Stema PS Mons. Benoni Ambăruş, episcop titular de Tronto și episcop auxiliar de Roma

După cum informează Vatican News,  papa Francisc l-a numit pe preotul român Benoni Ambăruș episcop auxiliar al diecezei Romei, încredințându-i totodată sediul titular de Tronto.

BLAZONUL. Este în formă de pergolă inversată, având trei zone; în prima, pe un fundal de culoare roşie, o stea cu cinci vârfuri deasupra lunii la primul pătrar, ambele elemente de culoare aurie; în a doua zonă, pe fundal argintiu, un crin de grădină deasupra unui vinclu de lemn, ambele în culorile lor naturale; în a treia zonă, pe fundal verde, o cărare şerpuită aurie. Scutul este lipit de crucea procesională din aur cu braţele care se lărgesc spre exterior străjuită de pălăria de prelat cu câte şase canafuri de fiecare parte a scutului.

Motto: „A pus tot ce avea” (Mc 12,44)

EXPLICAŢIA SIMBOLICO-TEOLOGICĂ

În prima zonă, pe fundal roşu, culoare care se potriveşte bine pentru a indica iubirea, se înalţă o stea cu cinci vârfuri deasupra lunii în faza ei de creştere (sau la primul pătrar): ambele simboluri sunt de culoare aurie, metalul cel mai preţios în heraldică şi care, în Noul Testament, este folosit drept simbol al valorii supreme a credinţei, pe lângă referinţa la viaţa nouă care va străluci în Ierusalimul ceresc1. Îmbinarea dintre cele două elemente are o dublă referinţă. Prima referinţă simbolică este la Sfânta Fecioară Maria: ea este amintită drept femeia îmbrăcată în soare, având luna sub picioarele ei şi, pe cap, o coroană cu douăsprezece stele, despre care vorbeşte Cartea Apocalipsului (12,1) în lectura folosită la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului2. Pe lângă aceasta, se face referinţa şi la originile personale ale Mons. Ambăruş, care s-a născut în România, la Somuşca – Bacău, în regiunea numită Moldova: stema Moldovei are, de fapt, un cap de bour cu stea între coarne, iar capul de bour este în mijlocul unui trandafir şi al unei luni la primul pătrar, toate acestea în culori aurii.

În a doua zonă, compoziţia aminteşte de figura Sfântului Iosif, personaj foarte drag Mons. Ambăruş care, printre altele, a fost numit episcop de către Papa Francisc în anul dedicat de acesta în mod special memoriei şi venerării Patronului Bisericii Universale. Aşa se face că se regăseşte un atribut iconografic caracteristic Sfântului Iosif, crinul, unit cu o altă imagine, cea a vinclului, care aminteşte din nou de meseria de tâmplar. Încă o dată se face referire la istoria personală, ţinând cont că bunicul Mons. Benoni a fost tâmplar. Ambele simboluri sunt pe fundal argintiu, metal care, prin luminozitatea sa transparentă, se potriveşte bine să simbolizeze Adevărul Evangheliei pe care un episcop trebuie să-l primească pentru sine spre a putea fi, ca muncitorul fidel, un vestitor pentru toţi.

În a treia zonă, pe un câmp verde, se regăseşte o cărare de aur. Culoarea verde aminteşte de văile şi grădinile vezi ale Moldovei şi, în acelaşi timp, face aluzie la ogorul lui Dumnezeu, care este Biserica. Cărarea este aleasă de Mons. Ambăruş drept simbol al întregii sale vieţi care l-a dus să meargă pe cărări neaşteptate, chemat fiind să se întrupeze în realităţi umane şi ecleziale diferite de cele ale ţării sale de origine: a intrat la 15 ani în Seminarul Minor al Diecezei de Iaşi, în România, apoi a trecut la Seminarul Major, ajunge la Roma în 1996, la Seminarul Pontifical Roman Major; este sfinţit preot la Iaşi, în anul 2000 şi tot în acelaşi an revine la Roma, unde în 2001, începe slujirea de educator în Seminarul Pontifical Roman Major, pentru ca mai apoi să-şi desfăşoare activitatea de colaborator parohial şi vicar parohial în două parohii romane, înainte ca să fie numit, în 2012, paroh la Parohia „Sfinţii Elisabeta şi Zaharia” – Valle Murciana; în fine, în 2017, numirea de vicedirector la Caritas Roma, apoi director, până la momentul numirii ca episcop auxiliar cu delegarea pentru Caritas şi Pastoraţia Migranţilor.

Speranţa pe care vrea să o exprime astfel părintele Benoni pentru slujirea episcopală este aceea de a păşi cu fidelitate pe cărarea pe care i-a trasat-o Domnul, vestind Evanghelia carităţii tuturor, mai cu seamă săracilor şi celor care sunt excluşi şi puşi la marginea străzilor societăţii din cauza „culturii rebutului”, faţă de care ne pune în gardă Papa Francisc în multe dintre intervenţiile magisterului său.

Motto-ul reia cuvintele pronunţate de către Isus când se referă la văduva săracă ce a pus în tezaurul templului doi bănuţi, tot ce mai avea la viaţa ei, în contrast cu cei bogaţi care puneau mulţi bani, care, însă, erau din surplusul lor: „aceasta cu adevărat a pus din sărăcia ei totul, tot ce mai avea la viaţa ei” (Mc 12,44).

Don Antonio Pompili
vicepreşedinte al Institutului italian
de Heraldică Genealogică

*traducere realizată de pr. Eduard Patraşcu, sursa: ercis.ro

Note:

1 Mult mai preţioasă decât aurul încercat în foc este credinţa voastră (cf. 1Pt 1,7). În Ierusalimul ceresc, viaţa va străluci precum binele cel mai preţios accesibil tuturor, din moment ce ea se va prezenta ca „aurul curat, asemănător cristalului curat”.

2 Tradiţia medievală şi monastică a citit cu drag în cheie mariologică figura femeii glorificate de care se vorbeşte în ultima carte a Bibliei, ceea ce explică folosirea ei liturgică.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *