C.P.: Începând cu data de 1 iulie, ați devenit coordonatorul activităților Institutului de Armenologie care funcționează în cadrul Universității Babeș Bolyai. Care este rațiunea existenței unui asemenea institut și ce anume v-ați propus să faceți pentru a-l face mai cunoscut?
Tudor Sălăgean: Institutul de Armenologie este, de fapt, un centru de cultură care funcționează în cadrul Universității Babeș Bolyai, alături de alte 23 de centre culturale dedicate diferitor culturi. Membrii Institutului sunt cercetători, cadre didactice și specialiști, de diferite vârste, interesați în studierea comunității armene din România și a raporturilor acesteia cu Armenia, dar și cu alte comunități din diaspora armeană din întreaga lume. Activitatea tuturor membrilor institutului este, de fapt, bazată pe voluntariat, acest centru nedispunând de personalitate juridică sau de un buget propriu. Institutul a fost creat în anul 2014, iar la inaugurarea sa a participat, alături de alte personalități, ambasadorul Armeniei în România și rectorul Universității din Erevan. Acest centru de studii armene de pe lângă Universitatea Babeș Bolyai este primul din Europa Centrală și de Est, iar din acest motiv el a reușit să se afirme, de la bun început, ca un reper important în cadrul studiilor armenologice mondiale. Institutul a fost implicat și în viața culturală a comunității armene din România, pentru că Uniunea Armenilor din România și Ambasada Armeniei în țara noastră au privit întotdeauna acest institut ca pe un partener serios și au avut mari așteptări de la el. Marea șansă pentru dezvoltarea acestui institut este reprezentată de comunitatea armeană din România, care, după cum bine știm, este una foarte activă în domeniul cultural.
Este foarte important să redeschidem punțile de comunicare între cultura românească și cultura armeană. Să creăm un cadru în care membrii comunității armene din România să își poată consolida propriile tradiții culturale, beneficiind de un cadru instituțional adecvat și de suportul mediului academic din România și din Armenia. Cunoașterea culturii armene presupune, poate, un efort pentru noi, românii, dar vă asigur că acest efort merită să fie făcut. Este foarte important că acest centru de cercetare se bucură de susținerea Ambasadei Armeniei în România și a Uniunii Armenilor din România, cei doi parteneri fundamentali fără a căror colaborare institutul nostru nu și-ar putea îndeplini menirea.
C.P.: Cât de importantă este comunitatea armeană pentru România?
Tudor Sălăgean: Chiar dacă, potrivit statisticilor recente, armenii nu sunt o minoritate foarte dezvoltată numeric, rolul lor în societatea românească este unul foarte important. Istoria culturală a comunității armene din România este una mai mult decât impresionantă, pentru că, peste tot pe unde au trăit, armenii au lăsat în urmă o moștenire extrem de valoroasă. Armenii sunt primul popor din lume care a adoptat creștinismul ca religie de stat, astfel încât nu e nici o surpriză că ei au ridicat și în România biserici de o mare valoare istorică și arhitecturală, începând chiar din secolul al XIV-lea. Ei au creat sau au susținut instituții culturale, au dezvoltat colecții de artă impresionante, iar din rândurile lor s-au ridicat personalități culturale de valoare, recunoscute ca atare în cultura română, între care îi putem aminti pe Gheorghe Asachi sau Garabet Ibrăileanu. Nu trebuie să uităm că unul dintre cele cinci municipii din județul Cluj, și mă refer aici la Gherla, vechiul Armenopolis, a fost, de fapt, reîntemeiat de armeni, care l-au ridicat la statutul de oraș și l-au încărcat cu o moștenire culturală de o rară și remarcabilă bogăție. Aici, la Gherla, a fost creat de altfel, în anul 1906, primul muzeu armean din lume care a funcționat până în 1945 și care și-a redeschis porțile în ultimii ani, datorită Uniunii Armenilor din România.
Mai există însă și un alt aspect, care nu este întotdeauna foarte ușor de surprins: există foarte mulți oameni care, la recensăminte, nu se declară armeni, dar care se simt foarte mândri de originile lor armene îndepărtate, uneori chiar destul de vagi. Este o situație interesantă, nu foarte des întâlnită în cazul altor etnii. Sentimentul existenței unei legături cu comunitatea armeană este, prin urmare, foarte puternic și în cazul multora dintre concetățenii noștri care, la recensăminte, se declară români sau maghiari. Mulți dintre acești oameni participă la evenimentele culturale organizate de Uniunea Armenilor din România, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei sau cu alte instituții culturale. Cred că Institutul de Armenologie trebuie să îi aibă, la rândul lui, în atenția sa.
C.P.: Cât de mare este în Armenia interesul față de Institutul de Armenologie din Cluj?
Tudor Sălăgean: Avem semnale foarte serioase care ne arată că acest interes este unul considerabil. În ce privește cunoașterea de către armenii din Armenia a comunității armene din România avem o situație foarte interesantă: în Armenia este bine cunoscută comunitatea armeană din București, însă cultura și realizările comunităților armene din Transilvania sunt foarte puțin cunoscute. Eu însumi am întâlnit, de-a lungul timpului, studenți sau tineri cercetători din Armenia care nu știau mai nimic despre armenii din Transilvania, și rămâneau impresionați de lucrurile extraordinare pe care le aflau despre aceștia. Interesul față de aceste aspecte se află însă în creștere, iar în acest context, Institutul de Armenologie din Cluj poate avea un rol important.
C.P.: Cum ați ajuns să vă preocupați de cultura armenilor din România?
Tudor Sălăgean: Comunitatea armeană a fost una foarte importantă în Transilvania din punct de vedere istoric și etnografic, astfel încât dezvoltarea unui interes față de ea este firească pentru orice specialist în aceste domenii. În cazul meu, a contat însă foarte mult colaborarea cu Mircea Maximilian Tivadar, un adevărat suflet al manifestărilor culturale ale armenilor din Transilvania. Am colaborat cu Mircea Tivadar atât la Muzeul de Istorie, cât mai ales la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, unde am avut mai multe posibilități de a-i susține proiectele și de a participa la realizarea lor. Mircea Tivadar era un pasionat al patrimoniului armenesc, preocupat de tot ceea ce înseamnă documente de arhivă, manuscrise, cărți sau obiecte de patrimoniu. A intermediat legături de colaborare între instituțiile care dețin patrimoniu referitor la armeni și instituțiile care au capacitatea să le restaureze. Datorită lui, multe dintre bunurile de patrimoniu legate de istoria comunității armene au fost restaurate, primind astfel șansa de a ajunge să fie apreciate și de generațiile viitoare. Din păcate, așa cum se întâmplă întotdeauna, ne dăm seama cât de important a fost Mircea Tivadar pentru noi toți doar acum, când el nu mai este. Acum însă, și datorită lui, regenerarea culturală a comunității armene din Transilvania pare să aibă noi orizonturi și perspective, spre bucuria tuturor celor care cred în rolul integrator al culturii și în afirmarea valorilor diversității culturale.
Interviu realizat de Cosmin Puriș pentru Ziarul Facla