Moldovean, nu moldovenist

Articol publicat pe Adevărul (16 octombrie 2017).

Secolul al XX-lea a rămas cunoscut, din păcate, și ca secolul ideologiilor. Acestea au avut destulă forță pentru a determina milioane de cogeneraționali să trăiască o reverie atât de irațională, încât omul nu a mai fost în stare să recunoască un alt om, iar individul a fost deposedat de acea calitate fără de care libertatea devine sclavie: demnitatea umană.

Acest „veritabil” salt de calitate nu ar fi fost posibil fără aportul nociv al unei părți a intelectualiății, care, din prea mult avât meliorist, din prea multă încredere în zeul Progres, a formulat idei, teorii și sisteme îmbibate de prea mult utopism experimental și de prea puțin realism experiențial. Se căuta o schimbare de dinamică a societății pentru a scuti pe orice om de orice nedreptate imaginabilă istoric. Se credea că erau posibile calcule și inginerii livrești, ce ar fi putut prevedea și limita atavismele naturii umane, iar, în cele din urmă, ar fi adus pacea și prosperitatea mult visate de oameni.

Cu alte cuvinte, ideologiile promiteau raiul pe pământ, atât pentru cei care și-l doreau, cât și pentru cei care nu și-l doreau. Doar că raiul pe pământ era și este imposibil, și, oricum, ideologii livrau o singură versiune a raiului pe pământ, în funcție de ideologia pe care o promovau, fie că-ți plăcea sau nu. Atunci când realitatea infirma ideologia, noii profeți trebuiau să schimbe faptele sau interpretarea faptelor, pentru a fi mulate ideologic. Altfel spus, dacă vreun aspect al sferei umane contrazicea ideologia, îl cenzurau dându-i interpretarea care se dorea pentru a valida narațiunea ideologică.

Și ce este moldovenismul dacă nu un experiment ideologic, o narațiune care să înlocuiască realitatea printr-un construct cu finalități politice. Și cine ar avea de câștigat de pe urma acestui expozeu ideologic? Urmașii sau nostalgicii politicii sovietice… Căci, trebuie precizat, teoria conform căreia ar exista o națiune moldovenească diferită de națiunea română, și, inerent, o limbă moldovenească diferită de limba română, adică teoria moldovenismului, a fost ridicată la rang de politică de stat de către Uniunea Sovietică, pentru a destabiliza granița de est a României interbelice. Deși exista încă din secolul al XIX-lea, când Rusia țaristă a anexat Basarabia (1812), moldovenismul a fost regândit pe fondul înființării entității administrative ce a purtat denumirea de Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (R.A.S.S.M.). Aceasta a ființat între 1924 și 1940 în cadrul Ucrainei Sovietice, iar scopul R.A.S.S.M. reiese clar dintr-un memoriu din 1924:

„Republica Moldovenească (Transnistreană) va putea juca acelaşi rol de factor politico-propagandistic, pe care îl joacă Republica Bielorusă faţă de Polonia şi cea Karelă faţă de Finlanda. Ea va focaliza atenţia şi simpatia populaţiei basarabene şi va crea pretexte evidente pentru pretenţiile alipirii Basarabiei la Republica Moldovenească. Unirea teritoriilor de pe ambele părţi ale Nistrului va servi URSS drept breşă strategică faţă de Balcani prin Dobrogea şi faţă de Europa Centrală prin Bucovina şi Galiţia, pe care URSS le va putea folosi drept cap de pod în scopuri politice şi militare”. (Gheorghe E. Cojocaru, Cominternul şi originile moldovenismului, Editura CIVITAS, Chişinău, 2009, p. 93).

R.A.S.S.M. a fost desființată în 1940, când Uniunea Sovietică a anexat Basarabia și a proclamat Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (R.S.S.M.), în a cărei componență au fost incluse partea vestică a fostei R.A.S.S.M. și o mare parte din Basarabia recent anexată.

Moldovenismul a fost folosit pentru a șterge identitatea vorbitorilor de limba română din nou înființata (R.S.S.M.), dar și pentru a destabiliza granița de est a României, care, după al Doilea Război Mondial, se muta pe Prut.

Revenind în zilele noastre, moldovenismul este încă funcțional în Republica Moldova, unde mulți vorbitori de limba română sunt ferm convinși că limba moldovenească și cea română sunt două limbi diferite, iar națiunea moldovenească este altceva decât cea română, ba mai mult, victimă istorică a națiunii române. Aceeași teorie ideologică este folosită și în Ucraina, unde autoritățile jonglează cu limba moldovenească și cea română în funcție de interesele politice ale Ucrainei.

Deseori moldovenismul ajunge la urechile cetățenilor României în urma discursului unora dintre politicienii Republicii Moldova sau unora dintre cei ai Rusiei, care aprind torța ideologică amenințând cu Moldova Mare, atentând astfel la suveranitatea României.

Din păcate, farsele jucate de imaginarul colectiv al unora dintre românii moldoveni vin ca o mănușă pentru moldovenism. Este vorba de cei care consideră că românii moldoveni au fost fentați la 1859 de românii valahi și că, din acel an și până în zilele noastre, situația s-a prelungit nepermis de mult, cu efecte dezastruoase pentru regiunea istorică a Moldovei din componența României. De la o imagine predispusă la resentimente și până moldovenism nu sunt decât câțiva pași, astfel că moldoveniștii de profesie nu așteaptă decât prilejul pentru a destabiliza granița de est a României, și de ce nu, chiar pentru a destructura teritorial România.

Că obiceiurile și graiurile sunt diferite între cele trei mari regiuni istorice ale României, este un fapt de netăgăduit; că există decalaje economice care stârnesc griji și aprind spirite regionale, de asemenea. Însă, nici una dintre aceste evidențe nu poate constitui decât, cel mult, prilej pentru a reforma administrația României și pentru a gândi echitabil strategia de dezvoltare a țării. În nici într-un caz nu pot reprezenta pretexte pentru a se încrede într-un experiment ideologic precum moldovenismul. Deci, moldovean da, moldovenist nu! (autor: Remus Tanasă)

*O listă de texte istorice dinainte de 1859, despre faptul că aceeași limbă era vorbită de românii moldoveni, de cei valahi și de cei ardeleni, aici: Tipărituri Vechi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *