Articol publicat pe Adevărul (12 iunie 2019)
Atunci când vine vorba despre ideologie, cea mai fatală greșeală pe care societatea poate să o facă, este de a nu ține cont de avertismentele experienței, de a marșa pe ideea că „merge și așa”, de a neglija sapiența generațiilor dinainte. Cu alte cuvinte, atunci când rațiunea este închisă în lagărele și gulagurile comodității de toate zilele, mai ales dacă ziua este mai nouă.
Situațiunea devine și mai găunoasă atunci când mintea comodă se dă în spectacol cu presupusa-i omnisciență, când se împopoțonează cu platitudini de parcă ar fi medalii pentru erudiție, când portretizează clișeele drept emancipare. Dacă operațiunea are succes, indiferenții devin îngăduitori, dacă nu chiar câștigați.
Bine, și care ar fi problema?
Răspunsul ar trebui să fie cunoscut sau măcar intuit de toți cetățenii alfabetizați, care, teoretic, ar trebui să priceapă lecțiile lui Clio înscrise nu doar în cărțile și articolele de istorie, ci și în orice material de cultură generală. Problema este că îngăduința față de ideologie duce la dictaturi, precum cele din secolul XX. Și atunci, sub pretextul coborârii paradisului pe pământ, naziștii și comuniștii au condamnat pe toți cei care nu se încadrau în viziunea lor despre om. Primii pe toți care nu păreau a fi arieni, cei din urmă pe toți care nu păreau proletari cu origini sănătoase.
Motivându-și sentințele prin niște postulate închipuite, ideologii regimului și-au eliminat adversarii, călcând la propriu peste cadavre, abuzând conștiințe și neantizând suflete. Viziunea ideologilor despre om, pur și simplu nu coincidea cu realitatea, adică cu natura umană și cu ipostaza biologică. Realitatea trebuia schimbată și, cum aceasta era și este imposibil dacă nu suntem demiurgi, trebuia mințit prin propagandă declarată, bineînțeles, știință (sic). Repetă minciuna până când poate te vor crede.
Între timp, semenii nedoriți erau stigmazați, condamnați și, eventual, asistați spre eșafod. Te puteai opune? Da, dacă luai calea munților precum partizanii anti-comuniști sau alegeai rezistența anti-nazistă precum în Franța. Chiar dacă s-ar fi putut și altfel decât în mod armat, comisarii scoteau imediat de la naftalină experții lor și studii comandate sau pervertite ideologic. Oricum nu puteai prevala atâta vreme cât comisarii erau cocoțați în vârful instituțiilor. Și uite așa ajungem la colonizarea ideologică din zilele noastre, când „sexul” devine „gen”, „egalul” „la fel” și sexualitatea normativă. Dar, despre aceasta, cu altă ocazie, poate într-o lună mai puțin călduroasă. (Remus Tanasă)