Pactul pentru lectură. „Ofensiva editorială împotriva analfabetismului funcțional”

Asociația Editorilor din România anunță un calendar de dezbateri și evenimente pentru 2023, pentru a schimba situația dramatică în care se află cultura scrisă din România.

Cititul este o activitate terapeutică şi intelectuală prin care omul își cultivă reflexele necesare pentru a relaționa în mod util cu cei din jurul său, dar și pentru a se orienta în cultura lumii. Studii ample au arătat că satisfacția economică a indivizilor este mai ridicată în rândul celor care au crescut cu o bibliotecă în casă, dobândind astfel reflexul de a citi.

Conform statisticilor, România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește consumul de carte. Cu o cifră de afaceri de circa 60 de milioane de euro înregistrată de edituri din comercializarea de carte, România este depășită de toate țările din Uniunea Europeană, fiind la o distanță astronomică de Germania, cea mai mare piață de carte din Europa, care înregistrează vânzări anuale de circa 9 miliarde de euro.

Asociația Editorilor din România (AER) reia semnalele de alarmă transmise de-a lungul timpului și, mai mult, are în vedere ca în acest an să deruleze un program susținut de dezbateri, dialoguri, conferințe de presă și să lanseze Pactul pentru lectură, la care sunt chemați să adere personalități ale lumii culturale contemporane, decidenți politici și administrativi, scriitori și cititori, așadar toți cei interesați de îmbunătățirea acestei realități dureroase.

Asociația Editorilor din România vă propune, de aceea, pentru 2023, un calendar susținut al dezbaterilor pe teme actuale, precum și evenimente expoziționale de anvergură dedicate cărții, în mai multe orașe din țară, și în Chișinău, capitala Republicii Moldova.

Pe 15 februarie 2023 va fi lansat oficial Pactul pentru lectură. Mai multe informații despre inițiativa Asociației Editorilor din România și despre calendarul evenimentelor AICI.

Sursa: Asociația Editorilor din România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *