Categorie: Publicistică

Articol publicat de Contributors (7 octombrie 2015)

Persoanele cu vizibilitate în societate sunt mai responsabile pentru faptele şi vorbele exprimate decât omul de rând, iar atunci când se pronunţă asupra unei chestiuni de interes public, ar trebui să-şi aleagă cu atenţie ideile şi cuvintele folosite. Când o astfel de persoană, dă dovadă de habarnism, trebuie să constatăm că încă un ins, ori doreşte să iasă în evidenţă („a vorbit şi Ion căci şi el este om”), ori reprezintă dovadă vie a agilităţii umane de a fenta meritocraţia.

Când însă un „ales al poporului” dă dovadă de maliţiozitate gratuită, atunci avem datoria de a taxa orice gest neavenit. Iar recentele afirmaţii ale deputatei PSD de Iaşi, Cristina Nichita, se încadrează în categoria prepotenţei răutăcioase şi inutile, chiar dacă doamna deputat s-a exprimat „cu jumătate” de gură, prin aluzii şi sofisme (a se vedea emisiunea „Raport de Caz”, TeleM Iaşi, din 23 septembrie a.c.).

Astfel, din ceea ce a lăsat de înţeles, stimata doamnă consideră că nu este de datoria dumneaei, să facă ceva pentru un proiect necesar zonei de nord-est a României, menit să aducă bunăstare întregii comunităţi regionale: autostrada care să lege Moldova de Transilvania. (mai mult…)

Articol publicat de Contributors (8 septembrie 2015) şi EuroPunkt (15 octombrie 2015).

Ca europeni, memoria istorică ne spune că stabilitatea este reţeta pentru o formulă capabilă să îmbine tradiţia şi viitorul, bunăstarea şi competiţia, iniţiativa privată şi coeziunea comunitară. Bineînţeles, avem în vedere stabilitatea înţeleasă ca fenomen opus dezechilibrului social/societal, polarizării ideologice şi atomizării moderne. Stabilitatea sub forma evoluţiei treptate şi a unei ordini în mişcare, ne trimite cu gândul la speranţele strămoşilor noştri care au schiţat planuri şi au iniţiat demersuri în vederea unei societăţi armonioase şi a unui stat neinvaziv. Pe măsură ce spontaneitatea interacţiunii umane a adăugat noi variabile, unele constante au dispărut ori s-au trasnformat, fără a altera însă năzuinţa umană de pace. (mai mult…)

Articol publicat de LaPunkt (28 august 2015)

Un proverb românesc spune că „graba strică treaba”, iar un altul îl completează adăugând că „cine se grăbeşte, curând osteneşte”. Fie că vorbim de individ, fie de comunitate, cele două proverbe nu îşi pierd validitatea. Dacă indivizii care alcătuiesc comunitatea îşi fac temele serios, ajung la aceeaşi concluzie. Pentru a-ţi face însă temele este nevoie de valori şi modele, îndrumare şi formare, muncă şi dedicare. Mai pe scurt, este nevoie de parcurgerea drumului neasfaltat al educaţiei.

Tocmai educaţia este capitolul la care stăm cel mai prost, însă nu nepărat din cauza motivelor cel mai des invocate (sistem educaţional de stat prost gândit şi oricum „prea de stat”, sau salarizarea inadecvată a cadrelor didactice), ci mai ales din cauza unei reflecţii insuficiente asupra conceptului de educatio. (mai mult…)

Articol publicat de LaPunkt (29 iunie 2015) şi de Contributors (1 iulie 2015)

De multe ori avem impresia că tot ceea ce fac politicienii este să vorbească frumos în public sau la televizor, dar mai ales să vorbească zâmbind în perioada campaniilor electorale. Această imagine este atât de răspândită în imaginarul colectiv încât până şi proverbul „vorba dulce, mult aduce” şi-a schimbat sensul, căpătând un pragmatism nefast. Să fie „omul spân” atât de abil încât să fi acaparat scena politică românească? Să aibă mereu politicienii vorba la ei?

