„E dară o datorie urgentă şi hotărâtoare pentru viitorul consolidării şi unităţii sufleteşti a patriei noastre întregite să dăm cărţi în limba maghiară, germană şi rusă concetăţenilor noştri de aceste naţionalităţi.
Să se traducă sistematic tot ceea ce e mai de seamă în literatura şi ştiinţa română, să se dea expuneri critice şi istorice asupra artei noastre, să se facă albume, colecţii şi călăuze bogat ilustrate, pentru întreaga ţară în limbile pomenite. Alăturea de acestea să se dea, pe româneşte tot ce e mai bun din literatura şi ştiinţa creată de reprezentanţii diferitelor minorităţi cari trăiesc în România.
Învăţaţii şi artiştii lor să fie aleşi, onorific, spre a le demonstra stima şi preţuirea noastră, în diferitele societăţi ştiinţifice, literare şi artistice general româneşti şi la neîncrederea lor să se răspundă cu cea mai larg omenească înţelegere şi cel mai distins cavalerism, în conştiinţa tăriei noastre indiscutabile.
Dar mai mult ca toate acestea, noi, învăţătorii de toate gradele suntem datori cu ceva foarte modest, dar de o importanţă capitală: trebuie să dăm manuale bune despre literatura, istoria, geografia, ştiinţa, arta românească în limbile minorităţilor, pentru şcoalele lor de toate categoriile şi de toate gradele”.
(Vasile Pârvan, Scrieri, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1981, pp. 182-183)