„Absenţa unui proiect de societate nu ne dispensează de formularea unui asemenea proiect. E ca şi cum ai susţine că e inutil să iei medicamente de vreme ce tot eşti bolnav. Pentru moment la noi s-a instaurat o partitocraţie care asigură propăşiri clanice şi scandaloase abuzuri clientelare. În ciuda etichetelor programatice, partidele noastre se confundă: numeroşi analişti admit că atât cristalizarea doctrinară, cât şi polarizarea dreapta-stânga sunt deocamdată irelevante. Observăm că deşi clasa politică dispune de legitimitatea unui scrutin, ea este privată de suflul orientativ al unei adevărate strategii. Exponenţii puterii sunt aleşi, dar guvernează împleticit, pentru că le lipseşte viziunea, competenţa unui ideal. Maşinăria statală supravieţuieşte graţie inerţiilor sectoriale, alimentate de <experţi>, fără a se bucura de credibilitatea necesară marilor mobilizări naţionale. E drept, oamenii obişnuiţi se repliază sub coviltirul propriului <trib>, imitând practicile observate în establishment. Nu există însă un mecanism de generare democratică a consensului cu privire la întrebarea: <pe ce valori se urzeşte societatea în care vrem să trăim>?”
*Teodor Baconsky, Comunitatea imatură, în Puterea schismei. Un portret al creştinismului european, Ed. Anastasia, p. 162.