„Ştiu ca oricare altul ce este supărător sau pueril în mania de a guverna totul; sunt conştient de libertatea care trebuie acordată comerţului, industriei, desfăşurării activităţii indiviuale, a forţelor sociale; ştiu cât de multe lucruri strică şi tulbură autoritatea când intră în contact cu ele la momentul nepotrivit…
Dar, odată convenit acest lucru, problema rămâne neschimbată, căci maxima laissez faire, laissez passer este una dintre acele axiome vagi, adevărate sau false, potrivit întrebuinţării ce li se dă, şi care avertizează dar nu îndrumă.”
(Francois Guizot, De la peine de mort en matière politique, Paris, 1822, p. 172)