Un interviu pe care l-am acordat pentru Marginalia (4 martie 2019):
Întrebare: Ce este Russell Kirk Romania?
Răspuns: Russell Kirk România (RKR) constituie o inițiativă lansată și coordonată de mine, cu consimțământul Centrului Russell Kirk din SUA; obiectivul este răspândirea moștenirii intelectuale a lui Russell Kirk (1919-1994) în România, prin popularizarea ideilor și cărților gânditorului nord-american. În acest sens, până acum, au avut loc două dialoguri publice ce i-au avut ca invitați, în ordine cronologică, pe domnii Ioan Stanomir și Teodor Baconschi, ambele evenimente constituind etape de promovare a concursului de eseuri pe care RKR l-a lansat în octombrie 2018, cu ocazia centenarului nașterii lui Russell Kirk; din juriul ce va decide câștigătorii fac parte, pe lângă domnii Ioan Stanomir și Teodor Baconschi deja pomeniți, și domnii Simion-Alexandru Gavriș, Vlad Mureșan, Mihail Neamțu și Theodor Paleologu.
Î: De ce este necesar acum Russell Kirk Romania?
R: RKR este necesar pentru că cel mai important intelectual de secol XX al conservatorismului, Russell Kirk, este prea puțin cunoscut publicului autohton. Consider că este nevoie ca cineva să ia inițiativa (dacă nu RKR, oricine este capabil) pentru a traduce în limba română principalele lucrări semnate de Russell Kirk, începând cu cea mai influentă dintre toate, The Conservative Mind: From Burke to Eliot (1953).
În momentul de față, singura traducere a lui Russell Kirk este Imaginația morală, apărută la editura Baroque Books & Arts în 2014, ce nu se mai găsește pe piață, stocul fiind epuizat. Este vorba despre o traducere a tuturor textelor din volumul The Essential Russell Kirk. Selected Essays (editor George A. Panichas, ISI Books, 2007 & 2012), fără acele materiale care tratează istoria SUA, personaje precum Alexis de Tocqueville, T.S. Eliot, John Randolph of Roanke, Paul Elmer More sau Max Picard, și filosofia sau literatura. Scoaterea unor asemenea texte privează cititorul român de o bună parte din moștenirea intelectuală a lui Russell Kirk, autorul nord-american „vorbind” prin și pentru personalitățile mai sus enunțate.
Î: Cum arată și prin ce se definește un consevator român?
R: Răspunsul este cumva legat de întrebarea precedentă. RKR este necesar și pentru a face cunoscută și perspectiva lui Russell Kirk asupra conservatorismului. Conform scriitorului nord-american, conservatorismul nu este o ideologie, ci o contra-ideologie, aceasta însemnând că orice direcție conservatoare nu poate avea pretenții universaliste decât din punct de vedere al „lucrurilor permanente”, adică al acelor principii, standarde și instituții validate de testul timpului, descoperite prin testare și eroare sau revelate.
Evoluția fiecărei persoane, societăți sau epoci implică o serie de alegeri făcute în conformitate cu gradul de pătrundere a „lucrurilor permanente”. Aceasta înseamnă că nu există remedii similare pentru două sau mai multe contexte diferite, ci abordări ce angrenează „lucrurile permanente” în diferite doze și nu neapărat în aceeași ordine, în funcție de specificul situației.
Într-un asemenea tablou, conservatorul român caută să armonizeze moștenirea sa spirituală, culturală și civilizațională cu realitatea din teren: un ambient tot mai sceptic și refractar față de spiritualitatea „clasică” (creștinism), un ambient tot mai deresponsabilizant (fuga de datoriile ce diferențiază și alergatul înspre drepturile ce nivelează) și tot mai derutat în ceea ce privește conceptul de libertate ordonată și alegerile geostrategice.
Î: Prin ce se distinge conservatorismul de tradiționalism și naționalism, de multe ori cele două din urmă implicând o orientare politică anti-occidentală și pro-rusă?
R: Spre deosebire de tradiționalism și naționalism în sens brut, ce pun în centrul sistemului lor de valori „tradiția” și „națiunea”, conservatorismul se învârte în jurul noțiunii de „familiaritate”, atât pentru un stil de viață sau fel de a fi, cât și pentru un loc sau o comunitate, o pasiune sau un hobby, ba chiar și o bucătărie sau o băutură. A fi conservator înseamnă a prefera cunoscutul în detrimentul nedescoperitului, experiența (înaintașilor) în detrimentul experimentului (livresc). Proverbul adaptat „drumul cunoscut este drumul cel mai scurt” exprimă destul de fidel abodarea conservatoare. Iar dacă vorbim de „experiență”, cea prețuită de conservatori este cea validată de timp prin încercare, eroare și selecționare.
Conservatorii prețuiesc „tradiția” deoarece sunt conștienți că aceasta constituie un fenomen antropologic și cultural ce stabilizează societatea și un mijloc pentru a păstra armonia socială, adesea mai eficient decât legea scrisă; „tradiția” este un instrument, nicidecum produsul final.
