„Opinia dominantă în prezent este că fundamentul cel mai solid al păcii ar fi prosperitatea universală. Se pot căuta în zadar dovezi istorice cum că bogaţii au fost de regulă mai paşnici decât cei săraci, dar atunci se poate argumenta că bogaţii nu s-au simţit niciodată în siguranţă lângă cei săraci; că agresivitatea lor derivă din frică; şi că situaţia ar fi cu totul diferită dacă toată lumea ar fi bogată. De ce ar recurge un om bogat la război? Nu ar avea nimic de câştigat. Nu este mai probabil ca săracii, exploataţii şi asupriţii să o facă, deoarece nu au nimic de pierdut în afara lanţurilor? Calea spre pace, se spune, este să urmezi calea spre belşug.
Această convingere modernă dominantă are un farmec aproape irezistibil întrucât sugerează: cu cât obţii mai repede lucrul pe care ţi-l doreşti, cu atât vei fi mai sigur că vei obţine un altul. Atractivitatea ideii este de două ori mai mare deoarece trece complet cu vederea problema eticii: sacrificiul şi renunţarea nu-şi au nici un rost; ba dimpotrivă! Avem ştiinţa şi tehnologia care să ne conducă pe calea bunăstării şi a păcii şi tot ceea ce ni se cere e să nu ne comportăm stupid, iraţional, tăind în propria carne. Mesajul pentru săraci este să nu se grăbească să se supere sau să omoare gâsca ce, la momentul potrivit, cu siguranţă va face şi pentru ei ouă de aur. Iar mesajul pentru cei bogaţi e să aibă inteligenţa ca din când în când să îi ajute pe cei săraci pentru că asta e calea prin care se vor îmbogăţi şi mai mult.”
fragment din E.F. Schumacher – Mic înseamnă frumos. Economie cu chip uman, TEI, 2013.