Articol publicat pe platforma revistei Timpul (26 martie 2017)
Între 21 și 23 martie a.c., economistul francez Serge Latouche a fost prezent la București pentru o serie de dezbateri și evenimente publice. Dând curs invitației Editurii Seneca Lucius Annaeus, economistul francez s-a întâlnit de trei ori cu publicul românesc: pentru a vorbi despre măsurile sustenabile în afaceri, pe 21 martie la Institutul Francez, și despre „deteriorarea garantată”, pe 22 martie la Universitatea de Arhitectura „Ion Mincu”, și pentru a-și prezenta cele două cărți traduse în limba română (Deteriorare garantată. Eseu despre obsolescența programată, ed. Seneca Lucius Annaeus, 2017; Mic tratat de decreștere senină, ed. Seneca Lucius Annaeus, 2016), pe 23 martie la Seneca Anticafe.
Doctor în economie, profesor pensionat al Universității Paris-Sud (Paris XI), Serge Latouche este cunoscut la nivel mondial ca unul dintre animatorii contemporani ai teoriei descreșterii[1]. Aceasta se opune teoriei creșterii economice fără limite, luând naștere în urma fuziunii unor elemente de critică la adresa economiei, elemente de natură culturalistă și de natură ecologistă. Cu alte cuvinte, este vorba despre o teorie care dorește să ofere un model alternativ societății consumului, în a cărui centru se află homo oeconomicus. Exponenții societății consumului, conform teoreticienilor descreșterii, consideră că pacea și stabilitatea pot fi menținute reducând decalajele economice dintre țările sau regiunile dezvoltate și cele nedezvoltate, prin universalizarea unui model economic, politic și antropologic inadecvat situației actuale a planetei. Inadecvarea soluției propuse de societatea consumului (de tip occidental) se datorează unei false premise, mai exact că este posibilă creșterea economică sustenabilă în mod nelimitat, fără a se ține cont de relația dintre resursele planetei, poluare și numărul de locuitori.
Altermondialiștii, așa cum au fost denumiți susținătorii teoriei descreșterii, consideră că cele trei instrumente prin care se propagă societatea consumului sunt publicitatea, creditul și obsolescența programată, acest ultim concept dorind a exprima un fel de planificare a duratei de viață și a întrebuințării bunurilor de consum.
Alternativa oferită de adepții teoriei descreșterii ar fi cea a „societății abundenței frugale”, posibilă printr-un consum calibrat de perspectiva lui „a fi” și nu de cea a lui „a avea”, și prin conștientizarea finitudinilor planetei noastre.
Toate acestea sunt prezentate de Serge Latouche în cartea Mic tratat de decreștere senină, care este o sinteză a lucrării aceluiași autor, Le Pari de la décroissance (Fayard, 2006), și care inițial ar fi trebuit să constituie introducerea la traducerea în limba franceză a cărții lui Giles Slade, Made to Break Technology and Obsolescence in America (Harvard University Press, 2006). Cum traducerea în limba franceză nu a mai apărut, introducerea a fost dezvoltată până a prins forma Mic(ului) tratat de decreștere senină.
Serge Latouche, inspirat de activitatea și de gândirea filosofului Ivan Ilich (1926-2002), dar și de ideile economistului româno-american Nicholas Georgescu-Roegen (născut Nicolae Georgescu, 1906-1994), a avut un parcurs intelectual interesant, după cum chiar el mărturisea într-un interviu acordat publicației Revue Critique d’Ecologie Politique: a trecut de la Karl Marx la Ivan Ilich (interviu complet aici: De Marx à la décroissance, entretien avec Serge Latouche). Tocmai din acest motiv, sugerez ca parcurgerea Mic(ului) tratat de decreștere senină să fie făcută cu atenție la nuanțe, o parte a terminologiei și a trimiterilor bibliografice amintind, la o primă lectură, de punctul de plecare al itinerariului intelectual al autorului, și aceasta în ciuda faptului că ultimul capitol al lucrării avertizează că teoria descreșterii nu este legată strict de o anumită doctrină sau ideologie politică.
Pentru ca cititorul să-și facă o idee despre Mic(ul) tratat de decreștere senină, am ales să închei această scurtă prezentare cu un fragment din lucrare: „însăși supraviețuirea umanității, deci un umanism corect înțeles, s-ar putea spune, ne condamnă să introducem preocuparea ecologică în centrul preocupării sociale, politice, culturale și spirituale pentru viața umană. A-i recunoaște drepturi naturii (animale, plante și celelalte), a milita pentru o «ecojustiție» și o «ecomoralitate» nu implică obligatoriu să cazi în ecolatria noilor culte ecologice sau să recurgi la marile preotese ecofeministe ale cultelor neopăgâne sincretice și new age care înfloresc ici și acolo pentru a mobila golul din sufletul societăților noastre aflate în derivă” (p. 151).
[1] Traducătorul lucrării, Bogdan Ghiu, a folosit forma „decreștere”, însă eu am ales să folosesc forma consacrată de dicționarul limbii române, și anume „descreștere”.
autor: Remus Tanasă