„O imagine face cât o mie de cuvinte”, iar înţelesurile unei imagini-simbol sunt multiple, fiindcă „suntem simboluri care sălăşluim în simboluri” [1]. De aceea, un stat, o instituţie, o persoană sunt caracterizate, poate, cel mai bine, prin stema sau blazonul lor.
Stema Sfântului Scaun
Stema Sfântului Scaun şi a Cetăţii Vaticanului, constând din cele două chei încrucişate unite printr-un şnur pe scut roşu şi tiara, este atestată din secolul XIV. Stema Cetăţii Vaticanului, ca stat suveran, a fost stabilită prin Tratatul din Lateran, din 1929, ale cărui articole au fost înglobate în 1947 în Constituţia Italiei.
Heraldica ecleziastică s-a dezvoltat odată cu heraldica generală, începând din secolul XII. Primele sigilii aveau forma „vesica piscis” [2] (sau de „mandorlă” [3]). În forma actuală, cu cele cinci elemente de astăzi (scut-chei-şnur-tiară-lambrechine) apare abia după două-trei secole. Felul în care sunt aşezate cheile pe scutul roşu a variat în timp: iniţial, cheia de aur a fost aşezată „în bandă” (adică orientată oblic, de la dreapta la stânga) [4], iar cheia de argint, din stânga la dreapta. În 1952-1953, Societatea Engleză de Heraldică a descris stema Sfântului Scaun ca „o cheie de aur în bandă deasupra unei chei de argint în bandă stânga, cu ambele secţiuni în sus, mânerele fiind unite printr-un şnur de aur, cu tiara deasupra scutului, alcătuită din coiful de argint şi cele trei coroane aur” [5].
Cimierul [6] este reprezentat de un mic glob terestru surmontat de o cruce. Stema Cetăţii Vaticanului se deosebeşte de aceea a Sfântului Scaun prin inversarea cheilor: cheia de argint este deasupra şi în bandă, iar cheia de aur este dedesubt şi în bandă stânga. Şnurul care le leagă are în ambele cazuri nod în formă de cruce, dar la stema Cetăţii Vatican şnurul este roşu, în timp ce pentru Sfântul Scaun, şnurul este „de aur”. În stemele Papilor, cheile sunt aşezate ca în stema Sfântului Scaun, fiindcă, dacă ar fi aşezate invers, s-ar referi la autoritatea Papei ca şef al Cetăţii Vaticanului.
În perioada sede vacante, scutul lipseşte. Cheile sunt aşezate ca în stema Sfântului Scaun, dar în loc de tiară este un umbraculum din şapte benzi roşu-auriu (numărul harurilor Duhului Sfânt), surmontat de un mic glob terestru cu o cruce în vârf; forma nodului care leagă cele două chei este diferită: şnurul, care este roşu, ca al stemei Cetăţii Vaticanului, realizează însă o figură cu şase braţe. „Floarea” cheilor este de asemenea diferită: se referă tot la Preasfânta Treime, dar şi la sceptrul puterii terestre condusă de Preasfânta Treime.
Cea mai veche menţiune a cheilor încrucişate sub tiara papală se situează în timpul Papei Martin al V-lea (1417-1431). Tiara a fost adăugată stemei Sfântului Scaun fie la sfârşitul secolului XIV, fie în secolul XV, în timpul acestui Papă. Prima menţiune a existenţei unei coroane pe coiful heraldic datează din 1130, ca simbol al suveranităţii asupra statelor papale. Papa Bonifaciu al VIII-lea, în timpul conflictului cu regele Filip cel Frumos al Franţei, adaugă o a doua coroană, ca simbol al autorităţii spirituale asupra oricărei puteri civile, iar în 1342, Papa Benedict al XII-lea adaugă a treia coroană, ca simbol al superiorităţii autorităţii papale religioase faţă de orice monarh non-religios [7].
