Articol publicat pe Marginalia (1 mai 2020)
Satisfacția cea mai mare a socotelilor istorice constă în ridicarea pâclei ce obliterează fenomene și evoluții umane ce încă au relevanță în zilele noastre. Multe se consideră a fi înțelese de la sine, când, de fapt, sunt încă învăluite în ceață pentru cine nu are răbdare să le analizeze cu bunăvoință și sagacitate. De multe ori, un blocaj, o lacună, graba sau patima ne privează de înțelegerea resorturilor fondatoare, ne opresc să ne adăpăm de la izvoare. Mai grav, ne transformă în victimele demagogilor pizmași ce rostogolesc clișee și trâmbițează sloganuri.
Unele dintre cele mai pătimașe discuții (aș îndrăzni să le numesc „răgete”, nu discuții) se ivesc atunci când se chestionează aportul civilizațional al creștinismului. Mai degrabă este pus aprioric la zid, împreună cu ale sale postulate morale decât să se discute cu adevărat. Prea mulți preiau acritic șarjele incriminatorii la adresa creștinismului, nenumărați ieniceri ai obscurantismului etalându-și disprețuitor autosuficiența pe rețelele de socializare. Puțintică așezare ar releva că două dintre marile certitudini câștigate ale societății moderne din Europa își datorează „normalitatea” creștinismului și ambianței dezvoltate de acesta. Este vorba despre femeie/feminitate și copil/copilărie. Nu-i așa că nu v-ați gândit la asta?
„Habere persona” însemna în lumea greco-romană a avea un chip reprezentabil în fața legii, a deține înfățișarea unui posesor de drepturi, a purta fața unui proprietar. Cu siguranță sclavii nu se încadrau. De neconceput astăzi, femeile se încadrau parțial, iar copiii niciodată.
Până la apariția și răspândirea creștinismului, atât copilul cât și femeia erau considerați verigele slabe ale societății. În Europa păgână, greco-romană, societatea era concentrică, în mijloc aflându-se bărbații, eventual nobili și sănătoși, urmând apoi femeile, copiii și sclavii. Cum medicina nu era foarte dezvoltată, mortalitatea infantilă era la ordinea zilei, considerându-se că nu merită a investi resurse, timp și sentimente în creșterea copiilor, conform principiului „Zeus/Ianus cu mila”. Așadar, erau tratați mai degrabă ca proprietate decât ca persoane. Pentru că mamele se atașau mai mult de proprii copii (în mod natural ați spune astăzi) și pentru că nu se înțelegea de ce se întâmplă aceasta, atașamentul femeilor era văzut ca un semn de slăbiciune, de unde încă un motiv pentru a fi desconsiderate.
Porcii de bărbați! A fost nevoie de secole pentru ca apariția creștinismului și răspândirea imaginii omului creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu să schimbe mentalități, comportamente și afecte. Toți oamenii au demnitate umană, toți se încadrează în „habere persona”, astfel că femeia a devenit egală bărbatului, copiii nu mai sunt „proprietate” iar sclavi nu mai există de mult în Europa (în alte părți „ferite” de creștinism sclavia e în floare, iar femeia numai floare nu este văzută). De aceea, când tindeți să aruncați cu noroi în creștinism și Europa, gândiți-vă de două sau trei ori înainte.
Conexiunea la internet și suflul egalitarist nu constituie argumente pentru statornicirea unui mental colectiv impregnat de certitudini lăsate în lâncezeală interogativă. Alfabetizarea și capacitatea de a face surf pe Google nu este destul pentru ne da cu părerea despre vrute și nevrute. Pentru a avea un punct de vedere pertinent, este necesară familiaritatea cu domeniul avut în vedere și răbdare pentru a pune cap la cap datele problemei. Nu de informații scoase din context se duc lipsa, ci de chibzuință pentru a le discerne, ordona și sintetiza. (Remus Tanasă)