Profesorul Ilie Bădescu este unul dintre cei mai importanţi sociologi români după ’90. Autor prolific, dar şi un profesor foarte iubit de studenţii săi, fost preşedinte al Asociaţiei Sociologilor din România şi fost director al Institutului de Sociologie al Academiei Române, Domnul profesor Ilie Bădescu este şi un aristocrat al spiritului creştin.
– Domnule profesor, aţi fost dintotdeauna tot atât de apropiat de Biserică pe cât sunteţi astăzi?
– E foarte curioasă biografia intelectualului în general, iar a intelectualului român în particular. Lumea în care m-am format, copil fiind, a fost o lume de oameni credincioşi. Datorez enorm bunicii mele, care era o femeie extrem de bisericoasă, şi prin ea mergeam şi eu aproape Duminică de Duminică la slujbele din sat. După care a urmat o foarte ciudată îndepărtare a mea de Biserică.
Cred că o astfel de opţiune este de inspiraţie luciferică – ceea ce s-a întâmplat, de altfel, şi cu lumea modernă, tot de această inspiraţie luciferică ţine, iar cele mai expuse sunt minţile tinere. Programul cel mai pervers de câştigare a minţilor tinere este invitaţia la orgoliu, la părerea de sine.
În momentul în care, să spunem, crezi că eşti cel mai deştept, în momentul acela riscul ca un tânăr să alunece este foarte mare. Şi bineînţeles că am alunecat în această îndepărtare, cădere, distanţare de Biserică; altminteri spus, pierdere a legăturii cu Biserica, ajungând la acea nesimţire, „indiferenţă împietrită”, cum spune Sfântul Ioan Gură-de-Aur.
Am trăit în acest întuneric până la momentul în care, prin 1992, am avut o anumită experienţă. O criză teribilă, brusc survenită chiar în timpul în care ţineam un curs interesant; aveam foarte mulţi studenţi la curs. După aceasta, iar s-a întâmplat ceva pe care nu pot să-l explic, adică revenirea mea în Biserică. Şi această revenire a fost puternică şi fără nici un fel de poticnire. (Sursa: Familia Ortodoxă)
Vezi tot interviul AICI…