldova autostradă? Este un moft sau doar o băgare în seamă? Articolul 135, alineatul 2, paragrafele a, b, f și g, din Constituția României, prevede că „Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie; b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară; f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii; g) aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene”. Or, subdezvoltarea economică regională nu constituie un cadru favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, precum nu constituie un atu în ecuația interesului național și nici în cea a eficacității Uniunii Europene.

În plus, calitatea vieții din regiunea istorică Moldova este cea mai descurajantă din întreaga țară, cel puțin dacă este să dăm crezare valorii PIB-ului per capita (sursa: 1, 2, 3). Mai mult, cele șase județe care alcătuiesc macro-regiunea numită Nord-Est (Botoșani, Suceava, Iași, Neamț, Vaslui, Bacău) sunt printre cele mai sărace din Uniunea Europeană (sursa: 1, 2, 3).

În aceste condiții, ar fi oare exagerat să se afirme că statul român nu s-a ocupat destul de achitarea datoriilor ce îi revin din prevederile articolului mai sus enunțat? (mai mult…)

Articol publicat pe LaPunkt (8 noiembrie 2017).

Mintea contemporanilor a atins un punct fără precedent în istoria omenirii, și anume, cel în care însăși realitatea a devenit o artă, prin… încondeiere. Nu, nu sunt prea generos cu laurii aduși minții contemporane, căci, cum altfel ar putea fi înțeleasă încercarea cogeneraționalilor de a da o altă interpretare unor constante prezente în viața ființei umane încă de la începuturile omenirii. Unii din zilele noastre încearcă să ne convingă că realitatea este diferită față de ceea ce afirmă evidențele biologice sau antropologice. Demersul nu se bazează pe argumente empirice, ci pe „probe”… discursive.

Mai pe scurt, unii încearcă să înfățișeze realitatea după bunul plac, folosindu-se de mișcările încheieturii de mână, ducând condeiul din punctul A în punctul B, în funcție de scopul urmărit. Își închipuie că dacă scurtcircuitează logica prin sofisme, realitatea va deveni alta. Nici pe departe, căci aceasta aceasta este demonstrabilă experiențial, nicidecum experimental. Or, unii vor neapărat ca realitatea să poată fi încadrată conform anumitor scheme, după care ar trebui să se desfășoare diferitele activități ale sferei umane. (mai mult…)

Articol publicat pe LaPunkt (19 ocotmbrie 2017).

Nu mulți dintre conaționalii noștri au auzit de Russell Kirk (1918-1994). N-au auzit de el nici ca om al literelor, nici ca filosof, nici ca istoric și nici ca publicist. Asta în ciuda faptului că Russell Kirk este autorul a 32 de cărți, a căror gen variază de la ficțiune până la critică literară, de la istorie la filosofie politică. Dintre toate cărțile, cea care l-a făcut cel mai cunoscut, a fost „The Conservative Mind: From Burke to Eliot” (titlul primei ediții, cea din 1953, era „The Conservative Mind: From Burke to Santayana”). Paradoxal, cea mai răspândită carte a sa este o colecție de povestiri de groază, „Old House of Fear” (1960, 2007), care s-a vândut mai bine decât toate celelalte cărți ale sale la un loc.

Refuzând cariera academică, deși, pentru perioade scurte, a predat cursuri la universitate sau alte instituții științifice, Russell Kirk și-a câștigat traiul scriind cărți și ca publicist. Prestigiul său a început să fie clădit în 1953, când a apărut „The Conservative Mind…” (opt ediții în limba engleză și traduceri în mai multe limbi europene), astfel că domeniul predilect în care s-a remarcat a fost cel al istoriei intelectuale. (mai mult…)