„Odată cu slăbirea ordinii morale, «lucrurile se destramă […] anarhia se dezlănţuie asupra lumii…»[1] Din culturile greacă şi romană s-a ales praful în virtutea aceluiaşi principiu. Ce putem face ca să prindem iarăşi puteri?
Unii oameni bine intenţionaţi vorbesc despre o «religie civilă», un fel de cult al patriotismului, întemeiat pe un mit al virtuţii naţionale şi pe venerarea anumitor documente istorice, împreună cu o morală utilitaristă. Dar asemenea experimente de natură seculară nu au funcţionat niciodată satisfăcător; şi nu mai e nevoie să subliniez pericolele unui astfel de crez artificial, vecin cu naţionalismul: exemplul ideologiei Partidului Naţional-Socialist din Germania, acum o jumătate de secol, este un exemplu suficient. Idolatrizarea statului sau a unei comunităţi naţionale nu este un înlocuitor sănătos al comuniunii cu iubirea şi înţelepciunea transcendente.
Nici încercările de a convinge oamenii de «utilitatea» religiei nu au mai mulţi sorţi de izbândă. Nici un om nu va îngenunchea cu sinceritate în faţa cerescului, după ce i s-a spus că asemenea ritualuri au consecinţe benefice, iar comportamentul, în chestiuni comerciale, se va încadra în limite tolerabile de onestitate. Oamenii nu-şi vor pune de acord faptele cu preceptele religioase decât atunci când cred cu toată seriozitatea în adevărul doctrinelor respectivei religii.
Ar fi încă şi mai inutil să susţii că Biblia reprezintă o autoritate infailibilă indiferent de domeniu şi că trebuie interpretată ad litteram, sfidând ştiinţele naturale sau celelalt discipline; să pretinzi că ai fost destinatarul unor revelaţii personale, direct de la Iehova; ori să devii adept al unui oarecare mistic autoproclamat, din luxuriantul Orient, care vine cu învăţături evident absurde.
Pe scurt, cultura nu poate fi reînnoită fără reînnoirea cultului; iar credinţa în puterea divină nu poate fi pur şi simplu invocată, la nevoie. Credinţa nu mai produce minuni, în mijlocul nostru: este suficient să aruncă o privire la bisericile tiptice, urâte şi ieftine, care se construiesc astăzi, ca să ne dăm seama că arhitectura nu se mai bizuie pe imaginaţia religioasă. Şi istoria se repetă aproape în toate operele civilizaţiei secolului XX: mintea modernă a fost secularizată atât de profund, încât majoritatea oamenilor nu mai văd nici o legătură între «cultură» şi iubirea de Dumnezeu.”
(Russell Kirk, Imaginaţia morală, Baroque Books & Arts, Bucureşti, 2014, pp. 178-179)
[1] Citat din poemul lui W.B. Yeats „The Second Coming” (n. tr.)