Spre dezamăgirea lor, se poate afirma cu tărie că nu, politicienii nu au vorba la ei, nu stăpânesc nici măcar tehnica polisilabiei, darămite idei sau argumente complexe! Politicienii noştri sunt, în cel mai bun caz, nişte homo habilis atunci când sunt capabili să articuleze cuvinte lipsite de conţinut moral şi/sau intenţional. (mai mult…)

Articol publicat de Contributors (23 iunie 2015) şi de LaPunkt (24 iunie 2015).

O societate are viitor dacă se bazează pe oameni capabili să articuleze politic dinamica preocupărilor umane. Din acest motiv, este nevoie de idei şi de dezbateri tematice care să surprindă constantele şi să aproximeze variabilele dăinuirii în timp a comunităţilor omeneşti. Exerciţiul dialogului presupune existenţa mai multor matrice teoretice care să se îmbine în vederea unui sinteze coerente şi concrete. Aşadar, ce înseamnă a avea o cultură politică creştin-democrată?

O întrebare firească dacă ţinem cont de constatarea că valoarea empirică a unei asemenea orientări (meta)politice nu a putut fi încă observată pe teritoriul României, decât eventual tangenţial, la nivel individual şi oricum mai mult în mod declarativ. (mai mult…)

Articol publicat de Contributors (12 mai 2015)

Haideţi să ne privim în ochi şi să recunoaştem că astăzi, mai mult ca oricând, Europa are nevoie de europeni. Când spun Europa, mă gândesc la Europa contingenţă ideatică, iar când vorbesc de europeni, am în minte cetăţenia imanenţă ideală.

Cele două planuri sunt intrinsec legate şi, totodată, convergente, pentru că orice construcţie instituţională are ca punct de plecare persoana umană, iar ca obiectiv final, tot persoana umană. Construcţia instituţională numită Uniunea Europeană, a fost clădită pe ideile unor personalităţi care aveau ca scop declarat eliminarea conflictului dintre diferitele state europene şi întărirea organizatorică a comunităţii umane de pe „bătrânul continent”. Un ideal nobil de o atractivitate irezistibilă şi de o actualitate categorică! Amintirea Primului Război Mondial şi, mai ales, a celui de-al Doilea, încă era vie şi părea a avea efectul „sabiei lui Damocles”. Tehnologia a permis ca războiul să devină total, iar vieţile oamenilor să fie afectate iremediabil de carnajul belic şi de actorii ideologici care l-au declanşat. (mai mult…)

Articol publicat de LaPunkt (22 aprilie 2015), de EuroPunkt (23 aprilie 2015) şi de Contributors (23 aprilie 2015)

Decizia Curţii Constituţionale de a declara neconstituţional aliniatul 3 al articolului 19 din legea partidelor politice (nr.14/2003) ar putea fi imboldul pe care societatea românească îl aşteaptă pentru a reveni din vacanţa tranziţiei. Dacă în Parlament s-ar demara un proces de revizuire al respectivului aliniat pentru a transforma legea în una mai permisivă, atunci scena politică ar putea să se îmbogăţească de multe idei care până acum nu au fost reprezentate politic nici măcar la nivel extra-parlamentar. Legea concurenţei afirmă că atunci când oferta este mai proaspătă şi mai diversificată, calitatea are şanse mai mari să fie „degustată”. O asemenea supoziţie se aplică pentru orice activitate umană, inclusiv pentru cea politică.

Pentru ca teoria să devină practică este nevoie de idei politice care să se transforme în acţiune, să se concretizeze material spre folosul cetăţii. Elaborarea ideilor necesită însă dialog permanent între cetăţeni şi diferitele sfere publice, pentru a se discuta asupra metodelor şi a logisticii disponibile. Din păcate, autoritatea politică nu se bucură de încrederea de care are nevoie pentru a încuraja cetăţeanul să nu se mai simtă abandonat, să nu mai perceapă puterea în termeni de „dominium” ci în termeni de „gubernatio”, şi pentru a renunţa la „spendida izolare” îngândurată în detrimentul participării dialogate. (mai mult…)

Articol publicat de LaPunkt (20 februarie 2015).

