Pe-același petec de pământ, pe care
Moși de strămoși s-au ostenit să-l are,
Și-averi din țărnă l-au făcut a scoate,
Tragi azi și tu cu plugul, strănepoate.
Și gândul greu, ce-aveau pe vremi bătrânii
Cu sufletul bătut de grija pâinii,
Îl ai și tu acuma, strănepoate,
Deși-ntre voi sunt zeci de veacuri poate…
Așa ție-scris: alăturea cu boii,
Să fii supus durerii și nevoii
Și, când în jurul tău se schimbă toate
Tu să rămâi același, strănepoate.
O. Carp, „Strănepoate” în Sămănătorul”