Categorie: Publicistică

Articol publicat de LaPunkt.ro (13 ianuarie 2015) şi de ziarul Naţiunea (16 ianuarie 2015)

Prezenţa mare la vot din turul al doilea al alegerilor prezidenţiale de anul trecut, cea mai mare din ultimii 18 ani, este un semn că românii s-au săturat de eterna tranziţie post-decembristă, fiind totodată un indicator al faptului că aceştia au înţeles că votul este datoria minimă care trebuie îndeplinită de către societatea civilă pentru ca democraţia să funcţioneze. Mobilizarea cetăţenilor este îmbucurătoare, chiar dacă pentru o eficienţă sporită a democraţiei este nevoie de mai mult.

Oricare ar fi „aleşii poporului”, aceştia nu vor putea cu adevărat să fie reprezentativi pentru electorat atât timp cât vocea cetăţenească nu se face auzită în mod concret, lucid şi nu în cele din urmă, civilizat. Şi nu mă refer aici doar la opinia publică adesea „vocală” prin intermediul mass-mediei, ci la prestanţa societăţii civile care este încă absentă nemotivat. Armonia cetăţii se atinge în urma fluxului continuu de informaţii dintre stat şi societate, iar atunci când unul dintre cei doi actori nu este capabil să comunice, o stare tacită de neîncredere pluridimensională se cronicizează. Iar dacă statul comunică prin intermediul instituţiilor sale, lipseşte doar vocalitatea societăţii civile. Aceasta din urmă are la bază anduranţa civică a membrilor cetăţii, demers necesar şi asumat benevol în mod piramidal, pornind de la simplul cetăţean şi până la aspirantul la o funcţie publică: (mai mult…)

Articol publicat de LaPunkt.ro (19 decembrie 2014)

Este suficient a face un exerciţiu de imaginaţie pentru a ajunge la concluzia că, printre altele, politica este şi „arta posibilului”. O asemenea concluzie îi va dezamăgi pe toţi acei idealişti sau utopişti care îşi închipuie că activitatea politică desemnează sau ar trebui să desemneze acel demers menit să urmărească „binele comun” cetăţenesc, indiferent de contextul istoric sau de caracterul circumstanţial. Orice intenţie reformatoare, oricât de nobilă ar fi, riscă să dea dovadă la un moment-dat de rigiditate mintală şi faptică, raţiunea monologată substituindu-se celei colocviale. Scurtcircuitarea raţiunii are efectul de a arunca o bucată de pânză roşie peste câmpul vizual al potenţialului dialogal al naturii umane. În asemenea condiţii, ideea de negociere politică sau economică este privită ca un pas înapoi, „arta compromisului” politic căpătând valenţe apocaliptice: politicianism pur şi dezintegrarea oricărei construcţii voluntar-asociative sau comunitare. Este văzută doar partea goală a paharului, cea plină evaporându-se în uitare.

Democraţia presupune dialog, astfel că negocierile sunt un procedeu normal pentru orice societate care este fundamentată pe ideea de alteritate cultural-politică sau pe cea de pluralism al intereselor socio-economice. (mai mult…)

Articol publicat de LaPunkt.ro (27 noiembrie 2104) şi de EuroPunkt.ro (8 decembrie 2014)

Datorită alegerilor recent încheiate, cetăţenii români s-au confruntat cu o situaţie puţin încurajantă pentru o societate încă tânără: au fost efectiv presaţi să aleagă între „rău” şi „bine” sau mai exact între cei doi candidaţi din turul al doilea, unul reprezentând „răul” şi celălalt neapărat „binele”. Felul în care a fost construită campania electorală a lăsat impresia că avem de a face cu un candidat care întruchipează „lumina” şi celălalt care nu putea să fie decât întruchiparea „întunericului”. Modalitatea în care a fost construită imaginea candidaţilor, atacurile virulente şi continue împotriva adversarului sau activitatea deformantă a mass-mediei au polarizat echilibrul precar al societăţii româneşti. Principala tabără vinovată pentru această stare de fapt a fost coaliţia condusă de PSD, lipsa scrupulelor şi a măsurii caracterizând întreaga campanie electorală a acestei coaliţii. Tabăra opusă nu are „merite” deosebite pentru cele consemnate mai sus, dând dovadă de relativă ponderaţie în efortul de a-şi construi propria imagine . (mai mult…)