Conservatorii prețuiesc și „națiunea” deoarece sunt conștienți că aceasta reprezintă forma de comunitate modernă ce a sprijinit cel mai eficient aplecarea persoanei spre „familiar”. Vorba lui Roger Scruton, națiunea este persoana întâi plural. În ceea ce privește adeziunea la o națiune, cel mai adesea, nu este vorba despre un gest voluntar, ci de unul conjunctural. Conservatorii știu că identitatea persoanelor constituie o problemă de opțiune doar în mică măsură, elementul accidental fiind cel care împinge de la spate până când persoana capătă anumite obișnuințe, deprinde anumite familiarități și își formează loialități. Asemenea intuiție face compatibil conservatorismul cu ideea de națiune, însă doar ca ambianță direcționată pentru a valorifica predispoziția omului pentru „familiar”. Națiunea nu este un scop în sine, ci doar un mijloc ce contribuie la căutarea echilibrului personal și comunitar.
Tradiționalismul și naționalismul implică o orientare politică anti-occidentală doar atunci când se confundă mijloacele cu scopul, propaganda rusească menținând și speculând confuzia, pentru a-și „educa” idioții utili și pentru a-i asmuți împotriva NATO, UE și SUA, diabolizate pentru că permit existența unor idei, ideologii și curente ce erodează fundamentele tradiționalismului și naționalismului. Or, conservatorismul, printre altele, crede în încercare și eroare și, mai ales, crede în libertate.
Î: Cum ar trebui să arate o tânără generație conservatoare în România?
R: Tinerele generații de români ar trebui să pornească în aventura conservatorismului intelectual și politic având în minte următoarele:
– conservatorismul nu a fost nicăieri și niciodată un curent monolit, ci un corp de opinii și interese al căror scop este să protejeze „căminul” de intruziunea Leviatanului;
– conservatorii știu că înainte de a privi înspre politică, trebuie să privească înspre cultură și civilizație;
– conservatorii doresc să valorifice acele standarde și instituții naturale sau sociale, pe care omul le-a descoperit sau creat de-a lungul unui proces istoric deloc facil, și care asigură o anumită stabilitate individului și societății;
– conservatorii nu năzuiesc să mențină un anumit statu-quo de dragul statu-quo-ului ori pentru a păstra beneficii pecuniare sau de status social;
– pentru conservatori, politica este „arta posibilului”, nicidecum tribuna demagogiei sau utopiei;
– conservatorii știu că ideea „contractului social” și-a dovedit limitele, de aceea ar trebui pusă în valoare ideea „contractului societății eterne”, adică a acelei legături invizibile dintre morți, vii și nenăscuți.
Î: Există pe scena politică europeană acum vreun partid animat de idealurile politice conservatoare?
R: Nu cred că există în acest moment un partid majoritar conservator pe scena politică europeană, ci doar politicieni cu asemenea vederi, putându-i indica, cu anumite rezerve, pe Daniel Hannan și pe Jacob Rees-Mogg (membri ai Partidului Conservator din Marea Britanie). În restul continentului, conservatorii sunt mai aplecați spre creștin-democrație, fapt ce nu ar trebui să ne mire, căci, după cel de-al Doilea Război Mondial, scena europeană continentală a cunoscut puternice partide de factură creștin-democrată, coabitarea celor două curente fiind una de succes, spre deosebire de sfera anglo-saxonă, unde conservatorismul a constituit esența tare.
Î: Prin concursul de eseuri pe care Russell Kirk Romania l-a organizat a încercat să încurajeze afirmarea tinerilor conservatori români. Sunteți mulțumit de rezultatele concursului? Credeți că poate fi acesta momentul nașterii unei mișcări conservatoare în România?
R: Având în vedere resursele disponibile pentru a organiza și promova concursul de eseuri, sunt mulțumit de materialele colectate, deși, trebuie precizat, o parte dintre concurenți sunt oameni ce au deja preocupări serioase de filosofie, istorie sau de teorie politică. Cred că trăim un moment istoric ce ar trebui să dea naștere unei mișcări conservatoare, nu doar România, ci și UEuropa având nevoie de un vector conservator capabil să îmbine experiența validată temporal cu neprăvăzutul epocii în care trăim. Concursul este de bun augur, însă fără sprijinul unor personalități deja consacrate și implicarea societății civile, nu este posibilă vreo mișcare conservatoare.
Î: Care sunt marile probleme ale României și Europei astăzi?
R: Marile probleme ale României sunt asaltul asupra statului de drept, impostura generalizată și marginalizarea meritului, etatismul și, mai vizibil în ultima vreme, repudierea angajamentelor și alianțelor internaționale.
Problemele Europei sunt obliterarea moștenirii iudeo-creștine, nihilismul schițat prin relativismul moral și materialismul de tip „carpe diam”, precum și lipsa unei voci politice unitare și coerente (fără a suprapune Europa și UE). Dacă ne referim la UE, problema acesteia, pe lângă lipsta vocii diplomatice serioase, este și un centralism exacerbat, ce indică mai degrabă predispoziția spre inginerie socială decât înspre realism politic.