Pentru a pleca de la un punct asupra căruia suntem toți de acord, vom începe cu o frază banală: viața este o luptă. Două sunt elementele luptei: adversarul care trebuie învins și regulile jocului. Fiecare poate să își aleagă adversarul dar regulile jocului sunt aceleași pentru toți. Până aici am expus acele similititudini dintre viață și luptă asupra cărora suntem mulți de acord.
Dar acum încep divergențele. În timp ce regulile jocului, în ring, sunt respectate datorită unui arbitru, iar un adversar doborât fără a respecta toate regulile nu este învins, în viață arbitrul nu se vede. Și pentru că nu se vede, oamenii au ajuns la trei opinii:
1) În viață nu există arbitru. În consecință important este să doborâm orice adversar, prin orice modalitate.
2) Fiecare își stabilește propriile reguli și în conștiința sa e propriul arbitru. Această elegantă concepție a datoriei reduce adepții săi cei mai onești la o luptă de adaptare a conștiinței la realitate și a realității la conștiință, refuzând orice raport de solidaritate morală cu restul lumii.
3) Arbitrul nu se vede, dar există: acesta ne va da verdictul la sfârșitul partidei.
Această a treia poziție, care trascende realitatea este specifică doctrinei creștine pentru care viața nu este o luptă inventată pentru satisfacerea arbitrului-spectator, ci este doar „repetiția” unei victorii pentru care nu am respectaserăm regulile jocului. Pentru creștini, Dumnezeu a pus victoria în mâinile omului cu o singură condiție. Încălcată această condiție, omul ar fi putut fi descalificat, în termeni sportivi, dacă nu ar fi fost posibilă mântuirea prin Cristos. Deci viața este recucerirea acelei victorii, această recucerire fiind supusă pentru ultima dată unicii condiții de a respecta regulile revelate.
Poziția creștină duce la o curioasă consecință: pentru fiecare om în parte, victoria nu constă în înfângerea vizibilă a unui adversar ci în respectarea regulilor. Nu câștigă cine este „mai în față” prin fraudă ci acela care a exclus frauda din propriile reguli.
Nu un Creștinism puternic ci un Creștinism biruitor trebuie să ne dorim.
Traducere de Remus Tanasă din „Cronache Sociali” (Cronici Sociale, antologie de articole din revista omonimă, vol. II, Roma, 1962, p. 1072), autor: redacția revistei.