Articol publicat de LaPunkt.ro (1 noiembrie 2014)

Celeritatea cu care unii prescriu reţete maniheiste pentru hibele societăţii în care trăim scandalizează şi invită intelectul uman să iasă din starea de apatie sau de indiferenţă atotsuficientă. O constatare care degajă pesimism datorită potenţialului recurent al istoriei, dar şi optimism căci, nimic nu are efect mai consctructiv decât iminenţa unui „îngheţ” moral.

Sfârşitul regimului comunist şi „democratizarea” peste noapte a României au deschis un drum al tranziţiei însoţit de o serie de probleme pe care societatea românească a mileniului al treilea trebuie să le rezolve cu calm, făcând apel la raţiune şi la moderaţie. Doar pentru că avem o clasă politică a cărei probitate morală lasă de dorit nu înseamnă că soluţia este să nu mai mergem la vot şi nici să ne batem cu pumnul în piept că oricum votul individual al fiecăruia nu schimbă nimic. Drept consecinţă, strigăm „jos clasa politică coruptă”, după care considerăm că am găsit antidotul însă, din păcate, ceilalţi sunt orbiţi de demagogie politicianistă. Dacă şi ceilalţi şi-ar da seama!

O asemenea regie este des întâlnită, însă, ca orice fabulaţie devenită clişeu, este pur şi simplu sterilă. (mai mult…)

Începutul de campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale oferă observatorului politic o panoramă destul de evidentă a temelor abordate recurent de către candidaţi. Cea reflectată poate cel mai expresiv de către candidaţii cotaţi cel mai bine de către experţi pare a fi tematica legată de identitate. Şi nu mă refer aici doar la identitatea etnică ci şi la cea spirituală sau cea socio-economică. Nu abordarea tridimensională ar trebui să ne surprindă, ci axialitatea şi destinatarul discursului articulat de către candidaţi. Mai exact, care tabără foloseşte mai incisiv o astfel de tematică şi cum dezvoltă aceasta propria viziune asupra subiectului?

Atât dreapta, în special prin candidatul ACL, cât şi stânga prin candidatul PSD, au avut posibilitatea de a-şi expune concepţia asupra nevoii polimorfe de identitate, însă ceea ce se poate remarca este faptul că în general oamenii stângii au fost mult mai activi din acestă perspectivă. Afişele electorale, dezbaterile televizate, declaraţiile sau articolele de presă şi chiar atacurile la persoana contracandidaţilor, relevă un mesaj identitar înţeles ca sumă a caracteristicilor materiale şi spirituale ale persoanei umane, mult mai vizibil la reprezentanţii stângii decât la vocile de dreapta. (mai mult…)

Articol publicat de LaPunkt.ro (3 septembrie 2014)

În prima parte a lunii august, societatea românească s-a confruntat cu o veritabilă şarjă împotriva justiţiei, un val de nemulţumire catalizat de către un trustul media Intact (Antena 1, Antena 2, Antena 3, Jurnalul Naţional, Radio Zu, etc.) şi îndreptat împotriva sistemului judiciar autohton. Fără a face vreun proces de intenţie şi fără a intra în „culisele” care au declanşat această ofensivă, doresc să invit cititorii pentru a reflecta asupra faptului în sine.

Un astfel de atac mediatic ar putea indica un moment de cumpănă deoarece nu este exclus să hrănească o isterie latentă care să ne trimite cu gândul la „trecerea” pe care Georges Sorel a avut-o asupra cititorului de rând şi asupra elitelor atunci când la începutul secolului al XX-lea a publicat cartea „Reflecţii asupra violenţei” (1908). Trimiterea ar putea părea forţată însă doresc a reaminti că în lucrarea mai sus enunţată G. Sorel postulează ideea conform căreia miturile adaptate la timp şi spaţiu sunt vectori care influenţează decisiv istoria; unele fantasme sau himere nu trebuie să aibă nimic de-a face cu raţiunea pentru a se manifesta concret în societate, mai ales atunci când „prind forme înaripate” în mentalul colectiv.

Memoria istorică ne cere să prevenim orice „reţetă” capabilă să dinamiteze scena politică sau să pulverizeze contractul social încheiat între indivizii unei societăţi. Suferinţele secolului al XX-lea ne obligă să ne ferim de orice formă de nihilism, iar logica soreliană, ca atâtea alte expresii ale radicalismului, are „darul” de a încuraja nihilismul şi precipitarea politică. Ar fi util să ne reamintim că în prima parte a secolului al XX-lea, mai întâi Lenin şi apoi Mussolini, au ajuns la putere „înflăcărând” imaginaţia maselor şi, întâmplător sau nu, ambii lecturaseră „Reflecţii asupra violenţei”. (mai mult…)

Articol publicat de LaPunkt.ro (26 august 2014) şi de Portalul de contact româno-maghiar Corbii Albi (5 ianuarie 2015)

„Schimbarea” care a survenit în România odată cu înlăturarea deloc elegantă a cuplului Ceauşescu a aruncat ţara noastră pe extenuantul drum al tranziţiei: tranziţie politică, economică şi mentalitară… Obiectivele guvernărilor post-decembriste au fost şi, din păcate încă rămân, de a democratiza sistemul politic, de a pune în funcţiune o economie de piaţă competitivă şi, nu în ultimul rând, de „a diminua” impactul coliziunii dintre valorile societale vestice şi orizontul mentalitar comunizat al cetaţenilor români.

Tocmai acest ultim aspect era şi este cel mai important, pentru că atât politicul cât şi economicul sunt determinate de predispoziţia mentală faţă de acele idei interzise de regimul comunist dar care asigură stabilitatea şi fundamentează coeziunea unei societăţi. Pentru aproape cincizeci de ani, în locul libertăţii responsabile a fost impusă „libertatea planificată”, în locul solidarităţii umane a fost propagată solidaritatea de clasă iar în locul spiritului antreprenorial a fost preferat cel atonic. Acest proces de sincronizare instituţională, economică şi cultural-civilizaţională a cauzat confuzie semi-paralizantă în rândul cetăţenilor şi dezorientare în rândul oamenilor politici. Atunci când societatea civilă românească se va defini axiologic putem spera să asistăm la dinamizarea sectorului politic şi la eficientizarea celui economic spre folosul unei vieţi sociale temeinice.

Pacea este o stare opusă anarhiei sau instabilităţii sociale şi trebuie definită ca atare pentru a dimensiona şi vitaliza societatea romanească. Imaginea păcii ca alternativă a conceptului de „război” nu are destulă forţă pentru a domoli instinctul conflictual al omului. La nivel internaţional, numărul conflictelor militare (conflictele asimetrice) a crescut după căderea Zidului Berlinului, creştere care denotă că „războiul” ca instrument  de soluţionare a diferendelor umane nu va dispărea prea curând. În ciuda faptului că una dintre taberele care îşi disputau hegemonia geostrategică a dispărut (cea condusă militar de URSS şi dominată ideologic de comunism), frecvenţa conflictelor militare a crescut, constatare care ne trimite cu gândul la ideea că la nivel mondial încă nu s-a putut găsi un numitor comun care să calmeze spiritele agitate. (mai mult…)

Pentru a evita atrofierea sensibilităţii cetăţeneşti faţă de politic, dar mai ales pentru a fundamenta un proiect societal coerent şi consistent este nevoie de un flux continuu de idei dinspre politicieni înspre cetăţeni şi viceversa. Asta presupune interes cetăţenesc pentru noţiunile de bază ale culturii politice şi pentru treburile publice ale comunităţii; de partea cealaltă, politicianul trebuie să dea dovadă de transparenţă în activitatea sa de reprezentant al cetăţenilor şi de capacitate managerială dovedită sau în orice caz „anunţată” de principiile îmbrăţişate şi de mesajul electoral al partidului de apartenenţă sau de cel personal.

