Despre rațiune și credință

Science-and-ReligionÎn ultimele decenii (hai secole), o seamă de sofiști și demagogi au sugerat mult prea convingător, că rațiunea și credința ar fi rivale, ba chiar că cea din urmă a fi obstrucționat-o pe prima. Ca orice fenomen istoric, excepțiile nu fac decât să confirme regula. Și, ca de fiecare dată când unii doresc să epateze, excepțiile au fost folosite pentru a impune narațiunea rumegată mai rudimentar, adică versiunea care scurtcircuitează logica și chiar bunul-simț. Iar nesimțiți dispuși să rostogolească clișee și să lanseze potlogării pentru a se face cunoscuți sau pentru a-și întrema agenda ideologică se găsesc cu nemiluita.

Fără de tăgadă, rațiunea și credința sunt complementare. Mai mult, rațiunea fermentează credința și credința rațiunea. Ceea ce mulți refuză astăzi să speculeze măcar, este că credința a făcut posibilă rațiunea în sens științific, adică dacă este să avem în vederea știința modernă. Să dezvoltăm.În antichitate, înainte de apariția iudaismului, se credea că toate fenomenele naturii au loc pentru că anumite divinități stau în spatele respectivelor fenomene. Zei și zeițe capricioase, fără vreun motiv inteligibil pentru oameni, determinau o anumită desfășurare a fenomenelor naturii. Iudaismul și apoi creștinismul (mai ales) au fost religiile care au permis un mediu intelectual ce a simțit nevoia de a dez-transcendentaliza natura. Cu alte cuvinte, în spațiul intelectual iudeo-creștin a fost eliminată treptat concepția despre univers a oricărei sugestii conform căreia materia întrupată în corpuri terestre sau cerești ar avea inteligență proprie sau că ar fi manevrată invizibil de unul sau mai mulți zei. S-a ajuns astfel la eliminarea concepției unui univers incapabil să se manifeste în absența vreunui motor spiritual (demiurg). Asta înseamnă că nu Dumnezeu a creeat universul? Nu, ci că Dumnezeu a creeat universul și l-a dotat cu legi naturale imuabile. Cum, Dumnezeu nu poate fi arbitrar? Ba poate, doar că nu este, căci, conform teologiei creștine, Dumnezeu a creeat lumea o singură dată și într-un anume fel, iar dacă așa nu ar fi, revelația nu ar mai fi veridică.

Și ce treabă are aceasta cu știința? Păi dacă universul ar fi mișcat de divinități capricioase, atunci nu ar exista legi naturale fixe care să poată fi studiate, căci totul ar fi stat la cheremul capriciilor zeilor, iar capriciile zeilor sunt indescifrabile omului. Dacă însă Dumnezeul iudeo-creștin a dotat universul cu legi fixe, atunci acestea pot fi descoperite și studiate, chiar dacă ar fi nevoie de secole pentru aceasta. În concluzie, dacă universul și natura nu ar fi fost dez-deificate / dez-transcendentalizate, știința nu s-ar fi născut vreodată. Deci, mai multă vigilență atunci când se bagă în seamă fel de fel de pizmași ce aruncă cu venin de la pupitre de televiziune/radio, din redacții de ziar, de la catedre universitare sau credulii pe rețelele de socializare. (Remus Tanasă)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *