File de istorie controversată: genocidul armean

Se împlinesc anul acesta, 95 de ani de la genocidul armean din 1915. Este un moment tragic în istoria unei naţiuni, este un punct de cotitură în destinul unui popor. Au mai fost evenimente dramatice în istoria lumii, în istoria armenilor în particular, dar un astfel de eveniment marchează, pe durata lungă a istoriei, configuraţia între­gii umanităţi. Există deja, pe lîngă nenumăratele colecţii de documente de arhivă publicate în ultima sută de ani, şi numeroase studii şi cercetări aprofundate care să decodeze întîmplările.

Guvernul turc continuă şi astăzi să nege genocidul, acesta fiind una dintre cauzele principale a controverselor dintre Uniunea Europeana si Turcia.

Dar să vedem ce m-a deteminat să tratez acest subiect.

În ciuda promisiunilor electorale ale lui Barack Obama privind un nou stil în politica americană, printre care şi promisiunea răspicată de a recunoaşte genocidul armean odată ales la Casa Albă, mesajul preşedintelui american din 24 aprilie 2009 a fost o mare dezamăgire pentru armeni şi un moment al trezirii la realitate: administraţia Obama nu era cu mult mai morală decît predecesoarele sale şi cu nimic mai curajoasă în a folosi cuvîntul genocid cînd vine vorba de exterminarea armenilor din Turcia. Aşa că armenii s-au văzut nevoiţi să îşi susţină cauza la Washington la fel ca şi pînă acum: împotriva voinţei administraţiei de la Casa Albă.

Pe 4 martie 2010, rezoluţia recunoaşterii genocidului armean (cunoscută ca H.Res.252), introdusă formal pe agenda Camerei Reprezentanţilor în 2009 la iniţiativa lui Adam Schiff (democrat, California), George Radanovich (republican, California), Frank Pallone (democrat, New Jersey) şi Mark Kirk (republican, Illinois), a fost dezbătută şi adoptată de Comisia pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanţilor cu scorul limită de 23-22, după o sesiune de şase ore. În spatele acestui vot se ascunde un adevărat război al lobby-urilor, fără precedent în culisele cauzei armene de la Washington, în care s-au confruntat şi înfruntat două retorici inegale: retorica armenească, cea a restabilirii adevărului şi a apelului la morală şi dreptate istorică, şi retorica turcească, cea a intersului politic, economic şi militar, susţinută de uriaşele resurse financiare ale statului turc, un important cheltuitor de pe piaţa de lobbying din Statele Unite. Turcia a replicat prin chemarea pentru consultări a ambasadorului său de la Washington.

De asemenea, parlamentul suedez a adoptat joi 11 martie 2010, în pofida părerii Guvernului, o moţiune prin care recunoaşte genocidul armean din 1915. Ankara a denunţat votul, şi-a rechemat ambasadorul de la Stockholm pentru consultări şi a anulat vizita în Suedia a premierului, prevăzută pentru săptămâna viitoare. „Condamnăm ferm aceeastă decizie marcată de greşeli mari şi fără fond”, declară premierul turc Recep Tayyip Erdogan, într-un comunicat.

Dar ce este genocidul armean? În preajma primului razboi mondial, Imperiul Otoman era condus de guvernul Junilor turci. Aceştia se temeau că armenii ar putea să se alieze cu Rusia, rivala de secole a otomanilor pentru supremaţia în Peninsula Balcanica şi în Cauzaz. În 1915, când războiul deja începuse, câteva batalioane armeneşti ale armatei ruse au început să recruteze dintre armeni pe cei care în trecut fuseseră în armata otomană.

În acest timp, armata armeană era ajutată şi înarmată şi de Franta, care i-a îndemnat la revoltă împotriva proaspetei puteri republicane. Justificându-şi actele proprii ca reacţie la ameninţarea proaspătului stat, Junii turci au executat imediat în jur de 300 de naţionalisti armeni şi au dat ordine de deportare a unei bune părţi a populaţiei armeneşti din Anatolia, unde trăiau de milenii, spre deşerturile din Siria şi Mesopotamia.

Peste 1.200.000 de persoane au murit de foame, boli si extenuare. Numărul exact de morţi este controversat. Sursele din Turcia tind să minimalizeze cifra, în schimb sursele armeneşti o măresc (1.200.000/1.300.000 este cel mai des folosit şi în orice caz cel mai acceptat numar).

Ce s-a întîmplat la începutul anului 1915 a fost doar începutul pentru tot ce a urmat în secolul XX. Nu doar cu armenii. Nazismul şi comunismul au condus la marile crime împotriva umanităţii ce s-au derulat în următoarele decenii, cu o ferocitate şi un cinism greu de imaginat după două milenii de civilizaţie. Vrem doar să atragem atenţia că lunga serie de nenorociri şi crime împotriva umanităţii nu s-a încheiat cu procesul de la Nürenberg, nici cu condamnarea comunismului – Europa a refuzat un proces al Comunismului chiar şi în aceşti ultimi ani, aşa cum China nici nu ar îndrăzni să-şi asume uciderea a peste 40 de milioane de cetăţeni în timpul dictaturii comuniste de dupa instaurarea Republicii Populare Chineze. Genocidul armean a trecut în ultimele decenii din spaţiul de interes şi studii al istoricilor în cel al politicienilor. Problema responsabilităţii şi vinovăţiei este acum disputată la cel mai înalt nivel politic. Dintr-o dispută istorică între armeni şi turci a devenit deja o problemă majoră disputată între diverse cancelarii ale lumii. Cu reverberaţii militare şi strategice, cu efecte indirecte legate de zonele de influenţă a puterilor regionale. Dacă pînă mai ieri doar studii istorice aprofundate, precum ale lui Vahakn Dadrian sau Taner Akcam sau voci singulare ale inteligenţiei turce precum ale lui Orhan Pamuk sau Elif Shafak zgîndăreau opinia publică, în 2010 s-a produs o importantă mutaţie a centrului de greutate legat de genocidul armean şi consecinţele lui pe termen lung. (Remus Tanasă)