„Trăim într’o epocă de mari transformări sociale, economice, politice şi morale. In fiecare zi se pun alte şi alte întrebări la cari trebue să răspundem. Dintre toate însă problema omului este cea mai interesantă şi mai hotăritoare. Aşa se explică faptul că problema generaţiei noi niciodată n’a fost mai mult discutată ca în aceste zile prezicătoare de schimbări.
Deşi există un raport strâns între bunic, tată, fiu şi nepot totuşi se admite o diferenţiere dela unul la celalalt, nu numai în vârstă, ci şi în gândire şi în acţiune. Cei mai mulţi istorici admit că există o ritmicitate în succesiunea perioadelor biologico-culturale. Valorile biologice se acumulează în anumite timpuri într’un anumit fel, încât data naşterii cuiva determină calitatea lui. Trebue să ţinem seama însă şi de modificările .provocate de influenţa mediului; şcoala aspră a vieţii creează generaţii rezistente şi active,
S ‘a spus — şi nu fără temei — că ritmul biologic şi ritmul istoric ar avea aceeaşi cadenţă, care se măsoară cu 30 de ani. Treizeci de ani sunt necesari, ca o generaţie nouă să apară şi o mentalitate veche să dispară.
O nouă generaţie se remarcă mai ales prin o unitate de credinţă, de interese şi de acţiune. Condiţii egale de viaţă şi condiţii similare psiho-fizice favorizează elaborarea aceluiaşi ideal şi a aceloraşi înfăptuiri.
Dacă ritmul biologic şi cel istoric, printr’o coincidenţă fericită, creează condiţii optime, atunci prin aceeaşi pregătire intelectuală, morală şi fizică, prin însumarea şi utilizarea în aceeaşi direcţie a tuturor energiilor, se naşte o generaţie pozitivă — creatoare. Această generaţie stăpâneşte epoca ei prin continuarea unei tradiţii consacrate şi prin determinarea unor transformări constructive. Dacă însă ritmul biologic este inferior şi ritmul istoric defavorabil, se nasc mai multe curente în mijlocul aceleiaşi generaţii, cu scopuri diverse şi chiar opuse. In astfel de vremuri de prefaceri generaţia nouă nu este omogenă. Avem, în adevăr, în asemenea epoci, de obiceiu, o generaţie romantică-gânditoare, mai mult pasivă, irosindu-şi forţele în sbucium lăuntric, în „pertractări”, o generaţie puţin capabilă de acţiune.
Această generaţie intermediară, în cazul cel mai bun, pregăteşte terenul unei succesiuni pozitive-creatoare, sau ea scoate la suprafaţă , prin paralizare a energiilor constructive, o generaţie negativă-destructivă.
Astfel deosebim generaţii politice şi sociale, cari determină marile prefaceri de domeniul vieţii publice, şi generaţii literare, intelectuale cari , meditând, nu fac decât să strângă şi să fermenteze materialul pentru urmaşii meniţi să-l cristalizeze în realizări.”
*fragment de Iuliu Haţieganu, „Generaţii vechi şi generaţii noi” în „Gând Românesc” din mai 1933.