În data de 11 aprilie a.c. am acordat un interviu în două părți pentru publicația The Conservative (I, II). Am vorbit despre istorie, Moldova istorică, idei politice, Russell Kirk și multe altele. În continuare regăsiți interviul complet.

1) Remus Tanasă, pentru început, vă rog să ne spuneţi despre formarea dvs. De ce istorie la Iaşi şi de ce ştiinţe politice la Universitatea Perugia?

R.T.: Am ales istoria deoarece asemenea preocupare intelectuală ascute simțământul specific omului de a scoate la lumină legătura dintre cei morți, cei în viață și cei nenăscuți, nu doar prin efortul de a desluși trecutul, ci și prin confruntarea zilnică cu sine și cu prezentul. Universitatea „A.I. Cuza” din Iași era opțiunea cea mai firească pentru un moldovean fără prea multe posibilități; apoi, în anul III la Iași, am plecat cu o bursă Erasmus la Perugia (Universita degli Studi), cursurile de istorie ținându-se acolo în cadrul Facultății de Științe Politice. Așa am aflat de bursele oferite de statul italian, iar la întoarcerea din Erasmus am decis să accesez una, pe care am obținut-o și menținut-o pe perioada celor cinci ani petrecuți la studii în Italia. Am mai continuat apoi la Iași cu un doctorat în istorie, încheiat în 2016.

2) Locuiţi în Moldova, la Iaşi, capitala Unirii Principatelor, nu capitala Micii Uniri, deşi sunteţi din Botoşani, lȃngă Bucovina, o mult-încercată provincie romȃnească în istorie! Cum este să auzi ,,din spate’’ glasul şoptit al Bucovinei şi să ai în faţa ochilor Moldova de dincoace de Prut şi de dincolo de Prut?

R.T.:  Bucovina este vatra Moldovei, aici regăsindu-se primele trei capitale ale țării Moldovei, Baia, Siret și Suceava. Dacă vrem, putem spune că bucovinenii sunt moldovenii cei mai moldoveni. Vicisitudinile istorice au făcut ca vechea Moldovă să fie ruptă în mai multe rânduri, întâi partea de nord ce avea să devină Bucovina în 1775, iar apoi partea Moldovei dintre Prut și Nistru, ce avea să devină Basarabia după 1812. Astfel că Unirea din 1859 a prins Moldova mult redimensionată. În Moldova occidentală, cea din România, fie doar și graiul aparte face ca identitatea regională să se împletească cu cea națională, fără a-i uita pe moldovenii de peste Prut, care vorbesc românește, măcar în parte, deci, din punctul meu de vedere, sunt români, precum bavarezii sunt germani sau piemontezii italieni. Pe scurt, pentru mine, după cum Bucureștiul respiră românește, la fel și Chișinăul sau Cernăuțiul. (mai mult…)

kirk_burke_nb-678x377Traducere publicată pe Marginalia (5 august 2019)

Din momentul în care am început să gândesc și, poate, din momentul în care am început să simt, am fost conservator. Circumstanțele de viață au puțin de a face cu convingerile sociale. Mi-am petrecut copilăria, se poate spune, în zona atelierelor de cale ferată. În colegiu, am supraviețuit cu unt de arahide și biscuiți, sărăcia mă îmbrățișa ca o mantie; nici acum nu mă aștept să mă îmbogățesc. Dacă un tânăr este înclinat să avanseze în viață, îl sfătuiesc să adere la un demers „liberal” oarecare, fiindcă elementul conservator care supraviețuiește în țara noastră nu are nici avere, nici influență, nici măcar mijloace adecvate de exprimare.

Prejudecățile liberale – fie ale liberalismului manchesterian de stil vechi, fie ale noului tip de liberalism colectivist – domină de multă vreme curentul nostru de opinii; presa serioasă, fundațiile private, universitățile și chiar patronii care au supraviețuit au fost afectați de acest curent. Liberalul, și de stil vechi, și de stil nou, jură pe evanghelia Progresului. El consideră societatea o mașinărie de creștere, iar fericirea, gratificarea apetiturilor noastre.

Conservatorul, dimpotrivă, vede societatea, ca ceea ce Burke numea vasta cuprindere misterioasă a rasei umane, ținută laolaltă de tradiții, obiceiuri și deprinderi străvechi, un spirit viu; el consideră că fericirea vine din împlinirea datoriei și din înțelegerea vanității dorințelor omenești. (mai mult…)