„[…] Dar este un lucru care e decăderea omului politic şi poate că lucrul acesta ne arată cine are şi cine nu are valoare politică: este alegerea momentului în care se dovedeşte că cutare sau cutare idee e coaptă pentru realizare. Şi aceasta nu atârnă numai de noi şi de voinţa noastră, aceasta atârnă de o stare generală în care se află o ţară, stare care trebuie bine studiată, la care trebuie să ne gândim cu maturitate, şi numai acela care a studiat bine, care se găseşte cu maturitate şi alege momentul, numai acela care alege din diferite idei pe aceea care se poate realiza, omul acela, când o face, a realizat un adevărat program: cel care n-a ştiut să aleagă ideea care să se poată realiza, acela n-are program; acela are enunţări de idei culese de prin cărţi.
[…] Trebuie nu numai un program de proiecte de legi, trebuie un program de schimbare de năravuri, trebuie un program de educaţiune politică a acestei ţări. Şi iar, domnilor, ne întrebăm: suntem noi într-unul din acele momente unde chestiunea aceasta de educaţiune politică a poporului este sau nu actuală? Este aceasta o idee aşa cum sunt ideile culese de prin cărţi, sau simţim noi că trebuie să zicem acestui popor că ceea ce s-a câştigat cu jertfe nu se menţine decât iar prin jertfe? Ei bine, cred că tocmai astăzi este momentul în care trebuie să vă chemăm la asemenea jertfe.
De aceea, domnilor, schimbarea de năravuri; de aceea, domnilor, educaţiunea politică. S-a zis şi cu drept cuvânt, că politica este în mare parte bazată pe cunoştinţa de oameni. Este adevărat, dar şi acolo ne întrebăm dacă cineva are darul de a cunoaşte oameni, ce trebuie să cunoască în ei, dacă vrea să facă ceva dintr-înşii, nu pentru interesul său propriu, ci pentru interesul generalităţii, pentru interesul ţării. Sunt domnilor, unii care cred că cunoştinţa de oameni constă în arta de a se servi de dânşii şi care zic: a cunoaşte pe oameni este a-şi da seama de relele lor porniri şi a trage toate foloasele din acele defecte: a măguli pornirile lor cele rele, numai ca să fie ei la discreţiunea unui exploatator.
Sunt oameni cari zic altora: tu eşti ambiţios? Voi face să lucească la ochii tăi cutare sau cutare poziţiune politică. A, tu eşti lacom? Voi găsi mijlocul să te asociez la cutare sau cutare afaceri care vor restabili treburile tale. A, tu eşti vanitos? Am să te măgulesc, am să-ţi zic, deşi eşti slut, că eşti frumos; dacă eşti prost, că eşti inteligent; dacă este neonest, am să zic că mai cavalerească natură ca a ta n-am văzut încă pe lume. Pe toţi oamenii aceia atunci îi au la îndemâna lor, şi cu dânşii se servă, ca să facă ce? ca să satisfacă poftele lor şi ca prin satisfacerea poftelor lor să ajungă ei sus.
Nu, domnilor, cine face aceasta, este un om pentru care puterea nu este un mijloc ci numai un ţel; un om care face aceasta poate să creadă că va ajunge în fruntea unei ţări pentru că nu a intrat încă în conflict direct cu codul penal. Să nu uităm însă, că satisfăcând toate poftele, care nu pot să vie la iveală decât atunci când se pot satisface în întunericul intrigei şi al decadenţei, nu i-am ridicat nici pe dânşii, nici pe noi. Şi exploatator şi exploatat rămân pe acelaşi nivel de inferioritate.
[…] De aceea, domnilor, nu de această cunoştinţă de oameni trebuie să ne folosim; alături cu pornirile cele rele, alăturea cu poftele noastre pe cari le avem cu toţii, este în fiecare din noi ceva mai presus, care face ca omul să se ridice deasupra celorlalte vietăţi în natură. Acel ceva îl putem înăbuşi, acel ceva îl putem cultiva. Cei ce-l înăbuşesc sunt oameni de rând, cari înjosesc pe oameni cu josnicia lor; cei ce cultivă acea parte a omenirii sunt oameni care vor să se ridice ei şi cu dânşii vor să ridice întregul lor neam!”
Petru P. Carp, Educaţiunea politică, fragment din discursul rostit la Congresul Partidului Conservator, 23-24 iunie 1902.