În cadrul interviului acordat publicației Botoșăneanul, am fost întrebat dacă în zilele noastre asistăm la deprofesionalizarea istoricului sau la degradarea cercetării istorice, răspunsul meu fiind următorul:
Perspectiva comunicării rapide și a informației la o aruncătură de băț distanță a instaurat o confuzie cu privire la cine și ce este un istoric, pe de o parte având de a face cu demonizarea profesiei de istoric pentru complicitățile din trecut, pe de alta considerându-se eronat că a împleti frumos două-trei date istorice este de ajuns pentru a trece drept istoric.
Discursul istoric matur, fără exagerări pășuniste sau deconstructiviste, este ca un exercițiu de echilibristică, un instrument disciplinant și propedeutic pentru individ și pentru societate. Doar că în zilele noastre puține mai sunt inimile deschise pentru o știință care are un rost pedagogic (𝑚𝑎𝑔𝑖𝑠𝑡𝑟𝑎 𝑣𝑖𝑡𝑎𝑒). Astăzi inimile sunt mai degrabă deschise declamațiilor care flatează și care promit „mai bine”. 𝐼𝑛𝑖𝑚𝑖𝑐𝑎 𝑏𝑜𝑛𝑜𝑟𝑢𝑚 𝑜𝑝𝑡𝑖𝑚𝑢𝑚 (mai binele alterează binele) obligă totuși istoricul să aibă o anumită rezervă când vine vorba de a jertfi „binele” cunoscut pe altarul goanei înainte de dragul pintenilor, când vine vorba de a alerga cu limba scoasă pentru un „mai bine” necunoscut sau de-a dreptul utopic. De asemenea, în epoca vitezei, prudența pare bătrânească, iar istoricul, cu ale sale obiceiuri meticuloase, nu poate apărea în ochii publici decât ca un „bădie” neadaptat. În schimb, au căutare cei care promit soluții ℎ𝑖𝑐 𝑒𝑡 𝑛𝑢𝑛𝑐, în vederea unui viitor luminos, epurat de trecutul prea adesea condamnat în mod unilateral.
Degradarea domeniului are de obicei loc atunci când voința de putere dorește să se înstăpânească peste memorie pentru a-și justifica operatul sau atunci când opiul intelectualilor, ideologia, ajunge să impună direcțiile și paradigmele cercetării. În schimb, istoricul ca individ este susceptibil de a se deprofesionaliza atunci când la mijloc este vorba despre bani, status sau faimă.
„A te îndeletnici cu istoria, scria Hermann Hesse, înseamnă a te lăsa în seama haosului și a-ți păstra totuși credința în ordine și sens”. Or, în zilele noastre ordinea și sensul sunt confuz de greoaie pentru a i se cere istoricului de profesie să scoată prea des capul din arhive și din biblioteci.