*fragment din „Dezvoltarea rapidă” – Scrisoarea apostolică a suveranului pontif Ioan Paul al II-lea către responsabilii din comunicațiile sociale (24 ianuarie 2005), capitolul III – Schimbare de mentalitate și reînnoire pastorală.
În mijloacele de comunicare Biserica află un sprijin prețios pentru răspândirea evangheliei și a valorilor religioase, pentru promovarea dialogului și a cooperării ecumenice și interreligioase, precum și pentru a apăra acele principii solide care sunt indispensabile pentru zidirea unei societăți care să respecte demnitatea persoanei umane și să fie atentă la binele comun. Ea le utilizează bucuroasă pentru a furniza informații despre ea însăși și pentru a lărgi granițele evanghelizării, catehezei și formării, și consideră utilizarea lor ca un răspuns la porunca Domnului: „Mergeți în toată lumea și predicați evanghelia la toată făptura” (Mc 16,15).
Această misiune, desigur, nu este ușoară în această epocă a noastră, în care se răspândește convingerea că timpul certitudinilor a trecut în mod iremediabil: pentru mulți, omul ar trebui să învețe să trăiască într-un orizont al lipsei totale a sensului, al temporarului și al efemerului. În acest context, mijloacele de comunicare pot fi utilizate „atât pentru a proclama evanghelia, cât și pentru a o îndepărta de inima omului”. Acest lucru reprezintă o provocare serioasă pentru credincioși, mai ales pentru părinți, familii și pentru cei care sunt responsabili pentru formarea copiilor și a tinerilor. Trebuie încurajate, cu prudență și înțelepciune pastorală, acele persoane din comunitățile ecleziale care au daruri deosebite pentru a lucra în lumea mijloacelor de comunicare în masă, ca să devină profesioniști capabili să dialogheze cu vastul univers mediatic.
Valorificarea mijloacelor de comunicare în masă nu le revine însă doar „profesioniștilor” din acest sector, ci întregii comunități ecleziale. Dacă, așa cum s-a arătat deja, comunicațiile sociale interesează diverse sectoare ale exprimării credinței, creștinii trebuie să țină cont de cultura mediatică în care trăiesc: de la liturgie, expresia deplină și fundamentală a comunicării cu Dumnezeu și cu ceilalți, la cateheza care nu poate să facă abstracție de faptul că se adresează unor persoane influențate de limbajele și cultura contemporane.
Fenomenul actual al comunicațiilor sociale îndeamnă Biserica la un fel de revizuire pastorală și culturală, astfel încât să fie în măsură să facă față în mod adecvat schimbărilor epocii în care trăim. Păstorii sunt aceia care trebuie să devină, în primul rând, interpreți ai acestei exigențe: într-adevăr, este important să se preocupe ca vestirea evangheliei să aibă loc în mod incisiv, care să stimuleze ascultarea și să favorizeze primirea ei. O responsabilitate deosebită, în acest sector, aparține persoanelor consacrate care, prin propria carismă instituțională, sunt orientate spre implicarea în domeniul comunicațiilor sociale. Formate spiritual și profesional, ele „vor avea la inimă participarea, în funcție de necesitățile pastorației, la formarea religioasă a responsabililor și agenților de comunicații sociale publice sau particulare atât pentru a limita răul produs de folosirea greșită a mass-media, cât și pentru a promova o mai bună calitate a emisiunilor, al căror conținut va respecta legea morală și va fi bogat în valori umane și creștine”.
Tocmai având în vedere importanța mijloacelor de comunicare în masă, acum 15 ani consideram că este inoportun ca mass-media să fie lăsate la inițiativa unor indivizi sau a unor grupuri mici și sugeram să fie integrate în mod categoric în programele pastorale. Noile tehnologii, în particular, creează oportunități în plus pentru o comunicare înțeleasă ca slujire adusă conducerii pastorale și organizării multiplelor îndatoriri ale comunității creștine. Să ne gândim, de exemplu, la modul în care internetul nu furnizează doar resurse pentru o mai bogată informare, ci și obișnuiește persoanele cu o comunicare interactivă. Mulți creștini utilizează deja în mod creativ acest nou instrument, explorând potențialul lui în evanghelizare, în educație, în comunicarea internă, în administrare și în conducere. Alături de internet, trebuie însă utilizate și alte noi mijloace și trebuie descoperite toate utilizările posibile ale mijloacelor tradiționale. Cotidienele și ziarele, feluritele publicații, canalele de televiziune și stațiile radio catolice rămân foarte utile într-o panoramă completă a comunicațiilor ecleziale.
În timp ce conținutul trebuie, desigur, adaptat la necesitățile diferitelor grupuri, scopul lui trebuie să fie întotdeauna acela de a face persoanele conștiente de dimensiunea etică și morală a informației. În același timp, este important să se garanteze formarea profesioniștilor din comunicații și grija pastorală față de aceștia. Adesea, acești bărbați și femei se găsesc în fața unor presiuni deosebite și a unor dileme etice care apar în munca lor de zi cu zi; mulți dintre ei „sunt în mod sincer doritori să știe și să practice ceea ce este drept în domeniul etic și moral” și așteaptă de la Biserică îndrumare și sprijin.
sursa traducerii și document complet: Magisteriu.Ro