Activitatea politică, ce îşi are isvoarele numai în experienţa istorică, are în vedere sistemul social; ea face instituţii şi legi, sisteme şi scheme. În acest caz, politica păstrează un caracter administrativ şi face mai mult ordine decât creaţie.
Adevărata politică, aceea care dispune de o întemeiere morală, se desfăşoară sub îndemnul unor înalte aspiraţii ale omului, a cărui calitate este şi socială.
O politică orientată către materia sau forma socială va avea întotdeauna o tendinţă de supunere şi nivelare, pe când una orientată către om şi împlinirea rosturilor lui specifce, va putea deveni o politică liberă de dezvoltare armonioasă şi înălţare prin diferenţiere, adică prin cultivarea unei aristocraţii de spirit, forţând pe cei de jos să urmeze pe cei de sus („sus” în sens calitativ, nu social) şi nu invers, cum se întâmplă în primul caz.
În conducerea politică, omul trebuie să se folosească de experienţa istoriei şi să aibă în vedere realitatea socială concretă, dar nu se poate opri aci.
Politica este o activitate deosebită, dar ea rămâne tot timpul subordonată moralei. Aceasta e logic şi fresc pentru că o societate, prin însăşi natura ei, nu poate f diriată fără o cunoaştere a condiţiei şi scopurilor specifce umane.
Politica e agentul important în ordonarea vieţii sociale; ca activitate nu poate rămâne un instrument, nu poate guverna societatea dincolo de om, numai prin elementele empirice date, fără o profundă şi subtilă cunoaştere a naturii şi finalităţii umane.
Politica poate începe cu observarea concretului imediat, dar trebuie să termine cu etica, cu flosofa umanistă. (Ernest Bernea – Meditaţii filosofice. Note pentru o filosfie inactuală, ed. Predania, 2010)