Ziarul Botoșăneanul, la inițiativa doamnei Florentina Toniță, a realizat o anchetă despre personalitatea și moștenirea lui Mihai Eminescu. Cu această ocazie am răspuns la patru întrebări. Vă invit să citiți interviul în rândurile de mai jos.
𝟭. Poet, prozator, gazetar. Unde l-ați așeza astăzi pe Eminescu, ce anume din opera lui vi se pare că ar zdruncina mai puternic societatea actuală?
R.T.: Polivalența lui Eminescu mă face să mă gândesc la poetul, criticul literar, eseistul, angajatul în bancă și laureatul Nobel Thomas Stearns Eliot. Dacă Eminescu ar fi fost poet de limba engleză, soarta literară i-ar fi surâs mai mult. Cred că mai toate punctele pe „i” ale lui Eminescu ar zdruncina sau cel puțin ar tampona societatea actuală, de la odele dedicate iubirii până la gazetăria politică. Romantismul său s-a manifestat atât literar cât și gazetăresc, patetismul său inflamându-se în poezie și în textele de opinie politică sau socială.
Ca istoric, îmi dau seama că paseismul, memoria selectivă și antisemitismul sunt năluci la fel de maligne în vremea lui Eminescu ca și în zilele noastre, mai ales că muza Clio le-a readus periodic la suprafață din zorii epocii moderne și până astăzi. Sunt căderi pe care Eminescu le-a manifestat și pe care nu ar trebui să le băgăm sub preș pentru a le putea (re)cunoaște și corecta ori de câte ori ar fi nevoie. Totodată, puritanismul „corect politic” nu ar trebui să ne determine să bagatelizăm meritele culturale ale poetului botoșănean.
𝟮. Mai este Eminescu botoșănean? Îl mai putem asuma pe poet atâta vreme cât mai degrabă îl dăm afară din Cetate decât să îi cinstim memoria aici, acasă?
R.T.: O componentă antropologică prea puțin acceptată în zilele noastre însă la fel de prezentă ca întotdeauna, și anume latura întâmplătoare a vieții, ni se dezvăluie ori de câte ori chestionăm experiența umană. Pur și simplu există aspecte din viața omului ce nu pot fi controlate, câteodată nici măcar explicate. De exemplu, nimeni nu-și alege poporul sau locul fizic unde se naște. Astfel se face că nici Eminescu nu a ales să se nască la Botoșani și nici fiecare botoșănean în parte nu a putut alege să se nască ori ba în târgul sau ținutul cu același nume. Eminescu este botoșănean și nimeni sau nimic nu poate schimba acest fapt, decât dacă eventual cineva ar încerca să altereze memoria și să revizuiască istoria.
Dacă este să avem în vedere partea simbolică, moștenirea lui Eminescu ar trebui să se facă altfel decât prin festivism steril, demagogie sau prost gust, fie că vorbim despre concursul de poezie de la Memorialul Ipotești sau despre Institutul Cultural Român de la Londra. Pe scurt, chiar dacă „botoșănismul” lui Eminescu nu poate fi obliterat, ar fi de preferat să ne concentrăm asupra calității modului în care promovăm moștenirea literară a lui Eminescu și să evităm a ne da în spectacol prin evenimente lipsite de consistență sau să-l cităm fără să-l citim, folosindu-ne de numele lui Eminescu pentru a ne afla în treabă sau pentru a da bine.
𝟯. Devine Eminescu mai mult o victimă a conspirației decât sursă de documentare, subiect de studiu, izvor de inspirație?
R.T.: În epoca egalitarismul sterp, oricine poate să-și dea ușor cu părerea și, mai ales, oricine poate trunchia moștenirea lui Eminescu dacă posedă o conexiune bună la internet. Prostul clasei consideră că-și poate însuși opera sau gândirea eminesciană la fel de bine ca un literat sau un istoric care l-a studiat ani la rând pe Eminescu.
Dacă ținem cont că au existat mereu conspirații și abordări apocaliptice, nu ar trebui să ne mire că în epoca internetului abundă conspirațiile cu și despre Eminescu, fie din dorința de a epata, fie pentru a plăti polițe precum a fost și cazul campaniei de defăimare împotriva lui H.R. Patapievici, când Eminescu a fost pur și simplu folosit fraudulos pentru a-l ataca pe H.R. Patapievici.
𝟰. La 133 de ani de la moartea lui Eminescu, cum credeți că a evoluat literatura română? Se mai raportează scriitorul român la Eminescu?
R.T.: Nefiind literat sau istoric literar, nu pot să mă pronunț cu privire la evoluția literaturii române. Fiind însă un studios al istoriei ideilor, pot însă să speculez că scriitorimea autohtonă, cu excepțiile de rigoare, precum scriitorimea din întreaga zonă euro-atlantică, este mai puțin impresionată de gravitatea și normativitatea laitmotivelor specifice lui Eminescu sau altor autori clasici, deoarece, în general, societatea actuală este mai degrabă atrasă de particularii decât de universalii, căutându-se mai mult rostogolirea experimentelor personale în detrimentul experienței acumulate, spontaneitatea sau așa-zisul „autentic” în locul unui forma mentis sedimentat sau așezat, heirupismul în fața măsurii. Sper să mă înșel, sper ca scriitorii să accepte în continuare că tragedia și grandoarea experienței umane nu constituie motive pentru a abdica de la norme, canon sau realitate în favoarea vreunei imagini închipuite despre natura sau societatea umană.
Ancheta completă cu răspunsurile tuturor respondenților AICI…