„Politica răspunderii creştine este mai mult decât o lozincă pentru toţi aceia care credinţa este o sursă de putere vie şi determinantă şi care îşi asumă această responsabilitate. Tocmai aceştia trebuie să lupte cu două greutăţi: odată cu decepţia că orientarea politicii după Evanghelie devine atât de rar vizibilă nemijlocit şi nu reportează aparent prea multe succese. Această decepţie provine însă din confuzia că o politică a răspunderii creştine ar putea avea ca scop un Stat al lui Dumnezeu, oricum ar fi conceput acesta. Ea degajează calea spre înţelegerea lumii ca atare, fără să scape însă conexiunea cu răspunderea; s-ar putea formula şi în modul următor: conceperea autentică a lumii ca atare, deci o înţelegere a lumii liberă de orice ideologie, este posibilă numai acolo, unde lumea este înţeleasă în legătura ei cu Dumnezeu.
Cealaltă dificultate constă în problema că nici credinţa nu duce în mod consecvent la anumite decizii politice: creştini care se consideră la fel de răspunzători faţă de Dumnezeu, pot să ajungă la cele mai diferite decizii politice. Politica răspunderii creştine nu este deci o formulă legislativă, ci o parolă a libertăţii; de aceea creştinismul face parte din rădăcinile spirituale ale democraţiei moderne, aşa cum s-au format ele pe pământurile Europei.
Oare politica răspunderii creştine este mai mult decât o lozincă pentru toţi aceia care nu se regăsesc în această răspundere, care o văd deci numai ca o pretenţie a celorlalţi? Răspunsul depinde de măsura credibilităţii creştinilor în acceptarea răspunderii lor faţă de Dumnezeu. Dacă ei poartă afirmaţia că ar practica o politică a răspunderii creştine mai mult ca pe o pancartă de propagandă, cu care eventual se sustrag oricărei dezbateri la obiect, atunci aceasta ar acţiona asupra necreştinilor într-adevăr numai ca o lozincă. Ceea ce o dată a devenit lozincă ajunge să-şi piardă eficienţa, ba chiar defăimează un lucru drept şi bun în sine. Este mult mai important de a arăta tocmai acelui cetăţean care nu se regăseşte în răspunderea de creştin, că o politică orientată pe o astfel de bază este propice asigurării libertăţii şi păstrării demnităţii sale.
Dacă nu propria convingere este cea care ne conduce pe această cale, atunci înţelegerea profundă şi complexă ar trebui să fie aceea care să ne îndemne să ne încordăm toate puterile pentru ca politica răspunderii creştine să nu devină o lozincă!”
*fragment de Albrecht Martin din „O politică a răspunderii creştine – mai mult decât o lozincă?„