„Pentru noi toţi lupta era viaţa; a scrie, a lucra, a alerga de la Paris la Viena şi de la Viena la Constantinopol în timp ce alţii făceau antecameră săptămâni întregi, cu o răbdare de fachir, la lordul Palmerston în Londra – era viaţa noastră. Aşa înţelegeam noi fericirea. Niciodată n-am ştiut ce va să zică descurajarea; nu ştiam ce este osteneala. Tineri, veseli, neobosiţi cum eram, eram siguri că viitorul era al nostru (…). Deznădejdea nu ne-a muşcat niciodată din inimă, nepăsarea mai groaznică decât disperarea, nu ne-a omorât niciodată iluziile. Şi să mă credeţi că nu era lesne.”