Bărbieritul, printre ultimele gesturi metafizice ale masculinității

Bărbieritul clasic rămâne unul dintre ultimele gesturi metafizice ale masculinității. Da, mă refer la bărbieritul ăla pe care generațiile cam de după 1980 îl asociază cu memoria bunicului, adică bărbieritul cu pămătuf, lamă, spumă și aparat clasic de ras. Este un gest reprezentativ pentru bărbat, care, în intimitatea oglinzii și în proximitatea lamei de ras, te face să conștientizezi anumite aspecte ale distincției masculine, fiindu-ți sugerate responsabilitățile intrinseci ale condiției de bărbat. Prima chestiune care îmi vine în minte ar fi faptul de a folosi propriile mâini pentru a realiza ceva (bărbieritul)*; într-adevăr, nu se compară cu un meșteșug, dar poate fi un punct de pornire pentru bărbații de astăzi pierduți printre dispozitive electronice, „târâș” virtual, grabă și efeminare.

Bărbieritul clasic îți oferă un răgaz pentru a medita asupra esențelor, pentru a-ți revela ție însuți ușurința cu care adoptăm cârpeli existențiale și pentru a realiza că masculinitatea și feminitatea sunt complementare, însă diferite, fără vreo posibilitatea de a le eluda și a sări dintr-o barcă în alta. Cu cât societatea încearcă să fenteze, să relativizeze și să incrimineze masculinitatea, cu atât este mai necesar ca bărbații să se redescopere sau să-și îndeplinească responsabilitățile până la capăt. Bărbieritul clasic rămâne poate unul dintre ultimele gesturi ce amintesc că masculinitatea obligă, nicidecum nu ostracizează. (Remus Tanasă)

* ca să fiu subiectiv și sincer, ferchezuiala poate fi o artă!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *