Armoriile Papei Ioan Paul al II-lea
Papa Ioan Paul al II-lea a păstrat armoriile din 1958, când a fost creat Episcop, dar, fireşte, a suprapus scutul său pe stema Sfântului Scaun.
Scutul are formă poligonală, asemănătoare scutului Sfântului Scaun şi apropiată de tipul „Renaissance”(dar marginea superioară este discret concavă, cu concavitatea în sus, iar vârful inferior al scutului este mai atenuat). Culoarea scutului este azur, care semnifică loialitate, castitate, adevăr, putere şi credinţă. Scutul este compus, împărţit în patru partiţiuni printr-o cruce latină, de aur, descentrată spre dreapta [1], iar în câmpul inferior stâng se află litera M. Este „crucea Mariană”, amintind de prezenţa Fecioarei Maria sub crucea Mântuitorului şi participarea ei la misterul mântuirii. Crucea şi iniţiala Sfintei Fecioare pe armoriile episcopale erau de culoare neagră (care în heraldică semnifică înţelepciunea, mâhnirea, constanţa şi prudenţa), dar Mons. Bruno Bernard Heim, specialistul Vaticanului în heraldică, i-a sugerat să aplice culoarea galben („aur”), fiindcă negru pe albastru ar fi însemnat violarea „canonului culorilor” (negru/azur = „culoare pe culoare”). Cheile (aur pe argint) sunt unite printr-un şnur roşu; „lama” cheilor are ca de obicei forma crucii, dar poligoanele virtuale asociate crucii de o parte şi de cealaltă sunt regulate, iar „floarea” cheilor este rombică (rombul este o altă referire la crucea lui Isus şi în acelaşi timp, în heraldică, este un element feminin, aici referindu-se la Sfânta Fecioară) [2]. Tiara este similară stemei Sfântului Scaun (coif de argint, coroane de aur), dar fleuroanele sunt triunghiulare, cu vârful în sus, fiecare din fleuroanele mari conţinând o „piatră preţioasă” roşie, ca simbol al puterii, sacrificiului, martiriului, mărinimiei. Numărul fleuroanelor mari în figură frontală este de trei, al fleuroanelor mici – patru, interpretarea numerică referindu-se deopotrivă la Sfânta Treime şi la harurile Duhului Sfânt – iar orientarea triunghiurilor în sus (de la pământ, exprimat prin cifra patru – la cer) reflectă textul biblic cunoscut: „…tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele” (Isaia 55,10-11). Lambrechinele [3], de culoare roşie, cu o cruce de aur pe fiecare extremitate, se termină cu şapte franjuri, fiindcă harurile Duhului Sfânt coboară prin cimierul [4] – cruce, prin tiară şi se răspândesc asupra purtătorului şi de aici, mai departe asupra pământului. Lambrechinele („caudae”, „infulae”), descriu câte un arc de cerc cu concavitatea în sus, astfel încât, împreună cu marginea superioară concavă a scutului, figurează trei „cupe” deschise larg spre transcendent, într-un schimb continuu pământ-cer al darurilor primite, care îşi întorc rodul lor, la cer.
Armoriile Papei Ioan Paul al II-lea „se constituie ca un omagiu adus misterului esenţial al creştinismului, Mântuirea neamului omenesc” [5]. Referindu-se la aceasta, Karol Wojtyła afirma următoarele: „armoriile mele episcopale sunt ilustrarea simbolică a textului evanghelic (In 19:25-27) [6], iar motto-ul TotusTuus („Cu totul al Tău”) este inspirat din învăţăturile Sf. Louis Marie Grignion de Montfort şi exprimă dăruirea totală către Isus prin Fecioara Maria”. Rugăciunea completă este: „Totus tuus ego sum, et omnia mea tua sunt. Accipio te in mea omnia. Praebe mihi cor tuum, Maria.” („Sunt cu totul al Tău şi toate ale mele sunt ale Tale. Te primesc în toate ale mele. O, Maria, dăruieşte-mi inima Ta!”) „Învăţăturile acestui sfânt”, continuă Papa Ioan Paul al II-lea, „au avut o influenţă profundă asupra devoţiunii mariane a multor credincioşi şi la fel, asupra vieţii mele. Este o învăţătură vie, de o remarcabilă profunzime ascetică şi mistică (…) şi care s-a dezvoltat ulterior datorită în special abordării decisive din cadrul Conciliului Vatican II”.
Acest motto, Totus Tuus, nu este numai o expresie a pietăţii sau pur si simplu a devoţiunii. Este mult mai mult. „În timpul celui de al doilea război mondial, pe când lucram ca muncitor, am fost atras de devoţiunea mariană”, afirma Papa Ioan Paul al II-lea. „La început, mi s-a părut că trebuie să mă distanţez puţin de devoţiunea mariană din copilărie, ca să mă concentrez mai mult asupra lui Cristos. Datorită însă Sfântului Louis de Monfort, am înţeles că adevărata devoţiune faţă de Maica Domnului este în realitate cristocentrică şi este foarte profund înrădăcinată în misterul Sfintei Treimi, în misterul Întrupării şi al Mântuirii.” [7] (autor: Ecaterina Hanganu, sursa: Lumea Catholică)
Note:
[1] Reamintim faptul că un scut se „citeşte” ca şi cum l-ai purta, adică partea dreaptă a scutului vine în stânga privitorului (ca la o radiografie) sau ca şi cum l-ai privi „din spate”.
[2] Scutul de pe blazoanele doamnelor sau domnişoarelor avea forma ovală sau rombică.
[20] Lambrechinele sunt fâşii de stofă fixate sus, în spatele coifului, atârnând de o parte şi de alta. Cf. http://ebooks.unibuc.ro/istorie/arhivistica/13capVIII.htm
[3] „Cimierul”(„creştetul”) este partea cea mai de sus a armoriilor, deasupra coifului. Cf. http://ebooks.unibuc.ro/istorie/arhivistica/13capVIII.htm
[3] Cf. http://www.vatican.va/holy_father/john_paul_ii/biography/documents/hf_jp-ii_bio_19781016_stemma_en.html
[5] „Lângă crucea lui Isus stăteau mama lui Isus şi sora mamei lui, Maria a lui Cleopa, şi Maria Magdalena. Aşadar, văzând Isus că stătea acolo mama lui şi discipolul pe care îl iubea, i-a spus mamei: ‘Femeie, iată-l pe fiul tău!’ Apoi i-a spus discipolului: ‘Iat-o pe mama ta!’ Şi din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el” (In 19:25-27).
[24] Ioan Paul al II-lea Trecând Pragul Speranţei. Arnoldo Mondadori Editori, 1994. Cf. http://www.vatican.va/news_services/press/documentazione/documents/sp_ss_scv/insigne/totus-tuus_en.html
[25] Desfăşurat între 2 şi 10 iunie 1979.