Miercuri, 18 februarie a.c., la librăria Bizantină din Bucureşti, Horia-Roman Patapievici, a fost „librar pentru o zi” şi a prezentat mai multe cărţi, printre care şi volumul „Drept, legislaţie şi libertate. O nouă formulare a principiilor liberale de justiţie şi economie politică”, al lui Frierich August von Hayek.

Cartea a fost tradusă de Gabriel Mursa şi a apărut în 2014 la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, cuprinzând toate cele trei volume din studiul lui Hayek referitor la ordinea politică într-o societate liberă: „Reguli şi ordine”, „Mirajul justiţiei sociale” şi „Ordinea politică a oamenilor liberi”.

Astfel, pornind de la unul din principiile de bază ale liberalismului (libertatea este naturală, pe când egalitatea derivă din tipologia instituţiilor umane), Patapievici a amintit de elementul definitoriu şi, totodată, inovator al gândirii lui Hayek, şi anume conceptul de „ordine spontană”. (mai mult…)

Articol publicat de Anacronic (18 februarie 2015) şi în Ziarul de Iaşi (25 februarie 2015, ediţia tipărită, p. 7)

Referitor la aşa-zisul „timbru cultural”, cu care, evident, nu sunt de acord din motive expuse deja de presă (piaţa autohtonă de cultură „stă” prost oricum; nu se ştie exact ce se va face cu banii colectaţi şi unde vor ajunge), aş dori să mai adaug următoarea ecuaţie lansată de Harry Lloyd Hopkins (sfătuitor al lui Franklin Delano Roosevelt): „tax, tax, tax; spend, spend, spend; elect, elect, elect”!

Cu alte cuvinte, taxează antreprenoriatul editorial pentru a îngreuna accesul individual la cultură; cheltuie pentru a crea/întări dependenţa instituţiilor culturale faţă de politic; prin îngreunarea accesului individual la cultură şi prin întărirea dependenţei culturii faţă de politic, se perpetuează status-quo-ul statal-societal prin menţinerea aceloraşi elite politice/birocratice şi prin îngreunarea reformelor necesare pentru un stat de drept funcţional sau pentru un stat-membru al Uniunii Europene.

Ecuaţia este, de altfel, logică. (mai mult…)

Articol publicat de LaPunkt.ro (10 ianuarie 2015) şi de Anacronic.ro (19 ianuarie 2015)

În urma groaznicelor crime de la Paris mi-au venit în minte aproape spontan următoarele întrebări: ce facem cu libertatea noastră şi ar trebui libertatea să aibă vreun fel de limită? Este de la sine înţeles că nu mă refer la vreo limită à la Hitler sau à la Stalin, ci la acele limite utile pentru a împăca antagonismul inevitabil dintre instinctele naturale ale omului şi imperativele morale ale vieţii sale sociale. De aceea consider că libertatea ar trebui să aibă limitele ei, având aici în vedere ideea de libertate responsabilă faţă de propria persoană dar şi responsabilă faţă de societate. O libertate astfel constituită ar avea şanse să pregătească educaţia civică necesară clădirii unei veritabile culturi a păcii.

Iată ce susţinea un reputat politician român şi fost prim-ministru conservator al României în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Manolache Costache Epureanu, referitor la libertatea presei: „Apoi, dacă legislatorii unei ţări încă recunosc pentru dânşii o autoritate, cum putem admite ca o armă atât de puternică, ca aceea a presei, să fie sustrasă de la orice control, să fie liberă a pronunţa în societate ideile cele mai distrugătoare ordinii sociale?” (Monitorul Oficial, 25 ianuarie/6 februarie 1873)

Câteva luni mai târziu, acelaşi politician oferă o cheie de interpretare şi de lectură a libertăţii: (mai mult…)