„Cine se exprimă azi împotriva ideii de federaţie europeană din perspectivă naţională şi/sau creştină ar trebui să nu uite că federalismul este puternic influenţat de varianta sa personalistă, reprezentată de Emmanuel Mounier (Le personnalisme, Les Presses Universitaires de France, Paris, 1949) sau Denis de Rougemont (Politique de la personne, Editions „Je Sers” Paris, 1946; vezi şi Cristina-Maria Dogot, Le fédéralisme, fondement intellectuel de la construction européenne: Le fédéralisme personnaliste de Denis de Rougemont, Editions Universitaires Européennes, 2011).
Autorii reuniţi în jurul revistei Esprit se înrudeau spiritual cu personalismul teoretizat de Berdiaev. Concepţia despre persoană a părintelui Dumitru Stăniloae (Teologia dogamtică ortodoxă, vol I, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010), personalismul energetic al lui Constantin Rădulescu-Motru (Personalismul energetic, Albatros, Bucureşti, 2005) fac parte din acelaşi curent de gândire mai larg. Autorii români nu au ajuns atât de departe încât să teoretizeze relaţia dintre o formă de organizare statală şi teologia persoanei, dar federaliştii francezi au mers în această direcţie.
Potrivit viziunii lor, cea mai bună formă de organizare este cea care se apropie cel mai mult de nevoile persoanei: familia, comunitatea locală, iar la nivel de stat federaţia. Ce ar alege un creştin autentic: un stat unitar care are întotdeauna tendinţa de a se extinde în detrimentul libertăţii individuale, sau o federaţie în care influenţa statului de la nivel central este inevitabil mai redusă? Cum garantăm mai bine libertatea religioasă: într-un stat care are tendinţa naturală să normativizeze totul, sau într-o federaţie în care reglementările apar subsidiar, abia atunci când celelalte opţiuni au fost consumate?
Iar pentru a pune această întrebare în contextul României de azi, dincolo de problema naţională sau cea a păstrării tradiţiei şi a religiei, nu cumva orice structură federată ar conveni unui stat care, oricum am lua-o, se află şi se va afla la periferia geografică a Europei?
O României parte a unui stat federal care să aibă aceeaşi pondere cu orice alt sta membru… ar fi sau nu în interesul naţional? Ori este cumva în interesul naţional să menţinem aceeaşi elită birocratică necompetitivă care se autogenerează tocmai pentru că ne aflăm la periferie şi undele de şoc ale unui model mai eficient de organizare nu mai sunt aproape deloc resimţite?
[…] Discuţia pe marginea identităţii naţionale, recent începută, trebuie să continue. Este singura şansă de a înţelege unde suntem şi ce este de făcut. Poţi fi deopotrivă creştin şi federalist, naţionalist şi european. In cele din urmă, toate cele patru atribute sunt semnul Dreptei autentice şi trebuie privite complementar. Dacă vrem o Dreaptă unită, trebuie să acceptăm nu numai subsidiaritatea conceptelor, ci şi complementaritatea persoanelor pe care le reprezintă”.
(Radu Carp, Religie, politică & statul de drept, Bucureşti, Humanitas, 2013, pp. 180-181; p. 185)