„Este probabil destul de adevărat că marea majoritate a indivizilor sunt rareori capabili să gândească independent, că în mai toate problemele ei acceptă opinii pe care le găsesc gata confecţionate şi că vor fi la fel de mulţumiţi dacă se nasc cu, ori sunt împinşi cu sila spre, un set de convingeri sau altul.
Probabil că în orice societate libertatea de gândire va avea o semnificaţie nemijlocită doar pentru o minoritate restrânsă. Dar aceasta nu înseamnă că oricine este competent ori s-ar cuveni să aibă puterea de a selecţiona pe aceia cărora urmează să le fie rezervată această libertate. Cert e că ea nu justifică pretenţia trufaşă a nici unui grup de oameni de a monopoliza dreptul de a stabili ce s-ar cuveni să gândească sau să creadă oamenii. Este o dovadă de totală confuzie în gândire să susţii că în condiţiile în care, în orice tip de sistem, majoritatea oamenilor urmează un lider, este totuna dacă fiecare trebuie să urmeze acelaşi lider.
A diminua valoarea libertăţii intelectuale fiindcă ea nu va însemna niciodată pentru toată lumea aceeaşi posibilitate de gândire independentă s-ar traduce într-o completă ignorare a raţiunilor care conferă valoare libertăţii intelectuale. Ceea ce este esenţial pentru a o face să servească funcţia ei de prim motor al progresului intelectual nu este ca fiecare să fie capabil a gândi sau de a scrie orice, ci ca oricare cauză sau idee să poată fi argumentată de către cineva. Câtă vreme nu este suprimat dezacordul, totdeauna vor fi unii care vor pune sub semnul întrebării ideile după care se călăuzesc contemporanii lor şi vor supune noi idei la proba argumentării şi popularizării.
Această interacţiune a indivizilor posedând cunoştinţe diferite şi opinii diferite constituie viaţa gândirii.”
(Friedrich August Hayek, Drumul către servitute, Humanitas, Bucureşti, 2006, p. 185)