Semnificaţia celor trei coroane din tiară sau din mitra papală actuală este de a-l desemna pe Suveranul Pontif ca: păstor universal (coroana superioară), deţinător al jurisdicţiei ecleziastice (coroana din mijloc) şi al puterii temporale (coroana de la bază). Alte interpretări sunt: „tată al principilor şi regilor; conducător al lumii; vicar al lui Cristos”; sau tripla coroană exprimă tripla calitate a lui Cristos: preot, profet şi rege; sau, referindu-se, de asemenea, la Cristos: „învăţător, legiuitor şi judecător” sau „comandă, jurisdicţie, magisteriu”.
O altă interpretare tradiţională se referă la Biserica luptătoare de pe pământ, suferitoare după moarte şi înainte de ceruri şi triumfătoare în cer. O altă interpretare este: „lumea celestă, umană şi terestră”, între care legătura este reprezentată de Suveranul Pontif. În momentul încoronării solemne a Papei se spuneau următoarele: Accipe tiaram tribus coronis ornatam, et scias te esse patrem principum et regum, rectorem orbis in terra vicarium Salvatoris nostri Jesu Christi, cui est honor et Gloria in saecula saeculorum („Primeşte tiara împodobită cu trei coroane şi să ştii că tu eşti tatăl principilor şi regilor, conducătorul lumii pe pământ, vicarul Mântuitorului nostru Isus Cristos, căruia să îi fie mărire şi slavă în vecii vecilor”).
Deşi începând cu Papa Paul al VI-lea s-a renunţat la folosirea efectivă a tiarei papale, aceasta a rămas ca simbol heraldic până în stema Papei Benedict al XVI-lea, care a înlocuit-o cu o mitră de argint, întretăiată de trei benzi orizontale de aur unite la mijloc. Fiindcă este vorba de o mitră şi nu de o tiară, nu mai este reprezentat deasupra acesteia globul terestru cu crucea. Este importantă, de asemenea, semnificaţia culorilor heraldice. Culorile pe care le regăsim în stema Sfântului Scaun sunt: aur (galben) – exprimă înţelepciune, generozitate, constanţă şi credinţă; argint (alb) – semnifică adevăr, încredere, pace, puritate; roşu înseamnă mărinimie, putere militară, martiriu. Verde (aflat pe unele dintre fleuroanele tiarei şi pe banda coroanelor) reprezintă abundenţa, bucuria, speranţa şi loialitatea [8].
autor: Ecaterina Hanganu, sursa: Lumea Catholică, fragament din articolul cu titlul „Armoriile Papilor Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea”.
Note:
[1] Cf. Ralph Waldo Emerson, poet şi eseist american (1803-1882).
[2] figură geometrică obţinută prin intersectarea a două cercuri cu raza egală, astfel încât centrul fiecăruia se află pe perimetrul celuilalt. Imginea rezultată este un ovoid. Semnificaţiile sunt numeroase, dar „vesica piscis” în creştinism trimite la „ichtys”=acronym pentru „Ίησοῦς Χριστός, Θεοῦ Υἱός, Σωτήρ”.
[3] „Mandorla”este numită aureola ovoidală în care apare Isus.
[4] Elementele scutului „se citesc” ca atunci când ai purta scutul („din spatele lui”), sau ca o radiografie, deci partea din dreapta privitorului este partea stângă a scutului.
[5] The Heraldry Society, Coat of Arms 1952-53, vol. 2, p. 254
[6] „Cimier” (sau „creştet”) se numeşte partea cea mai de sus a stemei, reprezentată de un element exterior scutului şi care este aşezat deasupra coifului sau coroanei. Îşi are originea în panaş, adică pămătuful de pene sau din păr de cal care orna coiful sau casca în antichitate.
[7] Cf. http://en.wikipedia.org/wiki/Coats_of_arms_of_the_Holy_See_and_Vatican_City
[8] Cf. http://www.thetreemaker.com/design-coat-of-arms-symbol/meaning-of-colors.html