„Într-o societate planificată, nu se pune problema direcţiilor cu care este de acord majoritatea unui popor, ci problema găsirii celui mai numeros grup între ai cărui membri există un acord suficient pentru a face posibilă conducerea unificată a întregii societăţi sau, dacă nu există un asemenea grup suficient de numeros pentru a-şi impune vederile, se pune problema creării lui şi problema persoanei care va izbuti să-l creeze.
Există trei motive de bază în virtutea cărora un asemenea grup numeros şi puternic, cu convingeri îndeajuns de uniforme, nu este plauzibil să fie format de cele mai bune, ci mai curând de cele mai rele elemente ale oricărei societăţi. După criteriile noastre, principiile de selectare a membrilor unui astfel de grup ar fi aproape integral negative.
În primul rând, este probabil adevărat că, în general, cu cât nivelul inteligenţei şi al educaţiei indivizilor este mai elevat, cu atât sunt mai diferenţiate gusturile şi opiniile lor şi este cu atât mai puţin probabil să cadă de acord asupra unei anumite scări de valori. Un corolar al acestei concluzii este că, atunci când dorim să găsim un grad mai ridicat de uniformitate şi similaritate în viziuni, suntem nevoiţi să coborâm în zonele cu standarde intelectuale şi morale mai scăzute, unde instinctele şi gusturile primare comune predomină. Aceasta nu înseamnă că majoritatea oamenilor au standarde morale scăzute; înseamnă doar că grupul cel mai numeros de oameni ale căror valori sunt foarte asemănătoare este de găsit printre cei cu standarde neelevate. Cum s-ar zice, cel mai mic numitor comun este acela care uneşte cel mai extins grup de oameni. […]
Aici intervine al doilea principiu negativ de selecţie: el va fi în măsură să obţină sprijinul tuturor celor docili şi creduli, care nu au convingeri proprii ferme, ci sunt pregătiţi să accepte un sistem de valori gata confecţionat, numai dacă li se împuie urechile cu el suficient de zgomotos şi de des. Cei ale căror idei vagi şi imperfect formate sunt uşor de influenţat şi ale căror pasiuni şi emoţii sunt grabnic stârnite vor îngroşa astfel rândurile.
În strânsă legătură cu efortul deliberat al demagogului iscusit, de a strânge laolaltă un corp de susţinători omogen şi strict coerent, intră în acţiune al treilea şi poate cel mai important element negativ al procesului de selecţie. Parte să fie aproape o lege a naturii umane faptul că este mai uşor pentru oameni să cadă de acord asupra unui program negativ, asupra urii împotriva unui duşman, asupra invidiei faţă de cei mai bine situaţi decât asupra oricărei sarcini pozitive. Contrastul dintre «noi» şi «ei», lupta comună împotriva celor din afara grupului par a fi ingredientul esenţial în orice crez care va da coeziune unui grup ce se pregăteşte de o acţiune comună. De aceea, acest mijloc este utilizat întotdeauna de către cei care urmăresc nu doar reunirea de sprijin pentru o politică, ci dobândirea loialităţii necondiţionate a unor mase imense. Din punctul lor de vedere, ura comună are marele avantaj de a le lăsa o mai mare libertate de acţiune decât orice program pozitiv. Ura împotriva duşmanului, fie că este intern, precum «evreul» sau «chiaburul», fie că este extern, pare să fie o armă indispensabilă în panoplia unui lider totalitar.” (Friedrich August Hayek, Drumul către servitute, Humanitas, Bucureşti, 2006, pp. 157-158)