Aşteptările şi propunerile din campaniile electorale sunt o bornă care ne poate oferi o imagine a nivelului de maturitate a unei societăţi democratice. Atât aşteptările cât şi propunerile trebuie să fie realiste, dar mai ales bine formulate pentru a asigura dialogul dintre societatea civilă şi sfera politică.

În funcţie de tipologia alegerilor electorale (naţionale sau europene) fluxul de idei trebuie să circumscrie variabile de moment; cu alte cuvinte, dialogul dintre electori şi candidaţi ar trebui să se rezume la „paleta” de probleme aferentă specificului alegerilor electorale ale momentului. Astfel, în perioada de campanie pentru europarlamentare ar trebui să se discute îndeosebi acele chestiuni care au relevanţă şi pot găsi soluţionare în Parlamentul de la Bruxelles. Temele interne nu ar trebui dezbătute de candidaţi cu scopul de a obţine voturi pentru europarlamentare decât în măsura în care respectivele chestiuni ar putea face obiectul unui viitor contencios între legislaţia europeană şi cea naţională. (mai mult…)

Italianul Giuseppe Mazzini a fost unul dintre intelectualii cei mai influenţi ai scenei politice şi diplomatice din secolul al XIX-lea. Fiind un adept convins al principiului naţionalităţilor, acesta considera că o construcţie europeană alcătuită din naţiuni democratice trebuia să înlocuiască inechitabila „ordine europeană” stabilită la Viena în 1815 de către coaliţia de state care  a învins Franţa lui Napoleon Bonaparte.

Pentru ca aceasta să se întâmple, era nevoie de o revoluţie europeană care să permită colaborarea revoluţionarilor din toate colţurile continentului împotriva „capetelor încoronate” care se împotriveau dorinţei de autodeterminare naţională a popoarelor. Revoluţionarii trebuiau să conlucreze în folosul tuturor naţionalităţilor în speranţa trasării unei hărţi europene a statelor-naţionale.

În Principatele Române, principala grupare dispusă să adere la planurile mazziniene a fost cea a liberalilor radicali conduşi de I.C. Brătianu şi de C.A. Rosetti. Astfel se face că, la începutul anului 1863, doi emisari ai Partidului Acţiunii Italian, Giuseppe Guerzoni şi Giacinto Bruzessi (1), au fost trimişi în Europa Orientală, la Belgrad şi la Bucureşti, pentru a supraveghea eventualele operaţiuni de forţă dar mai ales pentru a încerca să convingă pe români şi pe maghiari să colaboreze.

Mazzini avea să-i adreseze lui C.A. Rosetti o scrisoare de recomandare pentru cei doi ofiţeri, text pe care îl redăm în continuare:

„Domnule,

Cei doi ofiţeri aducători ai acestor rânduri sunt acreditaţi de Partidul Acţiunii Italian, de Garibaldi şi de mine. Ei merită încredere deplină.

Momentele sunt grave pentru naţionalităţi. Trebuie ca ele să se înţeleagă şi să acţioneze în acord.

Nu sunteţi voi, fraţii noştri de două ori, prin neam şi prin crez politic, cei care puteţi lipsi la această chemare.

Binevoiţi să-i ascultaţi aşadar.

Al vostru frate,

Joseph Mazzini” (2)

1) Ştefan Delureanu, Mazzini şi românii în Risorgimento, Editura Paideia, Bucureşti, 2006, p. 125.

2) Giuseppe Mazzini, Scritti editi ed inediti, vol. XLV, Cooperativa Tipografico-Editrice Paolo Galeati, Imola, 1937, p. 211-212.

Remus Tanasă