Articol publicat pe Adevărul (8 octombrie 2017).
Vineri, 6 octombrie a.c., în cadrul emisiunii „Realitatea Românească”, moderată de Octavian Hoandră, câțiva reprezentanți ai societății civile din zona Moldovei, au încercat să atragă atenția publicului național asupra necesității unei autostrăzi care să treacă Carpații Orientali pentru a lega Moldova de Transilvania.
Cei prezenți în platourile „Realității Românești”, printre care și subsemnatul, au participat în calitate de purtători de cuvânt a două asociații preocupate de decalajul economic ce s-a acumulat și continuă să se acumuleze între Moldova și celelalte regiuni istorice ale României (în defavoarea Moldovei), și care, în consecință, promovează construcția autostrăzii Iași-Târgu Mureș. Cele două asociații sunt Moldova Vrea Autotradă și Împreună pentru A8.
Autostrada A8, după cum ar urma să fie numerotat acest traseu, ar apropia orașele Iași și Târgu Mureș, legătura rutieră trebuind ulterior să se prelungească până la Ungheni, în Republica Moldova. Proiectul a fost inclus încă din 2012 în planul Rețelei Trans-Europene de Transport (TEN-T), menirea acestuia fiind de a extinde rețeaua infrastructurală ce fluidizează circuitul economic european, pentru a facilita circulația mărfurilor și cea a persoanelor. Conform fostului ministru al Transporturilor, Alexandru Nazare, cel care a obținut includerea traseului Ungheni-Iași-Târgu Mureș în TEN-T, în urma negocierilor cu Comisia Europeană, „includerea segmentului de autostradă Târgu-Mureș-Iași-Ungheni, mai cu seamă, se prefigurează drept un coridor de dezvoltare pentru zona nordică a României și consolidează interconectarea viitoare a Republicii Moldova la principalele coridoare europene”; fostul ministru concluziona la momentul respectiv că autostrada este importantă deoarece „traversează Carpații, conectează două state membre, România și Ungaria, cu doi vecini importanți, Republica Moldova și Ucraina, și scurtează ruta europeană Est-Vest la nivel de autostradă cu peste 300 de km” (Sursa).
Emisiunea de vineri seară a oferit prilejul locuitorilor regiunii Moldova, de a-și spune oful și a aminti de complementaritatea dintre infrastructură, economie și ideea de „comunitate”. România în general și regiunea istorică Moldova în particular, au nevoie să-și dezvolte și să-și modernizeze rețeaua de transport rutier, pentru a fi conectate la circuitul economic european și pentru a stimula inițiativa privată, capitalul românesc și investițiile străine. Autostrada (Ungheni)-Iași-Târgu Mureș ar scoate Moldova din izolare și subdezvoltare și ar avea un impact economic la nivelul întregii țări, căci, o economie regională mai puternică ar contribui mai mult la bugetul național și ar opri emigrația, întărind astfel nu doar granița de est a României, ci și granița UE și cea NATO (la 1 ianuarie 2016, datele INS arătau că din județele din Moldova au emigrat cei mai mulți conaționali, primele cinci locuri din România după numărul de emigranți fiind ocupate de județele Bacău, Suceva, Neamț, Iași și Galați).
Cei interesați de emisiune, o pot urmări în reluare accesând următorul link: „Realitatea Românească” din 6 octombrie (de la minutul 1:30:00). (autor: Remus Tanasă)