Articol publicat pe Adevărul (24 iunie 2018).
Aș fi dori ca jocul de cuvinte din titlu să nu fie posibil, însă, din păcate, evoluția socio-politică din România îndrituiește folosirea celor doi termeni.
Partidul de la guvernare, și, odată cu el, întreaga țară, se află într-un impas. Mulți dintre oamenii partidului sau oamenii apropiați acestuia au avut sau au în continuare probleme cu legea. Se înțelege, cu încălcarea ei. Din acest motiv, de câțiva ani, PSD încearcă să spargă barierele existente, mai exact, să le elimine, modificând legi ca și cum ai schimba șosete. Doresc ca porțile spre căpătuială să nu mai fie întredeschise, ci de-a dreptul să le scoată din balamale și să le culce la pământ.
Opoziția, din convingere sau din inerție, a făcut cât a putut pentru a bloca asaltul asupra statului de drept. Agora virtuală a dat și încă dă și ea o mână de ajutor demersului opoziției, mobilizându-se fizic și organizând protestele binecunoscute. Atunci când unii dintre politicieni sunt de părere că „toți suntem egali, însă unii sunt mai egali decât alții”, natura simbiozei dintre opoziția parlamentară și protestatari este o chestiune secundară în ecuație. România se confruntă cu o dilemă serioasă: ori cu legea, ori împotriva ei; iar când vrei să schimbi legea ca să fii solidar în libertate cu cei din pușcării, este clar că te poziționezi împotriva legii.
Aceasta fiind impasul, strategii PSD, printre altele, au recurs la unul dintre cele mai vechi trucuri existente în politica modernă: prefabricarea unei povești în anticamera conspirației. Demagogie pură, demnă de ideologiile secolului trecut!
Astfel, au început să vehiculeze, în mass-media și în agora virtuală, că împotriva PSD-ului a fost pornită, din exterior, o campanie menită să denigreze și eventual să înlăture partidul de la putere, prin intermediul unor persoane din instituțiile statului, care ar fi un fel de agenturi, și prin presiunea străzii, finanțând protestele. În continuare, a fost introdusă, pe sub gardul rațiunii, ideea conform căreia faptele mai sus descrise nu sunt altceva decât o intruziune a unor forțe străine în treburile interne ale României. Conluzia trasă de păr ar fi că această cruciadă împotriva PSD și ingerențele străine se suprapun, astfel că „interesul național” cere ca PSD să rămână în picioare, ba chiar mai mult, să meargă înainte cu modificarea legilor. Din păcate, mulți concetățeni au înghițit gogoașă conspiraționistă, astfel că opoziția și protestatarii s-ar face vinovați, în ultimă instanță, de leznațiune.
Eu sunt de părere că stratagema gândită de PSD constituie un veritabil delict de lezrațiune. De data aceasta, nu mai este vorba de promisiuni false, ci de încurajarea unui atavism cu potențial extrem de nociv: o polarizare socială artificială, ce ar friza iraționalul. Nu mai este un secret că ideologii secolului trecut și-au legitimat propriile idiosincrasii folosindu-se de stratagema „cetății sub asediu” și indicând țapii ispășitori în funcție de interesele imediate. Nu cumva leznațiune este atunci când te faci vinovat de manipularea unora dintre cetățeni, pentru a-i stimula să fie încrâncenați împotriva altor cetățeni ai aceleiași țări? Oare vorba românească „după faptă, și răsplată” să nu mai aibă nici o valabilitate? Două întrebări ce ar trebui să ni le punem înainte de a da frâu liber pasiunilor din noi. (Remus Tanasă)